Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pensii 2022: Explicații legate de noua formulă de calcul a pensiilor. Contradicții legate de perioada minimă de contributivitate

Publicat

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a oferit explicații legate de noua lege a pensiilor, care va recalcula veniturile pensionarilor în baza principiului contributivităţii.

Acesta a spus la RTV că, în opinia sa, modul de calcul ar trebui simplificat, rămânând doar să se înmulţească valoarea punctului de pensie cu numărul anilor de contibuţie

”Noi trebuie să bonificam omul care chiar a contribuit la bugetul de pensii. De aceea, pensiile aflate în plată vor crește. Nu va scădea nicio pensie. Eu zic că în 2023 deja trebuie să avem un act normativ pus pe masa decidenților.

După aceea, el intra în consultare publică. Atunci, noi în primul rând trebuie să ne consultăm partenerii noștri, organizațiile de pensionari relevante la nivel national, sindicatele.

Până la sfârșitul lui 2022 sau începutul lui 2023, noi trebuie să venim cu această propunere de act normativ, care după aceea să-și urmeze parcursul legislativ”, a spus Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii.

Modificări luate în calcul: 

  • 10 ani cotizația minimă și 35 de ani pentru pensionarea la limităde vârstă (în prezent cotizarea minimă este de 15 ani).
  • persoanele care au muncit 10 ani sau peste 10 ani ar avea o pensie egală cu 40% din salariul minim brut pe ţară la momentul ieşirii la pensie şi ar creşte cu 1% pentru fiecare an de cotizare până la 15 ani, astfel încât să ajungă pentru 11 ani la 41% din salariul minim brut, pentru 12 ani la 42% din salariul minim brut.

Baciu îl contrazice pe ministrul Budăi, care cu doar câteva zile în urmă a spus că nu crede că perioada minimă de contributivitate va scădea la 10 ani.

Exemple cotizare minimă pentru pensionare

În acest moment este în vigoare o vechime de 15 ani, însă este luată în calcul și varianta din legea 127, respectiv un minim de cotizație de 10 ani.

Dacă acest lucru se va întâmpla, persoanele care au muncit 10 ani sau peste 10 ani, vor primi o pensie egală cu 40% procente din salariul minim brut pe țară la momentul ieșirii la pensie, iar cei care au cotizat 15 ani vor primi o pensie egală cu 45% de procente din salariul minim brut pe țară de la momentul ieșirii la pensie.

Vezi și Ce pensie vor primi românii care au lucrat mai puțin de 15 ani. Formula de calcul din noua lege a pensiilor

Acest lucru ar însemna 1020 de lei din 2550 de lei cât este salariul minim brut în prezent, respectiv 1.147 de lei, astfel că pentru fiecare an muncit după cei 10 ani vechime, se mai adăuga un procent de 1% până la vechimea de 15 ani.

Se ia în calcul însă și varianta modificării punctului de calcul, astfel încât să nu mai existe o inechitate la acest capitol, iar pensiile să poată fi calculate într-un mod în care oamenii să nu mai fie nemulțumiți.

În acest moment legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă.

Proiectul va mai avea și alte modificări care ar urma să fie făcute în Parlament când  propunerea va fi discutată în comisii și în plen.

Pensii 2022: Modificările propuse în noua lege

Marius Budăi,  ministrul Muncii, a explicat care sunt schimbările care urmează să aibă loc în perioada următoare, potrivit Antena 3.

”Am organizat întâlniri și cu partenerii sociali pentru că îmi doresc ca noi, opoziția de atunci, de la scrierea PNRR-ului, dar și societatea civilă și partenerii sociali care au fost excluși de la scrierea PNRR, măcar la reformele din PNRR să fim parteneri loiali cu toții, onești și să ne asigurăm că atunci când înfăptuim o reformă o înfăptuim în binele și în folosul cetățeanului român.

Ceea ce vreau să spun și să asigurăm împreună cetățenii este că vom face o lege și nu vom renunța la principiul legii 127 și vom îmbunătății legea 127, chiar dacă se va chema altfel, va avea alt număr, dar principiul din lege și anume rezolvarea inechităților din România, din sistemul de pensii, trebuie să primeze” a explicat Marius Budăi la Antena 3.

”Noi, în România, am avut trei acte normative de bază. Legea 3, Legea 19 și Legea 263, dar la aceste acte normative de bază au fost intervenții multiple și pe parcursul implementării acelor modificări, acelor intervenții, s-au creat inechități în sistem de-a lungul anilor.

Și atunci trebuie reparat acest sistem și să ajungem la aceeași contribuție, aceeași pensie, pentru că asta este normalitatea”, a mai spus Budăi.

Ministrul a anunțat că procesul de recalculare este deja în derulare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement