Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noua zonă de promenadă din șanțurile Cetății și mai multe străzi din Alba Iulia primesc nume de la primărie. Zonele vizate

alba iulia

Publicat

În ședința Consiliului Local Alba Iulia din 30 mai, se propune aprobarea unor nume de străzi noi din municipiu. De asemenea, primește oficial nume și zona de agrement nou-înființată pe latura de nord a Cetății Alba Carolina.

Zona de agrement și petrecere a timpului liber de pe șanțul exterior – latura de nord a Cetății Alba Carolina, între strada Unirii și strada Nicolae Bălcescu se va numi ”Grădina Eugen Handelsmann”.

Numele a fost ales ”datorită personalității marcante a artistului Eugen Handelsmann și a legăturii strânse pe care a avut-o cu municipiul Alba Iulia”, se arată în proiectul de hotărâre a Consiliului Local.

”Această propunere vine în contextul în care anul trecut (2022) s-au împlinit 100 de ani de la nașterea artistului (28 octombrie 1912); deoarece proiectul de reconversie funcțională nu a fost finalizat la timp (din motive tehnice), administrația publică locală a fost nevoită să amâne termen de recepție tehnică pentru luna mai 2023. De asemenea, pe data de 28 octombrie 2023 se propune inaugurarea oficială a Grădinii Eugen Handelsmann și dezvelirea unei plăci comemorative”, potrivit sursei citate.

Handelsmann s-a născut la Alba Iulia, în 28 octombrie 1912. Părinții săi, evrei de rit spaniol, erau descendenții unei familii nobile. A urmat 2 ani Liceul ”Mihai Viteazul”, fiind mai mult autodidact. Era pasiona de desen, realizând mii de picturi și caricaturi, lucrări ce surprins orașul și personajele vremii, mai scrie în proiect.

Detalii din proiectul ”grădinii urbane”

Proiectul ”Reconversie funcțională, șanț exterior – Latura de Nord a Cetății Alba Carolina, spații publice amenajate pentru agrement și petrecerea timpului liber” este în execuție. Termenul inițial de finalizare a fost 4 noiembrie 2022 (prin act adițional la contractul de execuție semnat în 2021 cu Elis Pavaje / Total Business Land, în valoare de 5,8 milioane lei plus TVA).

Obiective:

  • creare zone verzi pe latura nordică primetrală a Cetății Alba Carolina – suprafață 26.476 mp, în 12 luni
  • facilități de recreere pe terenurile amenajate: trasee de vizitare mobilate, piste biciclete, module de odihnă într-un spațiu deschis nou creat în zona perimetrală nordică a Cetății Alba Carolina (29.000 mp)

Lucrările au început în ianuarie 2021 și s-au desfășurat pe opt tronsoane (lucrări și amenajări spații verzi, zone pietonale, plantări arbori și plane, rețea stradală de iluminat, mobilier urban, captarea izvoarelor de suprafață și subterane).

Nume de străzi / Străzi noi în Alba Iulia

”Ca urmare a modificării limitei de intravilan, reglementată prin PUG Municipiului Alba Iulia, a aprobării unor documentații de urbanism de tip PUZ, a creării pe domeniul public și privat a noi străzi și segmente de drum și a unor cereri venite de la cetățeni, este necesară atribuirea/prelungirea denumirii unor străzi”, se arată în documentația de proiect.

  • strada Smaranda Brăescu – stradă privată din str. Retezat până în str. Zenit
  • strada Adalbert Cserni – stradă privată din str. Apuseni
  • strada Aurorei – stradă privată din str. Sliven până în str. Lipova
  • strada Ciuruleasa – stradă privată din str. Nazareth Ilit până în str. Gilău
  • strada Pelaghia Roșu – stradă privată din str. Costache Romanescu
  • Aleea Eftimie Croitoru – redenumire tronson între str. Mihai Viteazu și str. Militari, adiacent clădirii ”Comisariatului”
  • Aleea Erou Vasile Claudiu Popa – alee între strada Mihai Viteazu și str. Militari, adiacentă clădirii Ierihon
  • Strada Heleșteului devine strada Eleșteului

Numărul mare de cereri pentru atribuire de denumiri de străzi este solicitate de cetățeni în vederea:

  • obținerii numerelor poștale de imobile pentru întocmirea actelor de proprietate/identitate
  • posibilitatea recepționării construcțiilor de imobile
  • inițierii procedurilor de dotare cu rețele edilitare (electrice, gaz, apă-canalizare)

De asemenea, la Oarda de Jos, va fi Baza Sportivă Stadion Oarda de Jos ”Nicolae Romcea”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. pilu

    vineri, 26.05.2023 at 21:08

    Măi Primărie, motive tehnice nu mai există din momentul achiziţiei. Au turnat prost canalul şi l-au stricat, ca mai apoi să mai sape şi la pereţii dărâmaţi. Au fost luni de zile când nu s-a mişcat o lopată, ăsta nu-i motiv tehnic. Am văzut că şi la şosea s-a săpat de vreo trei ori după tasare, tot din motiv tehnic ?? Unii de acolo dau vina pe voi, că veniţi cu tot felul de completări care nu sunt prinse în documentaţie. Oare cine-s proştii ?. De ce placă comemorativă şi nu un bust ?

  2. classicx

    sâmbătă, 27.05.2023 at 09:09

    Chiar așa, de ce nu un bust!? Daca tot vreți să faceți ceva in memoriam! Oricum, a fost prea puțin promovat de-a lungul timpului, raportat la dimensiunea personalității sale extraordinare! Se va duce lumea in „Gradina lui Eugen” fără să aibă habar cine a fost acest mare om! Și dacă tot vroiați să faceți ceva deosebit, puteați face zona de recreere dedicata lui, la Fantana Hoților, unde și-a dorit să fie înmormântat, dar nu s-a putut pt că nu a vrut primăria…

  3. Cornel

    sâmbătă, 27.05.2023 at 11:00

    „Această propunere vine în contextul în care anul trecut (2022) s-au împlinit 100 de ani de la nașterea artistului (28 octombrie 1912)”
    Pardon, 110 ani.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement