Eveniment
Percheziții la Sebeș: trei adolescenți, reținuți pentru furt calificat. Ce au sustras dintr-un șantier din Petrești
Percheziții la Sebeș: polițiștii din municipiul Sebeș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș au făcut, miercuri, percheziții domiciliare într-un dosar de furt calificat. Trei adolescenți au fost reținuți.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 5 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți din municipiul Sebeș. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în 21 octombrie 2025, seara, aceștia ar fi pătruns, prin escaladarea gradului, în incinta unui șantier situat pe raza localității Petrești. Ulterior, prin efracție, ar fi pătruns în interiorul unui container modular, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice și accesorii.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe articole vestimentare folosite de persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News