Connect with us

Actualitate

Moțiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, depusă de AUR. Se dezbate luni

Publicat

Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, depusă de AUR, este dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaților și va fi supusă votului miercuri.

Parlamentarii AUR au depus, săptămâna trecută, moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, cu titlul ”Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”.

Parlamentarii AUR precizează în textul moțiunii că ”în locul unei politici coerente de finalizare a capacităților hidro începute, asistăm la blocarea administrativă a proiectelor strategice, dublată de mesaje publice care descurajează explicit componente-cheie ale mixului național”.

Potrivit parlamentarilor AUR, ministru Mediului ”ignoră faptul că încă din anul 2022, prin Hotărârea CSAT nr. 169 și OUG nr. 175, mai multe obiective hidroenergetice au fost declarate proiecte de interes public major, subiectul fiind reluat și în ședința CSAT din aprilie 2025, când s-a stabilit că finalizarea lor trebuie tratată drept proiect de siguranță națională și realizată în maximum trei ani”.

”Doamna ministru Diana Buzoianu nu a dovedit doar necunoaștere gravă a domeniului pe care îl coordonează, ci și lipsă de responsabilitate față de interesele României.

Blocarea hidrocentralelor înseamnă blocarea securității energetice, perpetuarea haosului din sistem și expunerea țării noastre la dependență și la prețuri impuse din exterior.

Prin politicile, declarațiile și inacțiunile din mandatul actual al ministrului Mediului, România ratează întărirea unei capacități curate, ieftine pe ciclul de viață, menite să reducă dependența de importuri și volatilitatea prețurilor. (…)

Este absolut necesară stabilirea unor termene ferme și publicarea pe site-ul MMAP a tuturor actelor procedurale, în vederea deblocării acestor investiții strategice.

Moțiunea de față este, așadar, un apel la rațiune și responsabilitate: deblocarea hidroenergeticii românești nu este o opțiune ideologică, ci o necesitate strategică pentru prețuri suportabile, independență energetică și stabilitate macroeconomică”, au mai precizat inițiatorii moțiunii.

Pe cine a deranjat ministrul Diana Buzoianu

Ministrul a criticat public faptul că ANAR nu a accesat 350 de milioane de euro pentru diguri și baraje, și a spus că ar fi normal ca directorul să își fi dat demisia de mult timp.

Diana Buzoianu a deranjat conducerea Romsilva și a spus că unii directori manipulează reforma, că Romsilva nu trebuie să fie „vaca de muls” pentru anumite persoane sau grupuri, și a acuzat liderul sindical al ROMSILVA că a împiedicat-o să transmită un mesaj protestatarilor.

O parte din șefii Romsilva au fost schimbați, iar alții sunt în curs de a fi schimbați.

Ministrul a acuzat sindicatul de manipulare, de pasarea microfonului pentru a bloca mesajul ei și de menținerea unor structuri de putere în instituție care rezistă reformei.

Ea a spus că legea companiilor de stat permite accesul în funcții de conducere unor persoane cu „ trecut controversat” sau fără competiție reală, ceea ce este criticat de ea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.