Actualitate
Primarii vor avea salarii mai mari din această vară. Iniţiativa legislativă, aprobată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional
Primarii din România vor avea salarii mai mari începând cu data data de 1 iulie 2014. Un amendament în acest sens a fost propus de vicepremierul Liviu Dragnea, în ordonanţa 103/2013. Propunerea a fost aprobată marţi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Reprezentantul Guvernului a arătat că nu vor fi alocaţi bani în plus la buget şi că măsura se aplică de la 1 iulie pentru încadrarea în plafonul bugetar. De asemenea, aceasta a arătat că la consiliile judeţene nu se va face nicio mărire de salarii, vor creşte doar salariile primarilor şi a viceprimarilor de comune.
Potrivit articolelor adoptate de deputaţi, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit Legii cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi cu valoarea de referinţă de 600 lei.
Pentru cei ale căror indemnizaţii stabilite pentru luna iunie 2014 sunt mai mari decât cele stabilite în Legea-cadru 284/2010, se menţine în plată cuantumul indemnizaţiilor avute. Pentru consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute în Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se stabilesc prin aplicare la indemnizaţiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv preşedinţilor consiliilor judeţene stabilite, conform prevederilor legale în vigoare, pentru luna decembrie 2013.
În motivarea amendamentului propus de Liviu Dragnea se arată că, astfel, practic se aplică Legea 284/2010 privind salarizarea personalului din sectorul public pentru aleşii locali, rămânând în termenii acordului convenit cu organismele financiare internaţionale.
„Impactul financiar lunar la nivel naţional este de 8.744.388 lei. Impactul financiar pentru cele 5 luni de aplicare din anul 2014 este de 43.721.942 lei. Pe baza acestei iniţiative vor creşte salariile unui număr de 6.339 de aleşi locali, după cum urmează: primarii şi viceprimarii de comună cu 44,4% – 50,1%; primarii şi viceprimarii de oraş cu 8,7% – 16,6%; viceprimarii de municipiu categoria II şi primarii de municipiu categoria I şi II cu 1,4% – 7,2%; primarul general cu 5,5%. Nu cresc salariile pentru un număr de 261 de aleşi locali, deoarece au salarii mai mari decât cele rezultate din aplicarea legii 284/2010; preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene şi viceprimari generali; primarii şi viceprimarii de municipii reşedinţă de judeţ şi viceprimarii de municipiu categoria I. Având în vedere că numărul consilierilor locali şi judeţeni este de 41.677, pentru ca impactul financiar privind aplicarea prezentei legi să poată fi suportabil de către bugetele locale, indemnizaţiile acestora se vor raporta la salariile stabilite primarilor, respectiv preşedinţilor pentru luna decembrie”, se menţionează în motivare.
Ordonanţa 103/2013 prevede şi majorarea cu până la 10% a salariilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani. Totodată, se reglementează acordarea unei burse de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 de lei pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat cu un salariu brut lunar mai mic de 3.000 lei.
Deputaţii au adoptat Ordonanţa 103/2013 cu 310 voturi „pentru”, 22 de voturi „împotrivă” şi 15 abţineri.
După adoptarea ordonanţei, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, în plen, că acesta este un act de dreptate pentru aleşii locali, care, indiferent de culoarea politică, au dreptul la un salariu decent.
„Acest amendament pe care l-am făcut prevede o reaşezare a salariilor din administraţia locală. Cred că se poate numi înfăptuirea unui act de dreptate în ceea ce priveşte aleşii locali”, a spus Dragnea. El a arătat că salariile primarilor „nu se măresc enorm de mult şi nu se măresc la toţi”.
„Salariile cresc simţitor la primarii şi viceprimarii de comune, o creştere mică la viceprimarii municipiilor de categoria a doua, la preşedinţii de consilii judeţene nu se măresc salariile”, a explicat Dragnea.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest proiect.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Lucian B.
marți, 25.02.2014 at 16:25
totusi personalului medical sau didactic nu se aproba nimic?