Actualitate
Modificări TAXE şi tarife. Noutăţi intrate în vigoare. Ce nu mai trebuie plătit şi ce documente nu mai sunt necesare
O serie de modificări privind aplicarea de taxe şi tarife au intrat în vigoare din 18 aprilie, prin HG 223/2017. Se referă la aplicarea Legii 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Taxa extrajudiciară de timbru nu se mai achită pentru:
– eliberarea actului de identitate;
– eliberarea primei cărţi de identitate, la împlinirea vârstei de 14 ani;
– eliberarea cărţii de identitate persoanelor care au dobândit/redobândit cetăţenia română şi care depun cererea pentru eliberarea primului act de identitate la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia locuiesc;
– eliberarea unei noi cărţi de identitate în cazuri precum expirararea termenului de valabilitate, modificări de date personale, adresă, CNP, deteriorarea actului de identitate, pierdere, furt, modificarea imaginii faciale, schimbarea de sex, precum şi la preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile. La fel şi pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate pentru persoana internată într-o instituţie sanitară şi aflată în una din situaţiile menţionate;
– pentru înscrierea menţiunii de stabilire a reşedinţei în actul de identitate.
– pentru eliberarea cărţii de identitate provizorii.
Taxa pentru restabilire
Nu mai este necesară dovada, prin chitanţa CEC privind taxa pentru restabilire, la cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să-şi schimbe domiciliul în România se prezintă la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe a cărui rază teritorială este situat imobilul unde îşi stabilesc domiciliul, unde depun Cererea pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România
Stare civilă
Înscrierea schimbării numelui de familie şi/sau a prenumelui pe cale administrativă:
– nu se mai cere dovada de achitare a taxei;
– nu se mai cere timbru fiscal în cazul în care se solicită copii ale deciziilor de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui emise până la data de 31 martie 2005.
Înscrierea menţiunilor de schimbare a numelui şi/sau prenumelui intervenite în străinătate: DEPABD avizează înscrierea menţiunilor, procedează la procurarea certificatelor sau extraselor de stare civilă, după caz, şi le transmite, prin MAE – Dcons., fără a se mai solicita titularului taxe consulare.
În caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civilă, persoanei îndreptăţite i se eliberează, la cerere, un nou certificat; cererea pentru eliberarea noului certificat trebuie să cuprindă, în mod amănunţit, împrejurările în care acesta a fost pierdut, furat sau distrus, întocmită potrivit noului model de cerere.
Cererea de paşaport
Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice se depun personal de către solicitanţi, însoţite de documente, paşaportul vechi şi dovada achitării taxei de paşaport, fără alte tarife.
Cererile care privesc eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani: se cere doar dovada achitării taxei de paşaport, fără alte tarife.
Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare nu mai sunt însoţite de dovada achitării tarifului suplimentar. Tariful suplimentar nu se mai cere nici la cererile care privesc eliberarea unui paşaport simplu temporar pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani
Direcţia Generală de Paşapoarte poate furniza, la cerere, date privind cetăţenia română cuprinse în Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple, fără achitarea de taxe.
Stabilirea domiciliului în străinătate: se plăteşteşte numai taxa de paşaport.
Procurarea şi transmiterea în străinătate a certificatelor şi extraselor de pe actele de stare civilă
– în cazul cererilor de procurare şi transmitere în străinătate a certificatelor de stare civilă, Serviciul Central de Stare Civilă din cadrul Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor nu se mai cere dovada de plată a taxei consulare.
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date poate elibera certificate, fără plata de taxe consulare, care să ateste în străinătate domiciliul unor cetăţeni români, în vederea obţinerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora.
sursa: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News