Administrație
Primăriile din Alba care scapă de concedieri. Pe cine ocolește valul reducerilor de personal anunțat de Guvernul Bolojan

Primării din Alba care scapă de concedieri în valul reducerilor anunțate de guvernul Bolojan. Reforma administrativă anunțată de Guvernul Bolojan, care presupune reduceri de personal cu 40–45% în primării, lovește puternic în orașele și unele dintre municipiile mari din Alba, dar lasă neatins un grup de comune, unde nu vor exista concedieri.
Analiza organigramelor arată că în mai multe localități personalul actual este deja sub plafonul impus de guvern, unele dintre ele funcționând chiar cu deficit de angajați.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunțat un amplu proces de restructurare în administrația publică, care propune reducerea cu 40–45% a posturilor.
Decizia a stârnit îngrijorare în rândul angajaților, în special în municipii și în primăriile mai mari, unde sunt posibile concedieri semnificative.
Totuși, există și câteva primării din județul Alba care scapă de disponibilizări. Analiza listelor prezentate de Guvern arată că unele administrații locale funcționează deja cu un număr redus de angajați, sub plafonul impus de guvern.
Citește și Câți bugetari din Alba trebuie concediați. Sunt vizate posturi ocupate din 49 de primării din județ
Primăriile din Alba care scapă de concedieri. Situația în comune
Astfel, indiferent dacă se aplică scenariul de reducere cu 40% sau cel cu 45%, următoarele comune din Alba nu vor concedia pe nimeni:
- Cergău, Stremț: +7 posturi (posturi în plus rămase) la scenariul cu 40% reducere sau +6 posturi la scenariul cu 45%
- Întregalde și Râmeț: +5 ambele variante
- Doștat. Sântimbru: +5 sau +4
- Bucerdea Grânoasă: +4 sau +3
- Arieșeni: +3 posturi sau +2
- Blandiana, Ciuruleasa: +2 posturi ambele variante
- Cut: +1 la ambele variante
- Ciugud, Bistra, Lunca Mureșului, Lupșa, Poșaga, Unirea: +1 post la 40%; 0 posturi la 45%
- Mogoș: nu trebuie să reducă posturi în nicio variantă.
În aceste cazuri, organigramele actuale sunt deja la limita minimă, ceea ce le scutește de presiunea politică și socială a unor concedieri.
Mai sunt situații de comune în care nu trebuie să reducă posturi în varianta de 40%, dar trebuie să renunțe la un post, în scenariul de reducere de 45%.
Acestea sunt: Crăciunelu de Jos, Cenade, Lopadea Nouă, Roșia de Secaș, Sălciua, Șibot, Șpring.
Blajul și Aiudul apar în evidențe cu număr mai mic de posturi ocupate față de cel maxim prevăzut de lege, astfel că pot face angajări (până la 23 – Aiud, respectiv 25 – Blaj de posturi în plus rămân după reformă).
Teiușul rămâne cu posturi în plus (4) în varianta de reducere cu 40%. La 45% reducere, mai are un post în plus.
La Baia de Arieș, în funcție de scenariul de reducere, vorbim despre +/- 1 post.
Reduceri de posturi în orașe și municipii în Alba
Prin contrast, municipiile mari vor fi cel mai puternic lovite: municipiul Alba Iulia ar urma să reducă până la 98 de posturi, iar potrivit cifrelor anunțate de guvern, la Sebeș peste 50 de posturi.
- UPDATE: Reprezentanții administrației locale din Sebeș, au transmis că datele Guvernului sunt eronate și că primăria are posibilitatea să mai angajeze încă 31 de persoane, chiar și în condițiile aplicării reducerii de 45%. ”Primăria Municipiului Sebeș are 117 posturi ocupate. Dacă ar fi să aplicăm reducerea de 45% susținută de guvern, avem posibilitatea să mai angajăm încă 31 de persoane” au transmis aceștia.
Reduceri de posturi ar fi și la Câmpeni și Cugir (ambele până la 22 de posturi reduse), Abrud, Ocna Mureș sau Zlatna (până la 8 posturi reduse).
Astfel, în timp ce unele comunități resimt direct „toporul reformei administrative”, altele pot privi liniștite valul de concedieri, pentru că erau deja „slabe” la capitolul resurse umane.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News