Connect with us

Eveniment

Pomperii din Alba, la datorie în ultimele 24 de ore: Acoperișul unei case s-a prăbușit din cauza zăpezii. Ce misiuni au avut

Publicat

Misiunile pompierilor militari din Alba au continuat și în ultimele 24 de ore. De la căutarea și salvarea unor persoane dintr-o locuință a cărui acoperiș s-a prăbușit din cauza zăpezii, la căutarea oamenilor fără adăpost pentru a-i transporta în centre de specialitate. 

​Eforturile salvatorilor s-au concentrat pe următoarele tipuri de misiuni:

Ce misiuni au avut pompierii din Alba în ultimele 24 de ore

​Căutare și salvare: O intervenție de urgență a vizat căutarea și salvarea unor persoane dintr-o locuință al cărei acoperiș s-a prăbușit sub greutatea stratului de zăpadă.

​Protecție socială: Pompierii militari au executat 6 misiuni de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost, în vederea transportării acestora în centre de specialitate și protejării de temperaturile scăzute.

Intervenții SVSU: Echipajele serviciilor voluntare au acționat în 2 situații pentru degajarea arborilor căzuți pe un drum județean și pe un drum comunal, restabilind rapid circulația rutieră.

Situația alimentării cu energie electrică

​De asemenea, potrivit ISU Alba, la momentul actual se înregistrează deficiențe de alimentare în 13 unități administrativ-teritoriale (UAT). Un număr de 1.155 de utilizatori sunt în continuare nealimentați, 41 de echipe cu specialiști fiind în teren pentru remedierea defecțiunilor.

Pentru a asigura continuitatea energiei electrice, ISU Alba menține în funcțiune 7 generatoare de mare putere, dislocate la solicitarea DEER, în următoarele localități:

  • ​Generator ISU Alba (450 kVA) – Localitatea Câmpeni;
  •  ​Generator ISU Bihor (450 kVA) – Spitalul Abrud;
  •  ​Generator ISU Arad (450 kVA) – Localitatea Vidra;
  •  ​Generator ISU Mureș (450 kVA) – Localitatea Avram Iancu;
  •  ​Generator ISU Sibiu (450 kVA) – Localitatea Mogoș;
  •  ​Generator ISU Cluj (450 kVA) – Subunitatea Alba Iulia;
  •  ​Generator ISU Alba (250 kVA) – Subunitatea Câmpeni.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.