Eveniment
Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Sibiu se apropie de ultima sută de metri. Când se va deschide

Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Sibiu se apropie de ultima sută de metri. În perioada 14 noiembrie – 4 ianuarie, vizitatorii vor putea găsi în târg variante de cadouri cât mai diverse, pentru orice persoană din viața lor. Ediția 2025 va fi una care pune accent pe autenticitate – atât în temele vizuale, cât și în experiențele propuse. Atmosfera târgului va reflecta identitatea locală și valorile culturale românești, transformând din nou Piața Mare într-un decor spectaculos și plin de emoție.
Chiar dacă mai e mai mult de o lună până la deschidere, expozanții se pregătesc încă din luna mai să vină la Târgul de Crăciun din Sibiu. Participarea la târg presupune pentru ei un efort susținut: timp de peste 50 de zile ei trebuie să se asigure că sunt bine aprovizionați pentru a face față cererii. De aceea, expozanții trebuie să înceapă producția din timp, asigurându-și stocuri și planuri de aprovizionare pentru întreaga perioadă a târgului.
„De peste 10 ani, înscrierile pentru Târgul de Crăciun din Sibiu se fac din luna mai. Avem o cerere dublă față de locurile disponibile, ceea ce ne permite să facem o selecție bazată pe calitate a expozanților. Faptul că expozanții au atât de mult timp la dispoziție de la selecție și până la deschiderea târgului face diferența dintre a participa sau nu la eveniment.
Avem mulți artizani care dacă nu ar avea suficient timp pentru producție și pregătiri nu ar putea niciodată să participe la un eveniment de o asemenea amploare”, spune Andrei Drăgan Răduleț, președintele Asociației Events For Tourism, care organizează Târgul de Crăciun din Sibiu.
Un Crăciun generos, cu cadouri pentru orice gusturi și orice buget
Pentru 2025, Târgul de Crăciun din Sibiu și-a propus ca produsele oferite de expozanți să fie cât mai diverse și în mod special să acopere toate categoriile de preț. Vizitatorii vor găsi în târg variante de cadouri cât mai diverse, pentru orice persoană din viața lor.
Oferta târgului include bijuterii cu perle și pietre semi prețioase, lumânări parfumate din ceară de soia, statuete sculptate în lemn de măslin, coronițe decorative, produse din ceramică, căciuli și papuci de casă din blană naturală, căni personalizate și multe multe alte surprize cu care expozanții abia așteaptă să îi încânte pe vizitatori.
Expozanți noi, dar și expozanți care revin an de an la Sibiu
Unii expozanți participă pentru a șaptea, a opta sau chiar a optsprezecea oară la eveniment, și fiecare dintre ei spune că a pregătit noutăți față de edițiile anterioare. Pun participarea lor recurentă la târgul de la Sibiu pe seama succesului evenimentului, dar și pe buna organizare și comunicare cu organizatorii.
Târgul de Crăciun din Sibiu este cunoscut pentru condițiile riguroase de selecție dar și pentru condițiile privind programul de lucru și regulamentul strict agreat împreună cu expozanții, însă aceștia apreciază și spun că toate acestea asigură un standard ridicat, care oferă o experiență de calitate clienților.
Pregătirile sunt în toi pentru Târgul de la Sibiu
„Am venit prima dată în 2021, mai mult din întâmplare – iarna nu avem activitate intensă și am vrut să ne diversificăm activitatea. De atunci suntem nelipsiți an de an, pentru că oamenilor le place la nebunie produsul nostru (ciocolată caldă cu diverse arome).
Avem târg de Crăciun și la noi (București) dar cu toate astea preferăm să facem un efort destul de mare și să venim toată perioada de 52 de zile la Sibiu, cu aparate, cu personal la vânzare. Merită, și ne place mult atmosfera și interacțiunea cu clienții”, spune unul dintre expozanți, distribuitor de produse pe bază de ciocolată.
„E nevoie să facem stocuri serioase înainte să înceapă târgul, pentru că apoi nu vom mai avea timp să producem, nu are cine. Suntem o echipă mică, noi le producem, tot noi stăm la vânzare. Venim de mult timp și am învățat ce merge cel mai bine.
Dar pentru că știm că și vizitatorii revin de la an la an, avem grijă să aducem mereu și produse noi”, spun reprezentanții Unique Sesam, producător de bijuterii hand-made.
Târgul de Crăciun din Sibiu se pregătește, așadar, să își deschidă din nou porțile cu o ofertă bogată și variată, menită să aducă bucurie vizitatorilor de toate vârstele. Expozanții își pun priceperea, creativitatea și pasiunea în fiecare produs, pentru ca experiența vizitei să fie una memorabilă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News