Povestea bombardierului prăbușit în 1944, în ziua de Paști, în Munții Cugirului. ”S-a desprins de grup și a căzut”

Un avion de bombardament cu 12 militari americani s-a prăbuşit pe 16 aprilie 1944 în Munţii Cugirului. La 75 de ani de la tragedie, avionul american este şi azi sursă de povestiri pentru copii şi nepoţi.

Comunitatea locală cunoaște încă date despre catastrofa din 1944 şi este mândră de modul cum au acţionat oamenii care au ajuns primii la locul epavei.

Unul dintre cei care au contribuit la păstrarea memoriei soldaţilor amerciani căzuţi în urmă cu 75 de ani este Aurel Voicu, preşedinte al Asociaţiei „Pro-Cugir”, fost primar şi viceprimar al oraşului.

Escadrilă de bombardiere deasupra Cugirului

Începutul de an 1944 a fost unul dificil pentru România. Ţara era angrenată în Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei. Din acest motiv, era bombardată puternic de avioanele alianţei anti-naziste. Existau tratative cu americanii pentru a trece de partea acestora, dar la vremea respectivă erau timide şi nu prevesteau un rezultat apropiat în timp. Acesta era contextul în care s-a produs catastrofa din Munţii Cugirului.

Martorii îşi amintesc cum în ziua de Paşti, 16 aprilie 1944, liniştea comunei Cugir era tulburată de apariţia pe cer a unei escadrile de avioane americane de bombardament, care veneau dinspre răsărit. Aparent, aparatele de zbor nu aveau nici o intenţie de a lovi fabrica de armament şi de muniţie aflată în apropiere.

Alertaţi de zgomotul produs de mulţimea de avioane care acoperea cerul, localnicii au observat cum unul dintre aparate s-a desprins din grup, a lansat câteva bombe în zona cunoscută drept Valea Sasului, după care, cu un zgomot asurzitor, s-a prăbuşit în pădurea din Poiana Răchita, în apropiere de cătunul Bocşitura.

Trupurile soldaţilor erau arse

”Primii sosiţi la locul catastrofei au fost locuitorii satelor de munte şi ciobanii de la stânele din apropiere. Au văzut cu propriii ochi dezastrul. Avionul era distrus aproape în întregime de explozie, trupurile soldaţilor erau arse, dezmembrate şi aruncate la zeci de metri distanţă de avion, iar obiecte personale aparţinând acestora, precum şi echipamente de război erau împrăştiate prin pădure”, spune Aurel Voicu.

Acesta este şi acum impresionat de modul în care au acţionat atunci oamenii locurilor. ”A fost un gest de consideraţie faţă de soldaţii morţi la datorie. Crucea pe care am ridicat-o la locul prăbuşirii, după 70 de ani, este un simbol şi în memoria celor care au contribuit la recuperarea soldaţilor decedaţi”, a afirmat Aurel Voicu.

Americanii, înhumaţi la cimitirul din Cânepi

Activitatea de recuperarea a corpurilor a fost coordonată de şeful jandarmeriei locale, directorul spitalului comunal şi de directorul şcolii generale. Cei trei, recunoscuţi ca şi autorităţi ale locului, au întocmit un plan de acţiune, urmând să treacă la măsuri cât mai urgente, necesare într-o asemenea situaţie.

Astfel că, a doua zi, o echipă formată din jandarmi, însoţită de un grup de militari din Cugir, s-a deplasat în zonă pentru a strânge rămăşiţele victimelor. Aveau la ei 12 lăzi din lemn în care au aşezat rămăşiţele militarilor americani, pe care apoi le-au transportat şi le-au aşezat pe o platformă a trenului forestier care făcea deplasări pe traseul dintre Gara Cugir şi zona Arieşul.

De la gară, după ce au fost coborâte din mocăniţă, trupurile soldaţilor au fost duse şi înhumate separat, în cimitirul din Cânepi, locul unde preotul din acea vreme a oficiat o slujbă religioasă. Unul dintre cei care au participat la acţiune, Gheorghe Sân (84 ani), susţine că trupurile erau împrăştiate peste tot, până şi prin copacii din apropiere, fapt care a făcut foarte dificilă identificarea acestora.

Sicriele, mutate la Braşov

La aproximativ doi ani de la accident, membri ai Ambasadei SUA la Bucureşti au intervenit pe lângă autorităţile române, solicitând deshumarea soldaţilor din cimitirul din Cugir. Sicriele cu rămăşiţele celor 12 americani au fost transportate la aerodromul din Balomir, care a funcţionat în timpul războiului, după care au fost duse cu un avion la Braşov pentru a fi reînhumate alături de alţi soldaţi amercani decedaţi în România.

Cămăşi făcute din pânza de la paraşute

Cauzele producerii catastrofei nu sunt elucidate nici în prezent. Scriitorul Alexandru Craiovan susţine în cartea sa „Oameni, animale şi locuri pe Valea Sebeşului” că avionul, un B 24 Liberator, ar fi fost lovit în partea din spate de antiaeriana română în timpul unui raid de bombardament deasupra Sibiului sau Braşovului, fapt care a dus la avarierea aparatului şi la prăbuşirea acestuia în Munţii Cugirului, până unde a mai reuşit să zboare.

Rămâne o enigmă şi de ce nu s-au catapultat soldaţii din avion, având în vedere că fiecare avea asupra sa o paraşută pentru astfel de situaţii. Avionul a rămas pe munte, fiindcă autorităţile locale n-au fost interesate să preia epava şi s-o transporte în altă parte.

”Oamenii au demontat, bucată cu bucată, părţi mai mari sau mai mici din corpul avionului, căutând mai ales piesele făcute din aluminiu. După aceea şi-au confecţionat obiecte de uz casnic cum ar fi ligheane, pieptene, coşuri şi cercuri pentru teascurile de stors struguri, mânere pentru cuţite sau tăvi. Mulţit tineri din Cugir au purtat cămăşi confecţionate din pânza paraşutelor aflate în bombardier”, a mai spus Aurel Voicu.

Troiţa de pe munte

În urmă cu patru ani, pe munte a fost amplasată o troiță, pentru aducere aminte. Crucea de pe păşunea din Răchita este confecţionată din lemn de gorun şi are o înălţime de 2,30 metri.

Pe troiţă au fost scrise următoarele cuvinte: ”Crucea jertfei ostăşeşti în memoria celor 12 aviatori americani ai avionului prăbuşit la 16 aprilie 1944 pe vârful Răchita Mare (1264 m), Munţii Donea, oraşul Cugir, judeţul Alba, România”.

Pe troiţă a fost aşezată şi o cruce de dimensiuni mai mici fabricată din oţel provenit de la epava avionului prăbuşit pe munte.

B24 Liberator era un bombardier greu, intrat în dotarea Armatei Americane din 1939. Era la vremea respectivă destul de scump, aproape 300.000 de dolari, reprezentând, în banii de astăzi, aproximativ 5 milioane de dolari. A fost produs în 18.500 de exemplare și a fost folosit, printre altele, la bombardarea rafinăriilor de la Ploiești.

Masacrul de la București

Pe de altă parte, cu doar câteva zile înainte, în 4 aprilie 1944, bombardierele americane, printre care cu siguranță și cel prăbușit la Cugir, făcuseră prăpăd în București. Oficial, 2.942 de persoane au fost ucise și alte 2.126 au fost rănite.

Tragedia a avut loc într-o marți, pe la ora prânzului. Atunci, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortărețe zburătoare) și 93 bombardiere B-24 (Liberador) au intrat în spațiul aerian al României, venind din Italia.

Iată o mărturie din acele vremuri făcută de Mihail Sebastian în jurnalul său a doua zi după masacru: „Ieri după-amiază am fost în cartierul Grivița. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și neputință”.

Sursă: adevarul.ro, wikipedia

Foto: localnicii s-au fotografiat în 1944, în jurul epavei