Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Noi reguli pentru ITP. Doar autovehiculele care au cel mult deficienţe minore vor trece de inspecţia tehnică. Exemple

Publicat

Un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în dezbatere la Ministerul Transporturilor prevede noi reguli pentru inspecția tehnică periodică (ITP) a autovehiculelor. Se introduce o clasificare a deficienţelor la vehiculul respectiv, în funcţie de gradul lor de gravitate şi în funcţie de care pot obţine certificarea ITP.

Autovehiculele vor putea trece de inspecție cel mult cu defecte minore, iar, dacă va fi vorba de defecte mai grave, acestea vor trebui reparate în maximum 30 de zile.

În urma fiecărei verificări tehnice, autovehiculele vor trece de inspecție doar dacă au, în cel mai rău caz, defecte mici. Mai exact, „în cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției”, scrie în propunerea de act normativ.

Vezi și Codul Rutier: Care sunt regulile pentru ITP în 2022. Intervalul și condițiile pentru inspecția tehnică la mașini

Însă dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile. „În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială”, se arată în proiect.

Actul include trei categorii de defecte:

– deficiențe minore: care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore;

– deficiențe majore: susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante;

– deficiențe periculoase: care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.

„Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe dintre cele prevăzute la alin. (10) (adică cele minore, majore și periculoase – n. red.) este clasificat în categoria care corespunde deficienței mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficiențe la același element inspectat poate fi clasificat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai mare la adresa siguranței rutiere”, se precizează în proiect.

Legislaţia actuală nu face referire la clasificarea deficiențelor și măsurile ce trebuie luate în cazurile respective.

ITP-ul se face periodic, în funcție de categoria vehiculului. De exemplu, automobilele trebuie verificate o dată la doi ani, iar taxiurile – o dată la șase luni. Autovehiculele școlilor de șoferi trebuie verificate, în funcție de numărul de locuri pe scaune, fie o dată la un an, fie o dată la șase luni.

Exemple de deficienţe

Potrivit Ordinului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 2.133/2005, printre altele, deficiențe minore sunt plăcile cu numărul de înmatriculare deteriorate, pedala de frânare cu îmbrăcămintea uzată, lipsa capacului de la rezervorul lichidului de frână, geamurile fisurate, oglinzile deteriorate sau sistemul de dezaburire deteriorat. De asemenea, mai sunt încadrate ca deficiențe minore sursa defectă de lumină, suportul roții de rezervă aflat într-o stare necorespunzătoare, scurgerile de ulei de transmisie și dispozitivele antifurt defecte. Potrivit ordinului citat, defectele minore nu implică o reexaminare a mașinii, însă este necesar ca acestea să fie remediate într-un timp cât mai scurt.

În ceea ce privește defectele majore, actul normativ prevede că acestea pot fi lipsa numărului de înmatriculare, servofrâna deteriorată, neacționarea frânei pe una sau mai multe roți, lămpile de frânare lipsă, caroseria reparată necorespunzător sau șuruburile de siguranță lipsă de la transmisie. Defectele periculoase sunt considerate, de exemplu, uzura excesivă a discurilor de frână, jocul excesiv la volan, jocul excesiv la rulmenții roții sau scurgerile de combustibil.

Vezi integral proiectul de lege AICI.

surse: mt.gov.ro, avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax