Connect with us
Advertisement

Eveniment

Nunta de patru zile de la Alba Iulia. Eveniment cu peripeții și oaspeți de vază în Cetatea Alba Carolina

alba iulia

Publicat

A durat patru zile, a reunit oaspeți de seamă și nu a fost lipsită de peripeții. Vorbim despre un eveniment petrecut la Palatul Principilor Transilvaniei din Cetatea Alba Iulia, acum mai bine de 300 de ani.

Nunta principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea (1621 -1660) este unul dintre cele mai bine documentate evenimente petrecute la curtea „crailor“ Ardealului de la Alba Iulia. Evenimentul, petrecut în februarie 1643, la Palatul Principilor Transilvaniei, din Cetatea Alba Iulia, este povestit de participanţi veniţi din diverse spaţii ale Europei medieval, potrivit viziteazăalbaiulia.ro.

Pe lista invitaţilor au fost ambasadorul împăratului Ferdinand al III-lea, ambasadorii Palatinului Ungariei, arhiepiscopul de Strigoniu (cancelarul Ungariei), ambasadorul regelui Poloniei, ambasadorii căpitanului și a voievodului Cracoviei, ambasadorii Moldovei și Țării Românești.

rakoczi

Gheorghe Rakoczi al II-lea s-a căsătorit cu Sofia Báthory de Șimleu, în 3 februarie 1643, în Sala de audiențe a Palatului Principilor. Acolo, au fost cununați de episcopul calvin.

Au fost amenajate două săli de mese: una pentru Principe și oaspeții săi cei mai de vază, cu 18 mese, iar cealaltă, cu 20 de mese, pentru restul invitaților.

La masa principală stăteau ambasadorii amintiți sub un baldachin făcut din covoare orientale care astăzi se numesc transilvănene. Nunta a început la ora 2 după amiază şi, până în zori, la ora 2, oaspeţii au fost serviţi cu 10 feluri de mâncare.  La fel a fost și în următoarele trei zile.

La categoria dulciuri, a fost și un tort din nuci și zahăr ars care reprezenta modelul Cetății de la Oradea, a cărui căpitan suprem era tânărul principe.

Cea de-a treia a fost încununată cu focul de artificii, primul despre care se știe în Transilvania. Curtenii s-au aglomerat pe rampele scării de onoare ale Palatului Principilor, una dintre rampe s-a prăbușit și vreo doi participanți și-au fracturat piciorul.

Alba Iulia a fost timp de aproape 150 de ani capitala politică a Transilvaniei, cu epicentrul în Palatul Principilor din Cetatea Alba Iulia. Edificiul  este locul ideal unde „urmele“ Principilor Transilvaniei pot fi reunite expozițional, împrumutate sau gestionate temporar pentru a reface segmentul de istorie lipsit din aproape toate spaţiile muzeistice din țară.

sursa: viziteazalbaiulia.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    sâmbătă, 22.06.2019 at 18:24

    Or fi fost mai mult de cinci romani pe acolo ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement