Recursul medicului Liviu Stoica, amânat pentru septembrie, la ÎCCJ. Vezi motivarea Curţii de Apel la condamnarea acestuia

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru data de 13 septembrie judecarea recursului înaintat de medicul psihiatru Liviu Stoica, fost şef al Laboratorului de Sănătate Mintală Alba Iulia. Acesta a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la o pedeapsă de un an de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

Iniţial, sentinţa a fost de patru ani de închisoare şi interzicerea dreptului de exercitare a profesiei, însă instanţa de apel a dispus reducerea pedepsei la 1 an. Medicul a înaintat recurs, care a avut termen joi, 31 mai, însă instanţa a amânat judecarea pentru 13 septembrie.

Vă prezentăm în continuare motivarea Curţii  de Apel Alba Iulia în acest caz.

„Determinând vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunilor expuse, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul este medic şef la Centrul de Sănătate Mintală din cadrul Spitalului Judeţean Alba.

Denunţătoarea A.V. a fost pacienta medicului. Astfel, în cursul lunii noiembrie 2006, în urma unui accident vascular cerebral, denunţătoarea a fost internată la Spitalul Judeţean Alba – Secţia Psihiatrie, fiind sub tratamentul doctorului S.L..

Datorită afecţiunii de care suferea, denunţătoarea nu a mai putut lucra, motiv pentru care a discutat cu inculpatul despre posibilitatea pensionării. Pentru a întocmi dosarul de pensionare, inculpatul i-a solicitat 1500 lei şi a programat-o pentru data de 19.04.2007 pentru a primi dosarul de pensionare.

La data de 19.04.2007 denunţătoarea A.V., însoţită de fiica sa B.E., s-a prezentat la poliţie unde a relatat împrejurările mai sus expuse şi în plus, a menţionat că, anterior, cu ocazia internării i-a mai dat inculpatului suma de 2.000 lei şi cadouri şi că suma solicitată de inculpat pentru pensionare este prea mare, iar inculpatul nu a fost de acord să o reducă, dar a acceptat plata în tranşe. Denunţătoarea a mai arătat că inculpatul şi-a notat suma într-un carneţel şi a luat în considerare suma de 2.000 lei acordată anterior.

Urmare a denunţului, s-a organizat flagrantul în ziua în care medicul S.L. a programat-o pe denunţătoare pentru a primi dosarul de pensionare, adică în data de 19.04.2007.

Astfel, denunţătoarea, însoţită de fiica sa B.E. s-a prezentat la cabinetul inculpatului, dar acesta nu i-a permis accesul în birou decât pacientei. Inculpatul i-a înmânat denunţătoarei dosarul de pensionare pentru a-l avea cu ocazia examinării de către Comisia de Expertizare a Capacităţii de Muncă, iar denunţătoarea i-a înmânat suma de 1.000 lei, ale cărei bancnote de 50 lei au fost marcate de organele de poliţie. Discuţia purtată între inculpat şi denunţătoare a fost înregistrată, fiind autorizată înregistrarea. Din redarea cuprinsului înregistrării (filele 43 – 47 dosar urmărire penală) se face referire la banii primiţi, dar nu se face referire la restituirea unui împrumut de către denunţătoare. După ieşirea din cabinet a denunţătoarei A.V., a intrat echipajul de poliţie care a organizat flagrantul şi care a procedat la întocmirea actelor necesare, acte care se află la dosarul cauzei.

Este interesant de subliniat comportamentul medicului surprins de flagrant:

1. întâi a negat primirea banilor de la denunţătoare;
2. apoi, fără a face referire la el, personal a învederat organelor de poliţie că medicii pot primi cadouri, atenţii;
3. după examinarea mâinilor inculpatului cu ocazia testării cu lampa, acesta a declarat că a împrumutat-o pe denunţătoare fără a menţiona despre existenţa vreunui act.

Pe parcursul derulării cercetării penale, inculpatul a susţinut împrumutul în baza căruia a primit restituirea sumei în data de 19.04.2007, dar nu a făcut referire la existenţa unui act scris de împrumut decât cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, la data de 12.10.2007.

Cu aceeaşi ocazie, a prezentat organelor de urmărire penală un act intitulat act de împrumut, din care rezultă că în cursul lunii decembrie 2006 inculpatul S.L. a împrumutat-o pe A.V. cu suma de 1.500 lei, act pe care inculpatul a arătat că l-a redactat şi semnat denunţătoarea.

Denunţătoarea a contestat atât existenţa raportului juridic de împrumut, cât şi actul prezentat de inculpat, susţinând că nu semnat un act de împrumut, motiv pentru care s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică pentru a stabili dacă semnătura de pe act aparţine sau nu denunţătoarei A.V..

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a concluzionat că semnătura din colţul dreapta jos de pe actul intitulat contract de împrumut ,,nu a fost depusă de A.V. şi a fost prealabil depusă după un model preexistent” (fila 38 dosar urmărire penală).

În cauză a fost audiat inculpatul şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, ocazie cu care a contestat învinuirile, arătând că nu a prezentat organelor de poliţie actul scris de împrumut din motive religioase şi că aşa a fost consiliat de avocaţi.

De asemenea, a arătat, cu aceeaşi ocazie, că obişnuieşte să împrumute şi pe alte persoane (unele chiar pacienţi) şi că are litigii civile cu unii din aceşti debitori deoarece nu şi-au restituit împrumuturile. În acest sens, după epuizarea materialului probator, a depus mai multe înscrisuri sub semnătură privată pentru a dovedi aceste împrumuturi.

Atât cu ocazia audierii sale, cât şi ulterior prin probele solicitate, inculpatul a încercat să dovedească lipsa de temeinice şi adevăr a susţinerilor denunţătoarei datorită afecţiunilor de natură psihiatrică de care suferă aceasta. În acest sens, s-a solicitat de către apărătorul inculpatului expertizarea denunţătoarei pentru a i se stabili discernământul, probă care a fost respinsă de instanţă ca inadmisibilă.

Inculpatul a susţinut că denunţătoarea i-a solicitat împrumutul pentru că nu putea plăti cheltuielile curente, dar la dosar s-au depus acte din care rezultă că nu avea restanţe la întreţinere, iar fiica denunţătoarei a învederat că nu avea probleme financiare şi nici nu i-a relatat denunţătoarea despre existenţa împrumutului luat de la medic.

Sintetizând starea de fapt se reliefează nu numai o conduită neadecvată a inculpatului, dar şi aspecte contradictorii pentru următoarele motive:

1. iniţial a negat primirea banilor;
2. apoi a recunoscut primirea banilor, învederând că nu a încheiat act scris;
3. în aceeaşi zi când a dat declaraţia olografă, precum şi declaraţie la procuror când a arătat că nu a încheiat act, a revenit şi a prezentat act scris.

Aspectele contradictorii au fost menţionate doar pentru a caracteriza atitudinea ulterioară săvârşirii faptei, întrucât faptele deduse judecăţii sunt pe deplin dovedite şi nu există dubii.

CD–ul întocmit cu ocazia flagrantului, procesul–verbal aferent, înregistrarea convorbirilor între inculpat şi denunţătoare, declaraţiile martorilor asistenţi se coroborează cu susţinerile denunţătoarei.

S-a susţinut, prin apărătorul ales, că s-au încălcat dispoziţiile art. 68 alin. 2 Cpp, în sensul că inculpatul a fost <provocat> să săvârşească infracţiunea, dar se omite de către apărător a lua în considerare că organele de poliţie au fost sesizate de denunţătoare la momentul la care deja se realizase una din modalităţile infracţiunii de luare de mită, şi anume pretinderea şi abia cu ocazia flagrantului s-a realizat şi primirea.

În drept, faptele inculpatului săvârşite în condiţiile sus arătate au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal şi art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.

Tribunalul a argumentat lipsa de temeinicie a apărărilor inculpatului, relevând următoarele aspecte:

În mod constant în practica instanţelor s-a stabilit că medicul salariat al unei unităţi sanitare are calitatea de funcţionar în sensul legii penale, respectiv în temeiul art. 147 Cod penal.

Legile civile cu privire la exercitarea profesiei de medic nu sunt aplicabile, întrucât nu cuprind dispoziţii penale şi nici nu se poate vorbi de aplicarea principiului <mitior lex>, consacrat de art. 13 Cod penal.

În acest sens, prin deciziile Curţii Supreme de Justiţie nr. 78/1993, nr. 983/1996, nr. 4055/2000 şi nr. 2343/2000 s-a arătat că aplicarea legii penale intervine în situaţia în care s-a încălcat relaţia dintre medic şi autoritatea pe care o reprezintă şi nu în relaţia dintre medic şi pacient, şi că medicii încadraţi în unităţile medicale sanitare din reţeaua publică sunt funcţionari în sensul legii penale, întrucât în calitate de salariaţi exercită o însărcinare în serviciul unei instituţii de stat.

În mod constant în jurisprudenţa penală – Revista Dreptul nr. 4/1993, nr. 7/1994, nr. 9/1994, nr. 12/1995, nr. 8/1997; Revista de Drept Penal nr. 4/1995; Pro lege nr. 2/1996 – s-a arătat că medicul încadrat la o unitate sanitară din reţeaua publică, cum este şi inculpatul, este funcţionar în sensul legii penale şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

De asemenea, prin apărătorul ales, a solicitat instanţei să ia în considerare declaraţiile inculpatului care şi-a susţinut în mod constant nevinovăţia şi să înlăture declaraţiile denunţătoarei audiată în calitate de martor. În acest sens, s-a solicitat să se aibă în vedere omul în sine şi nu fapta omului. S-a susţinut că trebuie avut în vedere că declaraţiile inculpatului reprezintă declaraţiile unei persoane cu o carieră medicală strălucită şi cu numeroase acte caritabile pe când declaraţiile denunţătoarei sunt depoziţiile unei persoane bolnave. S-a acreditat ideea că inculpatul este victima unor interese politice sau a unor invidii provenite din partea unor persoane din comunitatea civilă din care face parte, susţineri care nu au fost însă probate.

În conformitate cu art. 63 Cpp, în aprecierea probelor, judecătorul nu trebuie să aibă în vedere anumite împrejurări de fapt sau circumstanţe personale care trebuie să favorizeze sau defavorizeze pe cineva. În acest sens, este şi text de lege care arată că probele nu au valoare dinainte stabilită.

Probele trebuie să fie utile cauzei, pertinente, concludente şi să se coroboreze între ele.

Din acest punct de vedere, calităţile deosebite ale inculpatului şi starea de boală a denunţătoarei nu se vor lua în considerare în procedura de examinare a probelor şi se va avea în vedere doar mijloacele de probă care se coroborează între ele.

Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu mijloacele de probă cu caracter obiectiv: înregistrarea convorbirilor între denunţătoare şi inculpat, înregistrarea de la flagrant, precum şi declaraţiile martorilor asistenţi.

În schimb, declaraţiile inculpatului nu sunt susţinute decât de mijloace de probă aduse cauzei după doi ani de la săvârşirea faptei. În acest sens, a se vedea declaraţiile extrajudiciare de martori oculari, care au fost propuşi după epuizarea materialului probator, deşi nu au fost indicaţi anterior ca fiind martori oculari.

Inculpatul se putea prevala de un drept la tăcere, dar cu toate acestea el nu a uzat de acest drept. Dimpotrivă, a dat declaraţii care nu au fost constante.

Mijlocul de probă extrajudiciar – raportul de expertiză extrajudiciară de care s-a folosit inculpatul pentru a dovedi că semnătura de pe actul de împrumut aparţine denunţătoarei este infirmat de raportul de constatare tehnico – ştiinţifică efectuat în cursul urmăririi penale şi de prima variantă a expertizei efectuate de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.

Vor fi avute în vedere concluziile lucrărilor de specialitate care se coroborează între ele şi care au o metodă de lucru mai avansată. În acest sens sunt lucrările de specialitate, precum raportul de constatare tehnico – ştiinţifică şi raportul de expertiză întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, care au folosit tehnici de lucru avansate, faţă de raportul de expertiză întocmit la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj şi raportul extrajudiciar, care au folosit metode simple, precum examinarea cu lupa şi metoda comparativă.

Din acest punct de vedere, va fi înlăturat raportul de expertiză extrajudiciară şi raportul întocmit la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj.

Varianta a doua a raportului de expertiză întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nu va fi luată în considerare întrucât se susţine o teorie care nu a fost probată în dosar, şi anume posibilitatea ca semnătura denunţătoarei să fi fost preexistentă.

Împotriva sentinţei au declarat apel, în termenul legal statuat de art. 363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul S.L., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba (filele 4-5):

1. instanţa a omis să determine durata pedepsei accesorii, neprecizând perioada pentru care a impus privarea inculpatului de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal;

2. instanţa a omis să desfiinţeze înscrisul fals produs prin cea de-a doua infracţiune pentru care a fost condamnat inculpatul, conform art. 348 Cod procedură penală;

3. instanţa a aplicat o sancţiune penală severă pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi care se impune a fi redusă la limita minimului special prevăzut de lege (3 ani) în condiţiile art. 861 Cod penal.

II. Inculpatul S.L.:

– instanţa fondului a pronunţat o soluţie vădit nelegală şi netemeinică, fundamentată pe un probatoriu incert şi insuficient administrat, care nu poate sta la baza unei hotărâri de condamnare;

– inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, ansamblul probelor de la dosar (declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi concluziile raportului de expertiză criminalistică grafoscopică) reliefând faptul că actul de împrumut a fost semnat de către denunţătoarea A., ceea ce exclude calificarea conduitei sale reale (aceea de a primi de la denunţătoare suma pe care i-a împrumutat-o), ca circumscriindu-se infracţiunii prevăzute de art. 254 Cod penal.

Inculpatul s-a prevalat de dreptul său de a fi ascultat în faţa Curţii, acesta prezentând propria versiune asupra faptelor (filele 63-64).

În apel au fost depuse înscrisuri şi s-a procedat la administrarea probei testimoniale cu martora I.M.E. (fila 65 dosar apel).

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu, în limitele statuate de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

1. Instanţa fondului a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator de la dosar : proces verbal se consemnare a denunţului oral formulat de numita A.V. (fila 4 dosar urmărire penală), proces verbal de capcare chimică a bancnotelor folosite la realizarea flagrantului (filele 5-6), declaraţiile denunţătoarei A.V. (filele 73-74 dosar urmărire penală, fila 38 dosar fond), declaraţia martorei B.E.V. (filele 75-76 dosar urmărire penală, fila 40 dosar fond), rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice nr. 43835/14.02.2008 (filele 34-39), nr. 180/20.11.2009 (filele 150-157 dosar fond), proces verbal al convorbirilor purtate între denunţătoare şi inculpat (fila 43), CD-urile cuprinzând înregistrările ambientale purtate între denunţătoare şi inculpat.

2. Curtea arată că prima instanţă a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei, în conformitate cu exigenţele impuse de art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunilor expuse în actul de sesizare.

3. Curtea va reţine, la rândul său, sub raportul bazei factuale, că inculpatul, în calitate de medic şef la Centrul de Sănătate Mentală din cadrul Spitalului Judeţean Alba, a pretins suma de 1000 lei de la denunţătoarea A.V., în schimbul întocmirii în favoarea acesteia, a dosarului medical în vederea pensionării din motive medicale.

Ulterior, inculpatul a fabricat un înscris fals, sub semnătură privată, intitulat „contract de împrumut”, pe care l-a prezentat organelor de anchetă în scopul producerii de consecinţe juridice, în concret, în scopul disculpării sale şi a mascării titlului real cu care a fost primită suma de bani în cuantum de 10 milioane lei ROL.

4. Vizând criticile de nelegalitate expuse de către inculpat şi care se întemeiază pe greşita reţinere a vinovăţiei sale şi a modului de interpretare a probelor, Curtea precizează că în cauză nu există motive suficiente şi relevante de a accepta apărările constante ale inculpatului, în sensul negării oricărei pretinderi a sumelor de bani şi a titlului cu care i-a primit (restituirea unui împrumut).

5. Inculpatul îşi întemeiază pledoaria de nevinovăţie invocând lucrările ştiinţifice succesive întocmite în cauză şi care se impun a fi interpretate sub aspectul anumitor concluzii contradictorii, în sensul semnării de către denunţătoarea A.V. a înscrisului intitulat contract de împrumut, ceea ce exclude, în opinia sa, baza factuală reţinută de către instanţa fondului.

6. Inculpatul a arătat în mod constant că suma primită de la denunţătoare reprezintă o plată datorată (restituirea unui împrumut), aspect relevat, alături de elementele probatorii de mai sus şi cu depoziţia martorei I.M.E. (fila 65 dosar apel).

7. Curtea consideră că declaraţia martorei, şi care confirmă susţinerile inculpatului, este vădit afectată de subiectivism, prin prisma calităţii acesteia de soră a inculpatului.

8. Mai mult, elementele factuale descrise nu se coroborează cu nicio altă probă şi cărora Curtea le va acorda preeminenţă (procesul verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţia denunţătoarei A.V., procesul verbal de redare a convorbirilor purtate între denunţătoare şi inculpat, concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat de INEC Bucureşti (filele 150-157 dosar fond)).

9. Astfel, Curtea reţine că denunţătoarea A.V. a avut o poziţie procesuală constantă, în a nega cu desăvârşire contractarea unui împrumut de la inculpat.

10. Poziţia sa este confirmată şi de către martora B.E.V., fiica denunţătoarei, care a determinat-o pe aceasta să sesizeze autorităţile judiciare, intrigată de conduita profesională total inadecvată a inculpatului.

11. Curtea consideră că este puţin probabil ca o relaţie dintre medic şi pacient, cu atât mai mult cu cât iniţial denunţătoarea prezentase afecţiuni ce nu intrau în competenţa specială a inculpatului, să aibă o atare evoluţie şi un asemenea grad de intimitate încât să justifice solicitarea unui împrumut.

12. Vizând concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică efectuate în cauză, cu referire la înscrisul sub semnătură privată şi pe care inculpatul îl invocă în apărarea sa, Curtea face următoarele precizări:

12.1 raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 43835 din 14.02.2008 întocmit de către un specialist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Serviciul Criminalistic a concluzionat că semnătura din conţul dreapta jos de pe actul intitulat „contract de împrumut” nu a fost depusă de numita A.V., fiind probabil depusă după un modul preexistent.

12.2 raportul de expertiză criminalistică cu nr. 62/23.03.2009 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (filele 131-135) a stabilit că actul „contract de împrumut” nedatat a fost semnat de către titulara A.V., semnătura în litigiu nefiind imitată de către inculpatul S.L..

12.3 raportul întocmit de INEC sub nr. 180/30.11.2009 (filele 150-157 dosar fond) a concluzionat, într-o opinie majoritară, că semnătura de pe actul intitulat „contract de împrumut” nu a fost executată de către numita A.V. şi într-o opinie singulară, că acest înscris a fost semnat la poziţia „pacient” de către A.V..

12.4 într-un raport de expertiză criminalistică extrajudiciar, depus la dosar de către inculpat (filele 204-212 dosar fond) specialistul criminalist arată că semnătura de pe înscrisul sub semnătură privată aparţine numitei A.V..

13. Din exploatarea concluziilor expuse în lucrările ştiinţifice enumerate mai sus, Curtea apreciază că se impune a se acorda preeminenţă celor care atestă că actul intitulat <contract de împrumut> nu a fost semnat de către denunţătoare, cu atât mai mult cu cât această concluzie se coroborează cu celelalte probe din dosar, şi care au fost expuse mai sus.

14. Problema contradictorialităţii concluziilor rapoartelor de expertiză criminalistică intervenită între lucrarea întocmită de specialistul din cadrul Inspectoratului de Poliţiei şi Laboratorul Interjudeţean de Medicină Legală Cluj a fost tranşată de INEC, forum suprem în materie, şi care a statuat, într-o opinie majoritară, asupra împrejurării că denunţătoarea nu a semnat contractul de împrumut.

15. Este adevărat faptul că unul dintre specialişti a emis o opinie diametral opusă, însă acest aspect nu este suficient şi relevant pentru ca instanţa să dea o interpretare conformă opiniei singulare.

16. Curtea arată că sarcina probei mai presus de orice îndoială se întemeiază pe coroborarea unor prezumţii suficient de puternice, clare şi concordante sau pe situaţii de fapt necontestate.

17. În situaţia de faţă, Curtea consideră că o excludere a conduitei de manieră penală a inculpatului S.L. nu este justificată de raţiuni plauzibile şi ar fi contrară ansamblului elementelor probatorii de la dosar.

18. Referitor la aspectele de nelegalitate invocate de către Parchet, Curtea arată că acestea sunt fondate.

19. Examinarea dispozitivului şi a considerentelor sentinţei penale atacate relevă că instanţa fondului a omis să stabilească durata privării inculpatului de exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal şi care era obligatorie prin prisma exigenţelor impuse de art. 71 alin. 2 Cod penal.

Se impunea astfel ca Tribunalul să dispună aplicarea pedepselor accesorii în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal.

20. Al doilea aspect de nelegalitate vizează omisiunea instanţei de a desfiinţa înscrisul fals produs prin cea de-a doua infracţiune săvârşită de către inculpat.

Conform art. 348 Cod procedură penală, instanţa fondului era ţinută să se pronunţe din oficiu cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a înscrisului sub semnătură privată intitulat <contract de împrumut> şi care s-a dovedit a fi fals, relevând o stare de lucruri nereală.

21. Parchetul a adus sentinţei critici vizând netemeinicia hotărârii atacate, susţinând că sancţiunea penală este prea severă, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.

22. Cu toate că inculpatul şi-a clamat constant nevinovăţie, neînţelegând, ca într-o manieră subsidiară, să solicite reindividualizarea pedepsei şi să evoce anumite elemente în circumstanţiere, Curtea va da eficienţă tuturor actelor şi înscrisurilor depuse de către acesta la instanţa de fond şi care sunt în măsură să convingă un observator obiectiv asupra conduitei sale profesionale şi sociale de excepţie.

23. Reiese din ansamblul actelor depuse (înscrisuri, articole de presă, caracterizări) faptul că inculpatul este un medic cu calităţi profesionale recunoscute pe plan local şi naţional, având o mulţime de lucrări ştiinţifice editate în domeniul psihiatriei.

Se reţine, de asemenea, că acesta este cadru universitar, iar activitatea sa didactică este apreciată în ţară şi străinătate.

Nu în ultimul rând, actele de la dosar relevă şi profunda implicare socială a inculpatului, precum şi lipsa oricăror antecedente de manieră penală.

24. În acest context, Curtea consideră că în cauză împrejurările descrise mai sus pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante în accepţia textului de lege prev. de art. 74 lit. a Cod penal şi sunt în măsură să determine şi să justifice o atenuare a răspunderii penale a acestuia.

25. Curtea arată că o sancţiune penală de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal şi de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante, sunt în măsură să asigure garanţii suficiente asupra atingerii scopului preventiv şi educativ instituit de art. 52 Cod penal.

26. Curtea apreciază că o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare ar corespunde pe deplin necesităţilor şi posibilităţilor reale de reeducare a inculpatului, astfel încât în cauză să fie respectat principiul proporţionalităţii dintre sancţiune şi comportament.

27. O sancţiune penală situată la limita minimului special prevăzut de lege, astfel cum a fost solicitată în concluziile parchetului, ar excede, în opinia Curţii, posibilităţilor de reeducare a inculpatului.

28. Vizând modalitatea de executare a pedepsei, Curtea nu va da curs concluziilor formulate de Parchet, în sensul aplicării beneficiului suspendării sub supraveghere, considerând, în mod justificat şi raţional, că în speţă nu sunt întrunite cumulativ exigenţele art. 861 Cod penal.

29. Relevantă în acest sens este conduita procesuală constant inadecvată a inculpatului şi care, în pofida probelor de la dosar, a negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

30. În aceste circumstanţe, Curtea nu este convinsă că pedeapsa de 1 an închisoare îşi va atinge scopul şi fără a fi executată efectiv.

31. Curtea arată că în cauză nu poate fi ignorată gravitatea faptelor, calitatea în care inculpatul le-a săvârşit şi impactul social deosebit asupra ordinii publice, aspecte ce reclamă sancţiuni ferme, apte să realizeze o prevenţie şi reeducare eficientă.

32. Faţă de cele ce preced Curtea, conform art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul S.L. împotriva sentinţei penale nr. 266/29.06.2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. 1159/107/2008.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, a aplicării pedepsei complementare, a duratei pedepselor accesorii şi a omisiunii desfiinţării înscrisului fals şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa aplicată inculpatului S.L. în elementele ei componente, de: 4 ani şi, respectiv, 1 an închisoare.

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a, art. 76 alin. 1 şi 3 Cod penal.

Va reduce de la 4 ani la 1 an închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal.

Va reduce de la 1 an la 2 luni închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 290 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal va contopi pedepsele sus arătate în cea mai grea, de 1 an închisoare, pe care o va executa în final inculpatul.

În baza art. 76 alin. 3 Cod penal, art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal.

Va priva pe inculpat de exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În baza art. 445 Cod procedură penală va anula în totalitate înscrisul declarat fals, intitulat „contract de împrumut”, încheiat între inculpat şi denunţătoarea A.V..

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cotă procentuală, în sumă de 50 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

D E C I D E:

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul S.L. împotriva sentinţei penale nr. 266/29.06.2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. 1159/107/2008.

Desfiinţează sentinţa penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, a aplicării pedepsei complementare, a duratei pedepselor accesorii şi a omisiunii desfiinţării înscrisului fals şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa aplicată inculpatului S.L. în elementele ei componente, de : 4 ani şi, respectiv, 1 an închisoare.

Face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a, art. 76 alin. 1 şi 3 Cod penal.

Reduce de la 4 ani la 1 an închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal.

Reduce de la 1 an la 2 luni închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 290 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele sus arătate în cea mai grea, de 1 an închisoare, pe care o va executa în final inculpatul.

În baza art. 76 alin. 3 Cod penal, art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal.

Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În baza art. 445 Cod procedură penală anulează în totalitate înscrisul declarat fals, intitulat „contract de împrumut”, încheiat între inculpat şi denunţătoarea A.V..

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”