Connect with us
Advertisement

Actualitate

Noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii – SUMAL 2.0, disponibilă pentru descărcare din 10 februarie

lemne masina politia

Publicat

SUMAL 2.0 – noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii, platformă care permite verificarea trasabilităţii materialului lemnos, va fi disponibilă pentru descărcare cel târziu miercuri 10 februarie 2021, potrivit unui comunicat publicat marţi de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe Facebook.

Varianta veche a aplicaţiei, care utilizează informaţii din SUMAL 1.0, şi-a încetat funcţionarea o dată cu punerea în funcţiune a noii variante, SUMAL 2.0, se menţionează în comunicat.

„În prezent, echipa de dezvoltare lucrează împreună cu specialiştii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la armonizarea modului de prezentare a datelor la momentul interogării automate a SUMAL 2.0, precum şi la testarea efectivă a aplicaţiei.

Data lansării efective depinde de finalizarea procesului de testare, dar nu mai târziu de 10 februarie”, precizează Ministerul Mediului.

Sistemul este funcțional și are în prezent 30.000 de utilizatori. Ce costuri și probleme ar putea apărea

Chiar dacă va fi funcțională, pentru a putea da și rezultate aplicația va trebui instalată pe terminale noi suportă variante noi de Android și iOS.

Surse din Romsilva au declarat pentru România24.ro că, majoritatea pădurarilor care au telefoane Android vor trebui să primească telefoane care suportă cel puțin Android 8, pentru că aplicația nu poate funcționa cu un sistem de operare mai vechi.

”Asta înseamnă o investiție de vreo 2 milioane de lei, plus alte costuri de instruire a personalului ”, a precizat oficialul Romsilva.

Pe de altă parte ministrul mediului susține că „Sistemul este funcţional, sistemul este utilizat în momentul de faţă de peste 30.000 de utilizatori. Sunt peste 3.000 de utilizatori care provin din rândul Poliţiei, Jandarmeriei, Garda Forestieră are acces imediat, din prima zi de funcţionare la toate datele şi toate informaţiile din baza de date”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna, marţi seară, la B1 Tv

„În prima zi am anunţat că Inspectorul Pădurii, acel sistem informatic prin care publicul, cetăţenii au acces la informaţiile din SUMAL 2 o să fie lansat pe 10 februarie. Acest lucru se va întâmpla”, a afirmat el.

Tanczos a explicat că acei 3.000 de poliţişti şi jandarmi au informaţii în timp real despre fiecare transport de lemne. El a menţionat că sistemul informatic poate fi îmbunătăţit, dar este funcţional.

„Niciun transport de masă lemnoasă nu se desfăşoară în mod legal fără acest sistem SUMAL 2.0 astăzi în România. Eu mi-am asumat această decizie de a lansa SUMAL 2.0 pe data de 30 ianuarie, aşa cum s-a prevăzut într-un act normativ şi a fost decizia mea de a nu amâna nici măcar o zi lansarea SUMAL 2.0, şi cu siguranţă mâine o să intre în funcţiune şi Inspectorul Pădurii.

Îmbunătăţiri şi filtre de control suplimentare

Cel mai important lucru e că acest sistem aduce îmbunătăţiri şi filtre de control suplimentare pentru a împiedica intrarea maselor lemnoase ilegal exploatate în circuitul economic, este obiectivul nostru primordial şi vom atinge acest obiectiv, folosind inclusiv Inspectorul Pădurii”, a spus Tanczos Barna.

Comparativ cu versiunea anterioară, noua variantă a aplicaţiei Inspectorul Pădurii va beneficia de o interfaţă nouă şi de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte experienţa utilizatorului, după ce funcţionalităţile aplicaţiei au fost stabilite prin HG nr. 497 din 25 iunie 2020, conform MMAP.

Până la momentul în care noua variantă a aplicaţiei va deveni disponibilă, orice transport de lemn asupra căruia există suspiciuni poate fi verificat prin apelarea sistemului unic 112, iar operatorii vor verifica în baza de date a SUMAL 2.0 existenţa avizului şi legalitatea transportului, se menţionează Ministerul Mediului.

De asemenea, toţi reprezentanţii instituţiilor de control – gărzile forestiere, Poliţia şi Jandarmeria – care au drept de utilizare în modulul SUMAL Control vor acţiona în vederea asigurării respectării legii..

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement