Connect with us
Advertisement

Actualitate

Procedura eliberării actelor de moştenire, în derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară. Ce servicii sunt gratuite

Publicat

documenteProcedura eliberării şi a plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, în derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară a fost aprobată recent prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Ordinul se referă la Protocolul de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR), ce va înceta în termen de doi ani de la finalizarea programului.

ANCPI gestionează Programul naţional de cadastru şi carte funciară, pentru înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, prin realizarea planului cadastral al imobilelor şi deschiderea cărţilor funciare.

Legea prevede gratuităţi pentru cetăţeni în vederea înscrierii în cartea funciară a imobilelor deţinute în unităţile administrativ-teritoriale ce fac obiectul înregistrării sistematice, inclusiv scutirea de la plata onorariilor notariale pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentare, a certificatelor de legatar, precum şi a certificatelor de vacanţă succesorală (denumite în continuare certificate de moştenitor), cu privire la imobile ce fac obiectul înregistrării sistematice.

Detalii din procedură

ANCPI, prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară competente (OCPI), după deschiderea noilor cărţi funciare pe numele defuncţilor, sesizează Camerele Notarilor Publici în a căror rază teritorială defuncţii şi-au avut ultimul domiciliu, în vederea emiterii certificatelor de moştenitor, comunicând lista persoanelor decedate, care au deţinut imobile în unităţile administrativ-teritoriale care au făcut obiectul înregistrării sistematice a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Sesizarea OCPI se face printr-o cerere ce va fi însoţită de un centralizator ce cuprinde menţiuni despre numele, prenumele şi datele de identificare ale defunctului şi despre faptul că imobilele au făcut obiectul înregistrării sistematice, având ataşate următoarele documente obţinute de OCPI:

– sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, care conţine toate datele de identificare ale succesibililor;

– certificatul de deces, în copie, sau un extras de uz oficial de la registrul de stare civilă;

– extrasul de carte funciară pentru informare;

– copii ale actelor de proprietate ale defunctului, colectate în cadrul lucrării de înregistrare sistematică de către persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică.

Camerele sesizate de către OCPI competent procedează la verificarea în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, iar în funcţie de rezultatul verificării se procedează după cum urmează:

– dacă succesiunea figurează ca fiind înregistrată în registru, sesizarea primită se repartizează notarului public pe numele căruia figurează înregistrat dosarul succesoral. Dacă acesta nu mai este în funcţie, cauza se repartizează potrivit procedurii stabilite de către preşedintele Camerei unui alt notar public;

– dacă succesiunea nu figurează ca fiind înregistrată în registru, cauza se înregistrează şi se repartizează, potrivit procedurii stabilite de către preşedintele Camerei, unui notar public din cadrul acesteia.

Plata onorariului notarial se face de către ANCPI, prin OCPI care a sesizat Camera, în contul indicat de către notarul public instrumentator pe documentul de plată, în termen de 30 de zile de la data depunerii de către Cameră a centralizatorului a facturilor fiscale şi a copiilor certificatelor de moştenitor.

Cuantumul onorariului notarial achitat de ANCPI pentru eliberarea de către notarii publici a certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, este stabilit în condiţiile legii. Pentru acest onorariu nu se percepe TVA, conform art. 9 alin. (6) din Lege.

Dispoziţiile din lege referitoare la calculul, încasarea şi virarea impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare nu sunt aplicabile actelor notariale prin care operează transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia constatate prin certificatele de moştenitor prevăzute de acest protocol.

Înscrierea în cartea funciară a imobilelor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică este scutită de la plata tarifelor.

În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică nu se datorează niciun fel de alte taxe sau impozite directe sau indirecte către bugetul de stat sau bugetele locale, astfel cum prevede art. 9 alin. (10) din Lege.

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement