Actualitate
Noi condiţii pentru fermierii care cumpără teren pe credit. Măsuri pentru susţinerea fermelor de familie, adoptate de deputați
Camera Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege care priveşte unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie. Mai exact este vorba de proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor.
Potrivit unui comunicat transmis de Camera Deputaților, pentru realizarea obiectivului prevăzut în programul de guvernare al PSD privind finanţarea fermierilor şi susţinerea utilizării mecanismului de garantare prevăzut a se derula pe baza fondurilor naţionale de care dispune Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-au făcut următoarele schimbări:
- Eliminarea definiţiei de fermă de familie şi lărgirea accesului la măsurile promovate şi pentru alte categorii de beneficiari, persoane fizice şi juridice, sector agroalimentar şi acvacultură, prevăzuţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 – 2020;
- Reducerea comisionului de garantare pentru beneficiari de la 3,8% la 2% pentru a asigura accesul mai facil al fermierilor la garanţii pentru credite;
- Modificarea definiţiei pentru achiziţie de teren şi atingerea unui plafon maxim de 750 ha şi nu 250 ha, cât era până în prezent;
- Creşterea procentului de garantare de la 50% la 80% pentru fermierii care solicită credite bancare pentru achiziţionarea de teren agricol, iar diferenţa de garanţie pentru acoperirea integrală a creditului va fi asigurată cu terenurile cumpărate şi/sau alte bunuri aflate în proprietatea acestuia sau a terţilor.
Programul de guvernare în ceea ce priveşte agricultura şi dezvoltarea satului românesc stabileşte priorităţile pentru perioada următoare pe un orizont de timp mediu de 4 până la 8 ani.
„Proiectul de lege vine ca o măsură de accelerare a modernizării agriculturii. Doar prin sprijinirea sectorului agricol se poate asigura o hrană sănătoasă pentru întreaga populaţie a ţării şi totodată putem recâştiga piaţa internă. De asemenea, modernizarea agriculturii va asigura un trai decent pentru fermieri şi va reduce importurile de produse agroalimentare”, se mai precizează în comunicat.
sursa: cdep.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News