Actualitate
Paşte 2016: Cât costă carnea de miel în pieţele şi târgurile din Alba. Locaţii autorizate şi recomandări de la DSVSA Alba
În pieţele şi târgurile din judeţul Alba, carnea de miel se vinde, în acest an, la preţuri între 20 de lei şi 25 de lei kilogramul. În supermarketuri, preţul la carnea de miel poate ajunge până la 30 de lei pe kilogram. Mieii vii, cumpăraţi direct de la crescători, se vând cu 8-10 lei kilogramul. Reprezentanţii DSVSA Alba reamintesc consumatorilor să cumpere alimente numai din locuri sau spații înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, pentru a avea garanţia unor produse sigure.
Sacrificarea mieilor se face în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar-veterinar din județul Alba, potrivit DSVSA. În cazuri excepționale sacrificarea mieilor se poate realiza şi în locurile special amenajate temporar în care se asigură supraveghere sanitară veterinară şi unde sunt respectate condiţiile de igienă, bunăstarea animalelor și gestionarea subproduselor ce nu sunt destinate consumului uman.
Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2017: Mesaje și felicitări de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători
Amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor s-a realizat în baza solicitării din partea primăriilor și a unei analize în ceea ce priveşte capacitatea de sacrificare a abatoarelor din județ. Până în prezent au fost autorizate temporar centre de sacrificare a mieilor în localitățile: Alba Iulia (centrul de pe strada Livezii), Aiud, Abrud, Teiuș, Sebeș, Ocna Mureș, Câmpeni. La Alba Iulia, carnea de miel se vinde în hala din piaţa din centru şi la cea din cartierul Cetate. În celelalte oraşe, locaţiile sunt în pieţe sau târguri de animale.
Controlul sanitar-veterinar în aceste centre amenajate temporar se face de către un medic veterinar, iar aplicarea mărcii de sănătate pe carcasele de miel se face numai după efectuarea examenului ante şi post-mortem. Examenul sanitar veterinar în aceste centre amenajate temporar este gratuit.
Recomandări de la DSVSA Alba
Carnea de miel obținută în condiții precare de igienă, necontrolată sanitar-veterinar prezintă risc de boli parazitare cum ar fi sarcocistoza, cisticercoza, sau boli infecțioase cum ar fi: salmoneloza, colibaciloza si campilobacterioza care pot produce la om toxiinfectii alimentare. Acestea sunt boli care se transmit ca urmare a sacrificărilor realizate în condiții negienice sau în care conţinutul intestinal vine în contact cu carnea mielului.
Reprezentanții DSVSA Alba recomandă consumatorilor să cumpere alimente numai din locuri sau spații înregistrate/autorizate sanitar veterinar, care le conferă garanția unor produse sigure și care sunt controlate sanitar veterinar.
De asemenea, aceștia reamintesc consumatorilor că pot sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor, înregistrate pe teritoriul judetului Alba la nr. de telefon 0258/835915; 0800.826.787, fax. 028/806235 precum și la adresele de e-mail office-alba@ansvsa.ro și callcenter@ansvsa.ro.
Vezi şi DSVSA Alba: Amenzi de peste 11.000 de lei după controale la 85 de unități comerciale. Peste 150 kilograme de carne, retrasă de la vânzare
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
eva
vineri, 29.04.2016 at 13:12
De parca orasul CUGIR nici nu ar exista. nu se publica nimic ,nici locuri de munca existente……….