Connect with us

Educație

Reguli de organizare a excursiilor pentru elevi. Ce trebuie respectat dacă deplasările se fac în timpul programului școlar

vremea toamna padure prognoza meteo Alba24

Publicat

Reguli de organizare a excursiilor pentru elevi. Perioada petrecută în deplasările elevilor în excursiile desfășurate pe parcursul orelor trebuie recuperată. 

Detaliile sunt prezentate într-o scrisoare metodică pentru eficientizarea activităților extrașcolare, citată de edupedu.ro.

În condițiile în care excursia se desfăşoară în timpul orarului şcolar, este necesar un program de recuperare a orelor. Modificarea orarului unității de învățământ, care cuprinde orele de recuperare, se face cu acordul Consiliului de administrație al unității de învățământ, potrivit sursei citate.

Fiecare grup de 10 elevi trebuie să aibă un cadru didactic însoțitor.

Profesorii și/sau școlile care organizează tabere, excursii, expediţii şi alte activităţi de timp liber au obligaţia să ia toate măsurile în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă ale elevilor/preşcolarilor pe durata activităţii respective.

Regulile de siguranță trebuie respectate și în cazul excursiilor organizate în zilele libere.

Școala altfel și Săptămâna verde

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară până în 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Planificarea se face de către unitatea de învățământ.

Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Prima vacanță din anul școlar 2025-2026

Prima vacanță pentru elevi în anul școlar 2025-2026 începe în 25 octombrie. Elevii vor avea liber o săptămână.

Cursurile se încheie, înaintea vacanței de toamnă, în 24 septembrie. Elevii revin la ore în 3 noiembrie.

Următoarea vacanță va fi cea a sărbătorilor de iarnă, în perioada 20 decembrie – 7 ianuarie.

Vacanța de schi în Alba va fi în 23 februarie – 1 martie.

Calendar an școlar 2025-2026

Anul școlar 2025 – 2026 este structurat pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

  • cursuri: de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025
  • vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025
  • cursuri: de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025
  • vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie, 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026
  • cursuri: de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026 sau vineri, 13 februarie 2026 / vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare
  • vacanța de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare în perioada 9 februarie – 1 martie 2026
    • În Alba, vacanța de schi va fi în perioada 23 februarie – 1 martie
  • cursuri: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare până vineri, 3 aprilie 2026
    • În Alba, cursurile încep din 2 martie
  • vacanța de primăvară: de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026
  • cursuri: miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026
  • vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.