Connect with us
Advertisement

Actualitate

Moș Nicolae, sărbătoarea ce aduce bucurie copiilor. Legende legate de sfântul prăznuit în 6 decembrie

Publicat

Pe 6 decembrie, credincioşii îl sărbătores pe Sfântul Ierarh Nicolae. În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine pe la toate casele şi pune în ghetuţele frumos lustruite dulciuri şi cadouri celor care au fost cuminţi.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI, SMS și felicitări frumoase pe care le poți trimite celor dragi de Moș Nicolae

Potrivit obiceiului, cei care de-a lungul anului au fost răi găsesc dimineaţa, în ghetuţe, nuiele.

Vezi și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI și felicitări pe care le poți trimite celor care-și sărbătoresc onomastica

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apăra soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

Sfântul Nicolae a trăit în secolul al XV-lea, în Orientul Mijlociu, a fost cardinal de Myra şi a fost recunoscut ca sfânt, începând cu secolul al XVI-lea.

În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este cel mai popular sfânt din Ardeal. În popor se mai spune că iarna începe odată cu sărbătoarea de Moş Nicolae, care, bătrân fiind, îşi scutură barba aducând astfel prima zăpadă.

Potrivit culturii populare, dacă Moş Nicolae vine pe un cal alb, iar Sfântul Ioan pe un cal negru, se spune că se întoarce iarna.

Legende şi tradiţii de Moș Nicolae

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.

Ca Sfânt, Moș Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiției creștine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători și practici magice, dedicate în special lupilor și spiritelor morților (strigoi), început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor și Santandrei) și încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moș Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic.

Citește și MESAJE CREȘTINE de ANUL NOU 2021. Felicitări și urări cu texte frumoase pentru cei dragi

Mai veche este însă tradiția pedepsirii copiilor neascultători cu nuielușa lăsată în încălțările lor în noaptea de 5/6 decembrie. În nopțile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Moș Nicolae împarte astăzi, asemănător lui Moș Crăciun, daruri celor mici.

Există obiceiul la sate ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou. Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

O altă poveste tradițională de Moș Nicolae relatează întâmplările a trei studenți ce călătoresc către Atena, unde se afla universitatea. Într-o noapte, poposesc la hanul unui om foarte rău, care îi jefuiește și apoi îi omoară, ascunzând apoi rămășițele lor trupești. Se spune că Sf. Nicolae călătorea pe același drum și într-o noapte a hotărât să tragă la acelasi han. În acea noapte, Sf. Nicolae a avut un vis în care îi apăreau faptele oribile ale hangiului și, la trezire, l-a forțat pe acesta să-și recunoască crimele. După ce s-a rugat vreme îndelungată, Sf. Nicolae a reușit să-i readucă la viață pe cei trei studenți. De aceea Sfântul Nicolae este cunoscut ca protectorul copiilor.

Moș Nicolae a fost și va ramane una dintre cele mai frumoase sărbători ale copilariei, legenda lui trăgându-și rădăcinile, dupa cum am văzut în numeroase povești despre faptele bune ale acestuia. Se spune că tinerii și copiii sunt protejați în mod special de Sf. Nicolae, așa că, pe lângă dimensiunea spirituală a acestei sărbători de iarnă, poți retrăi anumite senzații plăcute din copilarie, oferindu-ți ție însăți sau cuiva drag un mic cadou, precum portocalele sau dulciurile preferate.

Pe 6 decembrie, Sfântul Nicolae este sărbătorit de copii în toată Europa. În Germania şi Polonia, copii deghizaţi în episcopi cer pomană pentru săraci – şi pentru ei, bineînţeles! În Ţările-de-Jos şi în Belgia, se crede că Sfântul Nicolae vine cu vaporul din Spania şi împarte cadouri, umblând cu un cal alb. În Ţările-de Jos, pe 5 decembrie li se dau copiilor bomboane, aruncate prin uşă, litere de ciocolată, cadouri mici şi ghicitori. Copiii lasă morcovi şi fân în ghetuţele lor pentru calul Sfântului, sperând ca, în schimb, Sfântul Nicolae să le lase cadouri.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement