Connect with us
Advertisement

Actualitate

Poliţişti trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru fapte de corupţie

Publicat

Trei poliţişti din Mediaş au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Tribunalul Sibiu va judeca acuzaţiile de abuz în serviciu formulate pe numele agenţilor de poliţie Radu Florin Doja, Petre-Adrian Pavel şi Florea-Adrian Ciurea. Dosarul se referă la fapte comise în 2011, respectiv nesancţionarea unor şoferi care nu au acordat prioritate şoferilor sau au depăşit viteza legală.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia precizează că au fost finalizate cercetările şi a fost dispusă trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi, pentru:

– Radu Florin Doja, agent şef de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş – Biroul Poliţiei Rutiere pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice  (patru acte materiale),  primire de foloase necuvenite, şi  instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă;

– Petre-Adrian Pavel, agent de poliţie în cadrul aceleiaşi unităţi de poliţie pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual;

– Florea-Adrian Ciurea, agent de poliţie în cadrul aceleiaşi unităţi pentru comiterea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în 26 iunie 2011 şi 28 septembrie 2011, Radu Florin Doja, agent şef de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş – Biroul Poliţiei Rutiere, desemnat lucrător de circulaţie cu atribuţii în constatarea contravenţiilor, „nu şi-a îndeplinit în mod repetat atribuţiunile de serviciu prin neaplicarea măsurilor prevăzute de lege cu privire la contravenţiile constatate” în sarcina a doi martori şi a învinuitului B.I., iar în 16 octombrie 2011 a instigat pe ceilalţi doi poliţişti „să facă acelaşi lucru cu privire la învinuitul D. I., în vederea obţinerii pentru sine sau pentru alţii a unor avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale”. Oamenii legii consideră că astfel au fost cauzată pagubă bugetului Primăriei Municipiului Mediaş şi „o tulburare însemnată a bunului mers al Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş din cadrul IPJ Sibiu – Poliţia Municipiului Mediaş”.

De asemenea, procurorii menţionează că în 3 octombrie 2011 Doja „a primit în mod direct de la învinuitul B.I. cantitatea de 20 de litri de motorină pentru că în cadrul atribuţiunilor de serviciu nu l-a sancţionat contravenţional pe acesta în data de 28.09.2011 pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoni şi nu i-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar la data de 06.08.2012 cu intenţie l-a determinat pe martorul B.I. să facă în prezenta cauză penală afirmaţii mincinoase.”

În 16 octombrie 2011, Petre-Adrian Pavel nu ar fi sancţionat contravenţional pe D.I. pentru depăşirea vitezei maxim admise, după ce radarul a înregistrat acest lucru şi ar fi întocmit în fals procesul-verbal de sancţionare contravenţională cu avertisment a a acestuia. Procurorii au constatat că a  consemnat contrar realităţii că acesta ar fi trecut prin loc nepermis.

Florea-Adrian Ciurea, la aceeaşi dată, la solicitarea lui Doja, l-ar fi determinat pe Pavel Petre-Adrian să comită infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prin nesancţionarea contravenţională a învinuitului D.I. pentru depăşirea limitei de viteză.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement