Connect with us
Advertisement

Economie

Moise Guran: Analiză lucidă a dezastrului provocat de transferul contribuțiilor la salariat. Cinci exemple

Publicat

Dezechilibrele trecerii contribuțiilor de la angajat la angajator au fost analizate de Moise Guran și echipa sa. După zile întregi de documentare și simulări alături de experți din mai multe domenii, acesta a ajuns la câteva concluzii strigătoare la cer. Cinci cazuri particulare au fost analizate, iar rezultatul arată nedreptățile ”strigătoare” la cer produse de legile Olguței Vasilescu, în mod ironic ministru al Justiției Sociale.

”După transferul contribuțiilor pe salariat, situația celor care lucrează pe un salariu minim de 1900 de lei a devenit pur și simplu imposibilă, la un timp de lucru mai mic de opt ore. Asta pentru că patronul îți dă o fracție din 1900 de lei ăia, brut, și îți reține contribuțiile, pentru stat. Dacă nu beneficiază de excepțiile prevăzute de lege (student, angajat în altă parte, etc, ajungem și la ele) de la o normă de șase ore pe zi în jos, contribuțiile și impozitele plătite devin mai mari decât salariul net. Situația aberantă în care, dacă ai o normă de două ore pe zi, trebuie să vii de acasă cu 190 de lei pe lună, căci netul este mai mic decât dările s-a încercat a fi corectată prin ultima ordonanță, încă neaprobată…” scrie moise.ro

Situația 1
Prima comparație făcută de experții consultați de Moise Guran este întreun student și un masterand care muncesc part time, cu o jumătate de normă. Prin lege, studentul nu plătește contribuțiile la nivelul salariului minim, dar masterandul da. La un brut de 950 de lei, stundetul rămâne în mână cu 607 lei, iar masterandul cu 285 de lei pe lună. Este doar un exemplu de calcul, pentru că de aceste modificări sunt afectate categorii extinse de angajați din România.

Situația 2

Dacă patronul vrea să facă egalizeze venitul net al celor doi, va trebui să majoreze brutul masterandului la 1283 de lei, pentru ca cei doi să ia în mână aceeași sumă. Asta generează însă o altă problemă: masterandul va acumula dublu la fondurile private de pensie, dar și la cele de stat. Asta în condițiile în care cei doi au muncit același număr de ore, pe aceiași bani. De data aceasta, studentul este cel dezavantajat.

Situația 3

Dacă studentul și masterandul lucrează în aceeași firmă și se poate întâmpla să se îmbolnăvească amândoi și să intre în concediu medical. Având brut diferit, ar fi avut indemnizații de boală diferite. O noua ordonanță, încă neaprobată, corectează această situație, dar asta numai pentru a da naștere altor aberații.

”Dacă răcea la defilarea de 1 Decembrie 2017 și stătea acasă toată luna decembrie, ar fi primit o indemnizație de boală de 380 de lei. Dacă a răcit însă de Revelion, la concertul doamnei Firea, ar fi stat acasă același număr de zile, dar în ianuarie, ar fi primit o indemnizație de boală de numai 146 de lei. De ce? Pur și simplu sunt alte contribuții pe indemnizație! Doamna Olguța nu s-a gândit să coreleze legislația muncii, cea legată de salariul brut și aplicarea contribuțiilor pe angajat. Este incompetență asta? Nu știu, dar constat faptul că statul (banii de la stat vin, nu de la patron) tocmai i-a tăiat omului nostru indemnizația de boală cu 61,7%!” scrie Moise Guran.

Situația 4

Acesta analizează cazul unei sarcini cu risc, în care medicul recomandă 2-3 luni de concediu medical. ”Am ieșit din zona muncii part-time, am luat un salariu brut de 3000 de lei și am constat așa – dacă doamnei respective i-ar fi început contracțiile (sau alte lucruri, nu mă pricep) în decembrie, ar fi primit o indemnizație medicală de 2045 de lei. Dacă o apucau în ianuarie, ar fi primit doar 1796 de lei. E doar un transfer de contribuții, nu? Ghici ce! Și cei aflați în concediul medical plătesc contribuții. Pentru ce-ți trebuie cei 250 de lei ai doamnei care riscă să nască prematur, Olguța?” întreabă Guran.

Situația 5

În situația a V-a, sunt analizate trei cazuri de nașteri în trei perioade diferite, ale unor doamne care au toate același salariu. Să zicem un brut de 1000 de euro (4500 de lei în decembrie), deci 5300 de lei pe noul cod, după transferul contribuțiilor.
„Prima naște în decembrie, pe legislația de atunci, și primește o indemnizație de 4385 de lei. În ianuarie, pe noul cod, se schimbă modul de calcul al brutului, se schimbă și contribuțiile plătite, indemnizația scade la 4136 de lei. Vine însă acum, în februarie, noua ordonanță, încă neaprobată, recalculează indemnizații pentru concediile de creștere a copilului și netul rămas doamnei respective coboară la 3375 de lei” explică Moise Guran.

Miza politică

”În administrația locală salariile au crescut cu 55% în 2017 și cu încă 10% pe net în 2018. De această creștere pe net au beneficiat toți bugetarii și demnitarii care au salariul legat de minimul pe economie. Ați aflat deja că parlamentarii se află printre acești fericiți beneficiari ai noii legislații, dar eu cred că, explicația, cheia problemei, este tot în administrația locală.

Dați timpul înapoi în mai anul trecut, atunci când asupra domnului Dragnea au venit presiuni monstruoase să permită celor din administrația locală să-și facă fiecare cât vrea salariul. Și domnul Dragnea le-a dat, căci avea nevoie de baronii locali pentru a-l trânti pe domnul Grindeanu fără să i se răscoale baronii, și tot de ei pentru a-l trânti mai târziu și pe Tudose.”

”Conștientă că în curând (după 10 ianuarie) se va auzi un urlet peste România, Olguța îi face pe patroni hoți și îi asmute pe angajați împotriva lor, deși beneficiarul net al întregului circ este în final Partidul. Care nu s-a răsculat împotriva lui Dragnea, iar Dragnea i-a mituit pe baroni și pe angajații lor cu banii hoților de păgubiți” – sunt doar câteva dintre explicațiile lui Moise Guran. Puteți citi articolul, pe larg, pe siteul acestuia.

Sursa: moise.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement