Connect with us
Publicitate

Administrație

Prefectul Ştefan Bardan aduce lămuriri privind Recensământul. Vezi ce se întâmplă cu datele tale după completarea formularelor

Publicat

Prefectul Ştefan Bardan a organizat, miercuri, o conferinţă de presă pentru a explica cetăţenilor obligaţiile ce le revin în perioada Recensământului. Acesta a dorit să clarifice faptul că fiecare dintre persoanele recenzate va trebui să furnizeze Codul Numeric Personal, precum şi toate datele pe care aceştia le solicită, excepţie făcând informaţiile privind etnia, apartenenţa religioasă, limba maternă şi dizabilităţile pe care le prezintă.

Şefan Bardan a dorit să dezmintă astfel zvonurile potrivit cărora declararea CNP-ului nu este obligatorie. Acesta a explicat că, la fel cum la bancă sau la ghişeele instituţiilor este cerută o copie după buletin, pe care implicit apare şi CNP-ul, la fel aceste date trebuie trecute şi pe formularele recenzorilor. „CNP-ul este public pe toate copiile de buletin pe care persoanele le prezintă la ghişee, aşa că oamenii nu trebuie să îşi facă probleme. Responsabilitatea păstrării secrete a acestei informaţii revine exclusiv recenzorului, care va fi sancţionat potrivit legii în cazul în care face uz de aceste date”.

Prefectul a precizat că, după preluarea datelor de la persoanele recenzate, ele vor fi anonimizate, iar recenzorii care nu se supun acestor prevederi riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei. Mai mult decât atât, după ce informaţiile sunt introduse în sistem, formularele vor fi distruse.

Recenzorii care nu au primit CNP-ul persoanelor recenzate se vor întoarce la locuinţele acestora

Persoanele care au primit deja vizita recenzorilor, dar care nu au oferit acestora CNP-ul, obligatoriu potrivit legii trebuie să ştie că aceştia se vor întoarce, în zilele următoare. Deasemenea, cetăţenii care nu sunt recenzaţi până în 31 octombrie pot suna la Primăria Alba Iulia pentru a anunţa şi a cere ca un recenzor să se prezinte la domiciliul acestora.

Pentru a confirma că persoana care vă bate la uşă este întradevăr un recenzor autorizat puteţi solicita să vă prezinte legitimaţia. Pe aceasta este trecut un număr de telefon al Institutului Naţional de Statistică, iar, dacă apelaţi, puteţi cere numărul de autorizare al recenzorului delegat.

Până în prezent, potrivit prefectului Ştefan Bardan, în Alba au fost recenzate 67.581 de locuinţe, respectiv 166.765 de persoane, deci un procent de 45,8% din total.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Recenzatul

    miercuri, 26.10.2011 at 11:53

    Daca toti recenzorii sunt ca cea care m-a vizitat va fi vai si amar de datele colectate. „Matusa” care m-a vizitat dormea pe ea si nu vedea bine. Pe langa asta, habar nu avea ce formulare trebuie sa imi dea. Ce sa mai vorbim despre lamuriri…In cele din urma, exasperat de „viteza” cu care completa i-am luat formularele si le-am completat singur. Altfel riscam sa dormim impreuna in noaptea aia si credeti-ma nu era o perspectiva deloc atragatoare. Singura grija a ei a fost spre surprinderea mea sa ma declar roman si otodox ! Adica exact rubricile care nu erau obligatorii. Si a insistat de cateva ori cu chestia asta de imi venea sa ma declar papuas ateu. Oare asta i-o fi invatat la instructaj ? Ca se pare ca nu au retinut altceva. Eu inteleg ca sunt prost platiti pentru munca asta (50 RON pe zi impozabil) dar mai bine faceau un efort sa-i plateasca mai bine si sa recruteze studenti deschisi la cap nu mamaitze care sa nu stie pe ce lume se afla. Cred ca rezultatele vor fi dezastruoase.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate