Connect with us
Advertisement

Actualitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a clasat dosarul în care Mircea Hava şi alţi şase primari din judeţ erau cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu

Publicat

MIRCEA HAVA DNA Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a clasat dosarul în care Mircea Hava şi alţi şase primari din judeţ erau cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu prin neorganizarea unei licitații pentru atribuirea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, în 2011. Anchetatorii au considerat că fapta nu există.

Cauza care a intrat în atenţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a fost iniţial la DNA Alba Iulia. Au fost, doi ani, în vizorul anchetatorilor, 11 persoane, reprezentanţi ai Primăriei Alba Iulia şi ai Societăţii de Transport Public, cei din urmă pentru înşelăciune.

Dar în 2013, DNA Alba Iulia a decis scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor, ridicarea măsurii inscripţiei ipotecare, pentru unii dintre aceştia şi închiderea dosarului. A mai hotărât disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei, în cazul primarilor, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru continuarea cercetărilor pentru înşelăciune şi neglijenţă în serviciu.

Anchetatorii au suspectat neglijenţă în serviciu sub următoarele aspecte:

„Plățile efectuate de Primăria Alba Iulia către SC STP SA Alba Iulia apar ca fiind efectuate într-un cadru legal, chiar excepțional, nu se poate reține în acuzarea învinuiților solicitarea și acordarea de subvenții în mod nelegal, însă ceea ce se va reține ca fiind nelegal, culpabil, este neefectuarea de către reprezentanții AIDA-TL persoană juridică legal constituită în iulie 2009, a cadrului organizatoric și a demersurilor necesare organizării procedurii de licitație pentru atribuirea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local și care îmbracă forma unei neglijențe în serviciu de către numiții Hava Mircea Gheorghe, Popa Ioan Iancu, Damian Gheorghe, Raica Romulus, Florea Teodor, Lupșan Emil, Rusu Traian, membrii în comitetul director al AIDA-TL”, arăta DNA Alba Iulia.

Vezi şi OFICIAL: Primarul Mircea Hava și ceilalți 10 învinuiți în dosarul STP au fost scoși de sub urmărire penală de către DNA

Cei vizaţi erau primarul de la Alba Iulia – Mircea Hava şi ceilalţi membri în comitetul director AIDA-TL: Ioan Iancu Popa (primarul din Sântimbru), Gheorghe Damian (Ciugud), Romulus Raica (Galda de Jos), Teodor Florea (Întregalde), Emil Lupşan (Cricău) şi Traian Rusu (Ighiu). Pentru înşelăciune au fost cercetaţi patronul firmei STP Alba Iulia, Stelian Nicola şi trei angajaţi. Suspiciunea era că ar fi indus în eroare Primăria Municipiului Alba lulia cu privire la modul de determinare al călătoriilor după sistemul de colectare al datelor de la casele de pensii care aveau în evidenţe persoanele care puteau beneficia de gratuitate. Astfel ar fi fot încasată suma mai mare cu 2.052.441 de lei.

În comunicarea transmisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba în atenţia Consiliului Local Alba Iulia se arată că ”neefectuarea cadrului organizatoric şi a demersurilor necesare organizării procedurii de licitaţie pentru atribuirea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nu poate îmbrăca forma unei neglijenţe, ci efectiv nu s-a considerat oportună organizarea unei licitaţii raportat la faptul că se cunoştea intenţia declarată a mai multor Consilii Locale de comune de a adera la AIDA – Transport Local în scopul creării unui spaţiu metropolitan, cu trasee periurbane care să faciliteze transportul local pe aceste direcţii, într-un areal mai amplu, astfel că sub aspectul laturii subiective nu se poate vorbi despre o neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

Procurorul nu a reţinut infracţiunea de neglijenţă în serviciu nici sub aspectul laturii obiective, “întrucât nu s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei unităţi, o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane”.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, procurorul a apreciat că în cauză există un dubiu şi nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, “fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art 16 alin (1) lit b din Codul de Procedură Penală.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement