Connect with us
Advertisement

Actualitate

Parlamentarii vor mai multe creşe pentru copiii români. Consiliile locale, obligate să înfiinţeze cel puţin o creşă la 15.000 de locuitori. PROIECT

Publicat

cresa Un nou proiect de lege privind înființarea de creșe se află în dezbatere la Parlament. Șapte deputați propun obligarea consiliilor locale de a înființa cel puțin o creșă la 15.000 de locuitori, motivând că unităţile existente nu sunt suficiente.

“Numărul părinţilor care trebuie să-şi lase copiii în grija cuiva pentru a merge la serviciu este cu mult mi mare decât oferta din creşe”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Actul normativ propune modificarea Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, prin completarea articolului 2, astfel:

„Consiliul local va asigura condiţiile pentru înfiinţarea a minim unei creşe la 15.000 de locuitori din zona de competenţă.

Înfiinţarea creşelor în condiţiile menţionate (…) se poate face şi prin construirea unor anexe la grădiniţele existente, astfel încât acestea să poată prelua şi copii de la vârsta de 1 an”.

Şi articolul 8 va fi completat, potrivit proiectului:
”Cheltuielile privind înfiinţarea creşelor din sistemul public se vor asigura din fonduri proprii, fonduri structurale europene, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite.”
În expunerea de motive, se precizează că „dincolo de remunerare, concediu maternal sau ajutoare financiare pentru creşterea copilului, statul trebuie să îşi dezvolte politicile în ceea ce priveste înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, pentru că una dintre problemele cu care se confruntă tinerele familii este aceea privind îngrijirea şi educaţia timpurie a copilului.

Numărul părinţilor care trebuie să-şi lase copiii în grija cuiva pentru a putea merge la serviciu este cu mult mai mare decât oferta din creşe. De aceea, înscrierile la creşe se fac cu aproape nouă luni înainte, pentru ca micuţii să poată fi primiţi în septembrie. De cealaltă parte, la creşele particulare costurile pe lună sunt mult mai mari, iar pentru o familia care câştigă salariul minim pe economie, creşele private un reprezintă o alternativă. (…) Chiar dacă şi-ar dori să se reîntoarcă în câmpul muncii, înainte de expirarea concediului maternal, femeilor le este foarte greu să facă acest lucru pentru că un au în grija cui să-şi lase copilul/ copiii”.

Iniţiatorii spun că aproximativ 650.000 de copii cu vârste mai mici de 3 ani beneficiază de mai puţin de 15.000 de locuri în creşe.

Proiectul a fost prezentat în 7 martie în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, acum este în dezbatere, iar Senatul este for decizional.

Reamintim că un proiect de lege asemănător se află la Senat, din februarie. Se referă la Programul Național „Creșe pentru copiii României” şi înființarea, de către Guvern, a 544 de noi creșe, pe baza numărului de locuitori (o creşă la 10.000 de locuitori). Potrivit documentului, în județul Alba se propun înființarea unui număr de 13 noi creșe, dintre care 4 în municipiul Alba Iulia.

Vezi şi „Creşe pentru copiii României”: 13 creşe noi în judeţul Alba, propuse pentru înfiinţare în cadrul programului naţional. Proiect la Senat

Potrivit expunerii de motive, costul estimativ pentru construirea unei creșe este de 1.400.000 de lei. Efortul bugetar total se ridică astfel la suma de 775.600.000 lei, reprezentând aproximativ 174.900.000 de euro.

În Alba Iulia funcţionează în prezent două creşe de stat, cu un număr total de 105 locuri, una pe strada Alexandru cel Bun, în cartierul Cetate şi cealaltă în Ampoi I, pe strada Livezii, în clădirea Grădiniţei nr. 14. Tot pe strada Livezii, în clădirea unei foste centrale termice, se amenajează o nouă creşă, care ar urma să fie finalizată în luna mai a acestui an.

Pentru creşa de pe strada Alexandru Cel Bun, cu 55 de locuri, administraţia locală a investit 1.478.569,88 lei, pentru lucrările de modificare a destinaţiei spaţiului. La această sumă se adaugă totalul dotărilor interioare (saltele, haine de pat, mobilier, aparatură electrocasnică, jaluzele, echipamente IT) de aproximativ 215.000 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement