Peste 400.000 de români îşi sărbătoresc ziua numelui. Vezi istoria vieţii Sfântului Ştefan

Românii cinstesc marți, în cea de a treia zi de Crăciun, sărbătoarea Sfântului Ștefan. După marea sărbătoare a Naşterii Domnului, creştin-ortodocşii îl prăz­nu­iesc anual, la 27 decembrie, pe Sf. Mu­ce­nic şi Arhidiacon Ştefan, cel dintâi creş­tin condamnat la moarte de auto­ri­tăţile iudaice din Ierusalim.

Numele Sfântului Arhidiacon Ştefan este purtat de 410.152 de români, dintre care 299.615 sunt bărbaţi şi 110.537 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Dintre femeile serbate în 27 decembrie, 76.836 se numesc Ştefania, 23.020 sunt Ştefana, 9.291 – Fănica şi 350 – Fana.

Majoritatea bărbaţilor sărbătoriţi, respectiv 266.343, se numesc Ştefan, 19.016 sunt Istvan, 8.799 – Fănel, 3.204 – Ştefănel şi 581 – Fane.

După Po­gorârea Duhului Sfânt asupra Sfin­ţi­lor Apostoli, aceştia au fost bine­cu­vântaţi cu puteri şi daruri pentru mi­siunea lor în lume. Aşadar, în ziua Cinzecimii (Pogorârea Sfântului Duh) a luat fiinţă din punct de vedere is­toric biserica noastră creştină, apostolică.

Vezi și MESAJE de SFÂNTUL ȘTEFAN: URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite prin SMS persoanelor dragi

În jur de 3.000 de oameni au ales dreapta credinţă încă din prima zi, apoi cuvântul cald şi puternic al apostolilor care mărturiseau învierea lui Hristos a crescut tot mai mult, de aceea, la propunerea lor, au fost aleşi şapte bărbaţi „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, care ţineau slujbele religioase, predicau cuvântul Evan­ghe­liei, botezau, supravegheau buna orânduială la mesele comune.

Diacon înseamnă slujitor, iar rolul slujirii în Biserica de început depăşea cu mult rolul pe care îl au diaconii astăzi. La propunerea Sfinţilor Apostoli, în fruntea celor şapte diaconi a fost ales Sfântul Ştefan, numit arhidiacon, adică primul dintre diaconi.

Iudeu de neam, Sf. Ştefan era bun la suflet, un gânditor adânc şi vorbitor îndemânatic, iar ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă. Slujea cu evlavie, mai ales că a fost ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos, fiind martor al Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt.

Fariseii şi con­du­că­torii poporului evreu nu-l priveau bine şi „le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor”. (Faptele Apostolilor IV, 1-2). La scurtă vreme după ce a fost aşe­zat în slujba de arhidiacon, Sf. Ştefan, apărând dreapta credinţă, i-a înfruntat pe cei care spuneau despre Mân­tu­i­torul Hristos că este prooroc sau în­şelător, fiind acuzat pe nedrept de blas­femie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului – înaltul tribunal iudeu de judecată.

În clipa judecăţii, aflăm de la Sf. Evan­ghelist Luca, martor al evenimentului, „cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger”. A fost condamnat la moarte prin lovire cu pietre, târât afară din cetate, martorii dezbrăcându-şi hainele, ca să poată lovi mai cu putere.