Administrație
Proiectul ENCLOSE: Soluţii logistice pentru gestionarea aprovizionării cu mărfuri în zona Bulevardului Transilvaniei din Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia va identifica şi promova acţiuni specifice pentru creşterea eficienţei energetice aferente distribuţiei de mărfuri în mediul urban, în zona de referinţă Bulevardul Transilvaniei, în cadrul proiectului ENCLOSE. Primăria va elabora o documentaţie pentru gestionarea traficului de mărfuri, soluţii de promovare a transportului nonpoluant, adaptat infrastructurii locale.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, municipiul este partener, alături de alte 15 oraşe istorice europene, în Proiectul „ENergy efficiency in City Logistics Services for small and mid-sized European Historic Towns”- ENCLOSE. Cei 15 parteneri provin din 12 ţări membre UE precum Austria, Bulgaria, Grecia, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Olanda şi Marea Britanie. Consorţiul transnaţional este coordonat de către compania MemEx Srl, din Livorno – Italia, care deţine o vastă experienţă în gestiunea eficientă a proceselor logistice din numeroase oraşe europene.
Activităţile din cadrul acestui proiect vin în întâmpinarea oraşelor de dimensiuni mici şi medii pentru a le ajuta să identifice soluţii de eficientizare a transportului de mărfuri în zonele istorice, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile. Prin proiectul ENCLOSE, Municipiul Alba Iulia va identifica şi promova acţiuni specifice pentru creşterea eficienţei energetice aferente distribuţiei de mărfuri în mediul urban, cu aplicabilitate directă în zona de referinţă a proiectului: Bulevardul Transilvaniei. De asemenea, prin acest proiect, Municipiul Alba Iulia va elabora o documentaţie tehnico-economică pentru gestionarea traficului de mărfuri şi identificarea soluţiilor de promovare a transportului nonpoluant sau foarte puţin poluant, adaptat realităţilor de infrastructură şi celor comerciale specifice zonelor de transport mărfuri/comerţ aferente Municipiului Alba Iulia.
„Prin acest proiect urmărim să identificăm cele mai adaptate soluţii pentru reglementarea logistică locală privind atât tranzitul, cât şi parcările transportului de marfă în Municipiul Alba Iulia, astfel încât, în cadrul noii alocări bugetare 2014-2020, să reuşim să implementăm la nivelul oraşului o schemă inovativă de distribuţie a mărfurilor şi serviciilor urbane, care să aibă la bază atât nevoile administraţiei locale, ale distribuitorilor, comercianţilor şi furnizorilor de servicii, cât şi nevoia unei abordări eficiente privind mediul înconjurător şi nevoile sociale ale oraşului. Utilitatea elaborării acestei documentaţii este relaţionată cu pregătirea proiectelor de mobilitate urbană ale Municipiului Alba Iulia în contextul noii alocări bugetare 2014 – 2020, fondurile obţinute în cadrul acestui proiect contribuind la o economisire a bugetului propriu al primăriei care ar fi trebuit alocat pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice pentru viitoarele proiecte de dezvoltare locală”, a explicat administratorul public al Municipiului Alba Iulia, Nicolaie Moldovan.
Acţiunile viitoare vor avea ca grup ţintă autorităţi locale şi actori locali relevanţi cum ar fi operatori de flote de transport, distribuitori, comercianţi cu amănuntul, clienţi ai comercianţilor, dar şi locuitori ai zonelor care se confruntă cu probleme logistice, pentru a dezvolta sisteme competitive de coordonare, gestionare şi informatizare a operţiunilor urbane de transport de marfă în Alba Iulia.
„Am oferit întotdeauna exemple albaiulienilor şi întregii ţări, despre cât de mult ajută şi dezvoltă o comunitate proiectele europene. Acesta nu va naşte o stradă şi nu va moderniza un cartier, dar va oferi tuturor motive să înţeleaga că Alba Iulia se adaptează permanent la evoluţia Uniunii Europene. Acest proiect este, dacă vreţi, un liant pentru ce s-a facut până acum în Zona Istorică a oraşului, este dovadă că ştim să ne respectam munca şi că albaiulienii ştiu să fie exemplari în firescul lor. Oricine ştie ce înseamna forfota productivă, camionul care-ţi strică plăcerea de a te afla într-o zonă deosebita, va înţelege că oferta acestui proiect este de a crea alternative civilizate, dacă vreţi, de nişă, pentru activităţi economice clasice, ca: aprovizionare, comerţ, trafic ş.a. Sunt convins că cei pentru care a fost scris acest proiect vor aprecia şi vor fi mândri că Alba Iulia va însemna, din nou, o excepţie de la lumea veche şi metodele îmbătrânite şi va fi privită ca un exemplu de oraş vizionar”, a declarat primarul Mircea Hava.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
susscrofa
vineri, 14.12.2012 at 16:35
…………….ITI MULTUMIM PREIUBITE CONDUCATOR,HAVA MIRCEA,CA NE-AI AMENAJAT PISTE DE BICICLETA ………..SI PLANTAT COPACI LA 1000RON/BUCATA .DE EXEMPLU PENTRU A AJUNGE DE LA STADION PE SRADA BUCURESTI AM SA MERG PE PISTA DE BICICLETE CARE DUCE LA MICESTI ………..AM CUMPARAT PUIETI DE TEI DE LA PEPINIERA DIN AIUD CU 18RON/BUCATA…..ESTI UN VIZIONAR