Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pisicile”fără stăpân”, ar putea fi capturate și eutanasiate după 30 de zile. Proiect legislativ

Publicat

Pisicile”fără stăpân”, lăsate libere și nesupravegheate, ar putea fi capturare și eutanasiate, potrivit unei propuneri legislative. 

Pisicile considerate a fi fără stăpân ar putea fi capturate, duse în adăposturi şi, după caz, eutanasiate, potrivit unei propuneri legislative privind modificarea şi completarea OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a animalelor fără stăpân.

Este aceeași ordonanţă care se referă la gestionarea câinilor fără stăpân.

„În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresia ‘animal fără stăpân’ are următoarea semnificaţie – orice câine sau pisică crescut, adăpostit, ţinut pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau deţinătorului acestuia, necontrolat, nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv identificat prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor”, prevede propunerea legislativă.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul neafiliat Daniel-Liviu Toda şi susţinută de alţi cinci deputaţi neafiliaţi.

Pisicile fără stăpân: Servicii specializate nou înființate

Potrivit proiectului, Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, servicii specializate pentru gestionarea animalelor fără stăpân.

De asemenea, Consiliile locale au obligaţia de a amenaja şi de a suplimenta din fonduri proprii în funcţie de necesităţi, în anumite condiţii prevăzute de proiect, adăposturile publice pentru animale fără stăpân şi au totodată obligaţia de a încadra în serviciile specializate pentru gestionarea animalelor fără stăpân cel puţin un tehnician veterinar pentru evidenţă şi supraveghere.

Animalele fără stăpân vor fi cazate în adăposturile serviciilor pentru gestionarea lor pentru o perioadă de 30 zile lucrătoare.

Citește și 8 august: Ziua Internațională a Pisicii. Sărbătoarea celor care iubesc felinele. Cum au fost domesticite

Populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare, prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat.

Animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată, prevede propunerea legislativă.

Pisicile”fără stăpân”, nerevendicate, vor fi eutanasiate

„Totodată, animalele nerevendicate sau neadoptate vor fi eutanasiate, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie, dar nu mai mic decât 30 de zile, cu excepţia motivelor medicale justificate de medicul veterinar.

Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare animal în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă”, mai stipulează proiectul.

Până la îndeplinirea procedurii de eutanasiere, animalele pot fi revendicate sau adoptate.

Cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a procedurilor prevăzute de actul normativ se suportă din bugetul local sau din alte surse.

Pisicile”fără stăpân”: Ce prevede proiectul de lege

Acţiunile de capturare, adăpostire, deparazitare, vaccinare, sterilizare, revendicare/adopţie se realizează cu respectarea normelor şi măsurilor sanitar-veterinare referitoare la protecţia animalelor, iar la acestea vor participa şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor.

Reprezentaţii asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor vor participa la aceste acţiuni, atât în cadrul adăposturilor publice din cadrul serviciilor specializate pentru gestionarea animalelor fără stăpân, cât şi în cadrul adăposturilor private care sunt în parteneriat cu Consiliile locale.

Împiedicarea participării reprezentanţilor asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor la aceste acţiuni se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

Proiectul mai prevede, între altele, că la nivelul serviciilor specializate pentru gestionarea animalelor fără stăpân se înfiinţează Registrul de evidenţă a animalelor fără stăpân capturate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari.

Identificarea animalelor cu stăpân se suportă de către aparţinător.

”Populația tot mai numeroasă de pisici din rasa comună”, deranjantă pentru inițiatori

Iniţiatorul arată, în expunerea de motive, că până astăzi s-a reglementat exclusiv modul de gestionare a populaţiei de câini de rasă comună şi „s-a pierdut din vedere populaţia tot mai numeroasă de pisici din rasa comună„.

Chiar dacă acestea nu pun în pericol oamenii, trebuie să avem în vedere faptul că numărul lor tot mai mare determină, în ciuda sancţionării penale a uciderii lor sau a relelor tratamente aplicate, imposibilitatea procurării hranei şi transmiterea unor maladii specifice care se traduc prin suferinţe comune.

Pe de altă parte, inexistenţa unui cadru legislativ care să reglementeze gestionarea populaţiei pisicilor fără stăpân înseamnă imposibilitatea pentru unităţile administrativ-teritoriale de a aloca fondurile necesare adăposturilor, tratamentului şi sterilizării lor.

Nu în ultimul rând, inexistenţa obligativităţii microcipării pisicilor permite mai uşor abandonarea lor de către proprietari.

Astfel, se impune modificarea şi completarea prevederilor OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân prin acordarea unui tratament identic şi pisicilor”, susţine iniţiatorul.

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. Danny

    miercuri, 13.03.2024 at 17:40

    Așa fraților, ucideți pisicile ca să ne umplem de șobolani. Eu în viața mea nu am văzut vreo pisică moartă de foame.

  2. Nicu

    miercuri, 13.03.2024 at 18:49

    pisicile fara stapan sunt mult mai utile așezărilor umane decât cainii fără stăpân. însă da, pot transmite boli și paraziți. cea mai frecventa e Toxoplasmoza care daca e luata de o femeie ce vrea sa fie mamă provoacă malformații fătului. Turcia știe ceva, de vreme ce ocrotește pisicile fără stăpân ocupandu-se serios de deparazitare și tinerea lor sub control.
    n-am văzut pisici fara stapan sa atace oamenii asa cum o fac cainii fără stăpân.

  3. Petronela

    joi, 14.03.2024 at 05:38

    STOP CAPTURĂRI SI UCIDEREA PISICILOR.NU ESTE DESTUL CĂ UCIDEȚI CÂINII.STOP MAFIEI MAIDANEZUL.

  4. s0s0

    joi, 14.03.2024 at 07:08

    Diferenta intre a captura un caine si a captura o pisica, este mare….cainii sunt animale terestre, iar pisicile sunt animale mai „extraterestre” de felul lor…vreau sa vad cum „zboara” hinghieri dupa pisici….cei care dau legile, nu au minte nici cat o pisica !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement