Connect with us

Economie

Noi reguli pentru autorizarea construcțiilor: Se elimină avizarea în cascadă și se introduc sancțiuni pentru instituții

Publicat

Noi reguli pentru autorizarea construcțiilor: Se elimină avizarea în cascadă și se introduc sancțiuni pentru instituțiile care nu respectă termenele legale. Sunt și alte modificări: avizele nu vor mai expira, nu vor mai fi cerute documente inutile, iar avizarea tacită devine realitate. Schimbările se aplică atât investițiilor publice, cât și celor private.

Guvernul României a adoptat miercuri un act normativ menit să simplifice semnificativ procesul de avizare și autorizare în domeniul construcțiilor.

Noua reglementare, inițiată de Ministerul Dezvoltării, promite să reducă birocrația, să accelereze investițiile și să responsabilizeze instituțiile implicate.

„Eliminăm birocrația din domeniul construcțiilor, responsabilizăm instituțiile publice și accelerăm procesul de dezvoltare a României”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, citat de Mediafax.

El a subliniat că România avea, până acum, unul dintre cele mai complicate sisteme de autorizare din Uniunea Europeană.

Noi reguli pentru autorizarea construcțiilor. Ce se schimbă?

În primul rând, se elimină avizarea în cascadă: avizele vor putea fi obținute simultan, nu succesiv.

În al doilea rând, un singur aviz pe domeniu va fi suficient și nu va mai avea termen de expirare.

De asemenea, nu vor mai fi cerute studii, documente sau avize inutile, care nu au legătură directă cu proiectul.

Va fi aplicată avizarea tacită: dacă o instituție nu răspunde în termenul legal, avizul se consideră acordat.

Se vor aplica sancțiuni pentru instituțiile publice care nu respectă termenele sau resping nejustificat documentațiile.

Un alt avantaj important este scutirea de taxe pentru investițiile finanțate din fonduri publice, alături de introducerea unor termene mai scurte pentru avizarea construcțiilor și a planurilor urbanistice.

O procedură mai coerentă și predictibilă

Potrivit ministrului, documentația va fi evaluată de un singur funcționar public, de la început până la finalul procedurii, pentru a asigura coerență și claritate în cerințele formulate către beneficiari.

„În patru luni, cel mult șase luni și jumătate, se pot obține toate avizele necesare autorizării unei construcții. Până acum, acest proces dura ani”, a subliniat Cseke Attila.

Ministrul a mai menționat că România are, în prezent, investiții locale în derulare în valoare de 234 de miliarde de lei, iar fluidizarea procesului de autorizare este esențială pentru implementarea acestora.

Actul normativ va intra în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Noi reguli pentru autorizarea construcțiilor: precizările oficiale ale Guvernului

Ordonanța de urgență introduce noi reglementări prin care se reduce timpul necesar pentru eliberarea autorizațiilor de construcție de către instituții, în medie, cu 50%.

Astfel, ordonanța de urgență prevede că avizul de oportunitate pentru PUZ-uri se va emite în maximum 30 zile, iar în cazul investițiilor finanțate din bani publici nu se plătesc taxe pentru avizare

Se instituie obligația în sarcina instituțiilor avizatoare de a elibera avizele sau a transmite o solicitare de completări/modificări, o singură dată, motivate temeinic din punct de vedere tehnic și juridic, în maximum 30 de zile pentru amenajarea teritoriului sau urbanism, respectiv 15 zile pentru faza de autorizare a construirii, de la data depunerii solicitării de eliberare a acestora de către beneficiarul lucrărilor.

Depășirea termenelor se consideră aviz tacit în cazul avizelor/acordurilor atât la faza de planificare (realizarea a documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism) cât și la faza de emitere de avize și acorduri necesare pentru autorizarea executări lucrărilor de construcții.

În cazul în care nu se transmit observații sau nu se respinge motivat temeinic documentația de urbanism, aceasta se consideră corectă și completă după epuizarea termenului de 30 zile, iar procesul de avizare poate continua.

Autoritățile publice pot solicita o singura dată completări ale documentației, iar avizul se emite la 15 zile după depunerea documentațiilor completate sau se respinge documentația cu o justificare motivată.

În cazul neemiterii avizului în termen de 15 zile, sau al neemiterii respingerii documentației justificat temeinic în termen, documentația se consideră corectă și completă.

Actul normativ prevede și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale, respingerea nefondată a documentațiilor este contravenție și se sancționează de către Inspectoratul de Stat în Construcții.

Totodată,  documentația va fi evaluată de un singur funcționar public pe tot parcursul procedurii de avizare și autorizare, asigurând astfel coerență între solicitările formulate către beneficiar.

Avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv la faza  de studiu de fezabilitate sau documentație de autorizare a lucrărilor de intervenții, își păstrează valabilitatea până la recepția la terminarea lucrărilor, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora.

Autoritățile publice locale și ai entităților abilitate de lege să emită avize și acorduri au obligația să analizeze și să avizeze cu prioritate și în regim de urgență documentațiile pentru investițiile finanțate din PNRR, să prioritizeze lucrările depuse spre avizare în funcție de complexitate și să realizeze semestrial/anual o analiză a numărului și tipului de investiții pentru care avizele și acordurile au fost considerate acordate conform procedurii stabilite de prezenta ordonanță de urgență și să dispună măsurile organizatorice ce se impun pentru reducerea numărului acestor situații.

Pentru eliminarea avizării în cascadă, care crește foarte mult perioada de avizare, se clarifică că toate avizele se pot cere simultan.

Totodată, termenele diferite de valabilitate ale avizelor fac ca uneori să fie reluată procedura de avizare la unele entități sau să fie necesară reconfirmarea avizelor și acordurilor.

Avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv la faza  de studiu de fezabilitate sau documentație de autorizare a lucrărilor de intervenții, își păstrează valabilitatea până la recepția la terminarea lucrărilor, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora.

Actul normativ se aplică pentru investițiile finanțate atât din fonduri publice naționale sau din fonduri europene, cât și din fonduri private, iar noile termene încep să curgă de la data intrării în vigoare a actului normativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adi Florea

    miercuri, 30.04.2025 at 16:46

    Asta e lege pentru baietii destepti: Se depun actele pentru proiecte care nu sunt in regula apoi se da spaga la functionar sa lase sa treaca vremea si sa expire cele 30 de zile si intra in functiune autorizarea tacita! Ce poate fi mai frumos?!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.