Actualitate
Retrospectiva anului 2011, în sportul din județul Alba
Anul 2011 s-a dovedit a fi unul încărcat din toate punctele de vedere, toate cluburile au muncit, s-au străduit să-și treacă rezultate notabile în cont. Alba24.ro vă prezintă retrospectiva anului 2011, în ceea ce privește sportul din județul nostru, rezultatele importante obținute de cluburi, performanţele reușite de sportivi, dar și alte fapte notabile.
Anul 2011 a debutat cu bine pentru portarul albaiulian Mihai Mincă. Acesta a semnat un contract pe cinci sezoane cu CFR Cluj, la care a ajuns să apere puțin, preferați fiind Nuno Claro sau din nou sezon competițional portughezul Beto.
Un alt eveniment important din 2011, a fost revenirea pe pistă a Anei Maria Groza. Aceasta a decis, la finele lui 2009, ca anul 2010 să fie un an de relaxare și de pauză totală. Apo atleta a revenit, pentru că „microbul” rămas adânc în sângele sportivei a determinat-o să reînceapă pregătirile și să spere la o nouă participare la Jocurile Olimpice.
Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia susținut primul examen din istoria acestei facultăți în 2011, iar sportivii s-au dovedit a fi dornici și deschiși în ceea ce privește înscrierile și prezența la cursurile acestei facultăți.
Înainte de returul sezonului competițional 2010-2011, Adorian Himcinschi a fost înlocuit de Marian Pană la cârma echipei Unirea Alba Iulia. Mariajul dintre cele două părți nu a durat mult, întrucât Pană a intrat într-o altă horă a Unirii și a ales să antreneze Unirea Urziceni în dauna celei din Alba Iulia. Acesta a fost urmat pe bancă de cuplul Himcinschi-Rotaru, pentru ca mai apoi la Alba Iulia să sosească Gabi Stan.
Și suporterii au avut motive de bucurie; special pentru aceștia a fost înființată ”Liga Suporterilor”, proiect despre care nu s-a mai auzit de multă vreme, iar acest lucru s-a datorat faptului ca a fost realizat din diverse interese, probabil politice și nu sportive.
Mihai Scheau de la Daia Română a ajuns să schimbe maidanul din Daia cu gazonul de pe ”Dan Păltinișanu”. Fotbalistul descoperit de Paul Ciuca a fost cedat la grupării „alb-violete” fără prea multe pretenții financiare și asta deoarece antrenorul Ciuca nu a dorit să umbrească viitorul fotbalistului Mihai Scheau.
La handbal, autoritățile din Sebeș primeau vești bune: gruparea CSM Cetate Deva a decis să mute echipa la Sebeş, iar în vară urma să aibă loc o fuziune între CSM Sebeș și CSM Cetate Deva, însă aceasta nu a avut loc. Tot de handbal este legat și unul dintre cele mai importante evenimente sportive din acest an, ce a avut loc pe aria județului Alba. Este vorba de meciul de handbal CSM Cetate Deva – Oltchim Râmnicu Vâlcea, partidă încheiată cu scorul 20-33.
Pe 30 aprilie 2011, a avut loc cea de-a VII-a ediție a competiției ”Alba Golf Challenge”, găzduită de terenul de golf de la Pianu de Jos. Competiția a fost adjudecată de Laurențiu Coman, acesta reușind astfel să câștige pentru a treia oară consecutiv acest trofeu.
Fetele de la atletism nu s-au lăsat pe tânjeală în 2011. Alina Boholțan a fost selecționată în lotul național de alergare montană, competiție la care țara noastră a reușit să cucerească medalia de aur, pe echipe.
Straja a găzduit în acest an etapa a VII-a, din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă ”Dunlop” 2011. La eveniment a concurat în premieră și prezentatoarea de la ProTV a emisiunii ”Promotor”, Roxana Ciuhulescu. Iubitorii de ”motoare încinse” au avut, timp de două zile, deosebita plăcere de a asista la această competiție dedicată automobiliștilor.
La începutul verii, Unirea Alba Iulia a reușit probabil cel mai important moment din 2011, mai exact trupa pregătită de Gabriel Rotaru a reușit să evite retrogradarea, în eșalonul terț, evitând astfel cea de-a doua retrogradare consecutivă, dat fiind faptul că albaiulienii tocmai retrogradaseră din prima divizie.
Tenismanul Bogdan Borza a reușit să-și arate încă odată clasa în luna mai, când s-a impus în Cehia, la turneul ”Bohemia Cafex Cup”. Acesta și-a învins adversarii și a demonstrat încă odată forma în care s-a aflat pe tot parcursul anului.
În luna iunie, la FC Unirea Alba Iulia demisiile s-au ținut lanț. Mai întâi, președintele executiv Nicolae Lupu a demisionat din funcție, fiind urmat de Eutin Bojin, managerul sportiv al clubului. Dacă Lupu nu era la prima abatere, ”Efi” Bojin a renunțat la funcție din motive simple: ”lipsa de profesionalism” a unora de la Alba Iulia, așa comenta la momentul respectiv Bojin. Tot în luna iunie au fost puși pe liber și antrenorii Adorian Himcinschi și Adrian Bicheși.
Performanța Alba Iulia a reușit contraperformanța de a nu promova în Liga a III-a, fiind învinsă pentru al doilea an consecutiv la barajul de accedere în Liga a III-a. De data aceasta, campioana județului Alba a întâlnit CS Vladimirescu, reprezentanta județului Arad. Trupa pregătită de Sorin Mărginean a pierdut disputa cu 2-0, la capătul unui joc în care albaiulienii au evoluat cu un jucător pe postul de libero, poziție folosită foarte rar sau deloc în zilele noastre.
Transferul lui Himcinschi junior la Empoli a ținut prima pagină a cotidianelor de sport. Chiar dacă a evoluat destul de puțin pentru Unirea Alba Iulia, ”Pantera” Fabian Himcinschi a fost cedat la Empoli pentru 105.000 de euro plus TVA.
Echipa de baschet feminin și-a înființat în acest an echipa secundă, formație pentru care evoluează junioarele provenite de la Liceul cu Profil Sportiv din Alba Iulia și rezervele primei echipe. Această formație a fost încropită cu gândul de a oferi șansa echipierelor de la CS Universitatea să acumuleze experiență, în vreme ce junioarele au șansă să crească în valoare alături de componentele prim-divizionarei CS Universitatea. Echipa este pregătită de Nicușor Marcu și a încheiat turul fără înfrângere, pe locul I.
Echipa de baschet feminin, CS Universitatea a intrat în rândul echipelor de top din România. Echipa și-a luat manager sportiv în vara acestui an, pe Petru Eleș, a transferat jucătoare pe bandă rulantă și au adus și un antrenor nou, înlocuindu-l pe George Lăncrănjan cu Tomas Bilek.
Copiii din Roșia Montană au avut o șansă la care mulți amatori de sport încă visează. Tinerii au avut onoarea de a învăța baschet de la Ghiță Mureșan. ”Uriașul” meu a jucat și el alături de micuții sportivi, acțiunea organizată de membrii RMGC dovedindu-se a fi un real succes.
După doar un sezon de existență, CS Universitatea ”Soleil” Alba Iulia a devenit CS Volei Alba-Blaj. Echipa a fost mutată la Blaj, oraș cu tradiție în ceea ce privește acest sport și este finanțată substanțial de Consiliul Județean Alba.
Cu o săptămână înainte de startul ediției de campionat a ligii secunde, sezonul 2011-2012, antrenorul Gabriel Rotaru a fost înlocuit cu Stelian Gherman. Lui ”Roti” i-a fost fatal eșecul din partida amicală cu Arieșul Turda de pe propriul teren. După un lung timp petrecut la Unirea, Gabriel Rotaru nu a fost păstrat în club în nici o funcție, rănind astfel sentimentele pe care antrenorul-jucător le avea față de FC Unirea Alba Iulia.
Unirea Alba Iulia a primit o altă lovitură grea din partea unui junior. Cotat ca fiind unul dintre portarii de viitor ai României, Vlad Ignat a ”dezertat” de la Alba Iulia cu destinația Valladolid, loc în care a semnat un contract cu formația Real. Puștiul a reușit să dea astfel o palmă oficialilor albaiulieni, care nu au avut în tocmai un comportament adecvat față de juniorul albaiulian.
Înființată în 2009, Europa Alba Iulia a început să apară pe harta fotbalului românesc. Acest lucru a fost posibil grație parcursului excelent al echipei pregătite de Mihai Manea. ”Europenii” au fost eliminați de Arieșul Turda, la primul meci ca antrenor al lui Fane Fogoroși pe banca echipei din Alba Iulia.
După mai multe încercări eșuate de a-l transfera pe Nicușor Stanciu, fotbalistul a fost în cele din urmă cumpărat de gruparea patronată de Adrian Porumboiu, FC Vaslui. Vânzarea celui mai bun fotbalist din lotul lui Gherman a adus în conturile clubului albaiulian 200.000 de euro, bani vitali pentru ”alb-negri” la momentul respectiv.
Atleta Roxana Duță a reușit în luna septembrie să cucerească titlul de vicecampioană națională la semimaratonul Aradului. Aceasta a alergat 21 de kilometri și a izbutit să ocupe treapta secundă a podiumului, fapt ce i-a adus sportivei medalia de argint.
Antrenorul emerit Nicolae Paștiu continuă să surprindă prin talentele pe care le descoperă în box. În acest an, pugilistul Ion Pleș a reușit să obțină la Călărași medalia de argint la categoria cadeți. După o lungă așteptare, dorința antrenorului Nicolae Paștiu s-a îndeplinit și Box Club ”Nicolae Linca” a fost cooptat ca secție de box în cadrul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, astfel că antrenorul pugiliștilor nu va mai fi nevoit să facă performanță cu burta goală.
O altă schimbare care a avut loc la echipa de fotbal Unirea Alba Iulia a fost demisia lui Ioan Didă. Chiar dacă acesta a spus că ruptura dintre el și clubul albaiulian a avut loc din motive personale, surse apropiate susțin că o discuție între el și Bumbac ar fi dus la demisia fostului președinte executiv. În locul acestuia a fost numit în funcție Mihai Dăscălescu.
Memorialul de box ”Nicolae Linca” a ajuns la a doua ediție; competiția a fost dominată de sportivii pregătiți de Nicolae Paștiu, pugiliști din cadrul CS Unirea. Evenimentul s-a dovedit a fi un real succes, iar dovadă elocventă a acestui fapt a fost numărul mare de spectatori care au asistat la luptele din ring.
„Roșia Montană Gold Corpoation” s-a implicat încă odată în județul nostru și a adus la Alba Iulia finala Cupei României la Rugby, partidă disputată între Rugby Club Timișoara și CSM Știința Baia Mare. Partida a fost adjudecată de timișoreni, iar la meci au asistat aproximativ 4.500 de spectatori.
Mihai Beldie Junior a făcut o mare surpriză iubitorilor de automobilism din județul nostru. Acesta a reușit să cucerească titlul de vicecampion național la ”viteză în coastă”, în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2011. Sportivul s-a declarat încântat de reușită și speră ca la anul să obțină titlul de campion.
Seria evenimentelor sportive din județul nostru s-a încheiat cu Gala Sportului Județean Alba, ce a cuprins decernarea premiilor pentru cei mai buni sportivi din anul 2011. Astfel că titlul de cel mai bun sportiv al județului a fost cucerit de tenismanul cugirean Bogdan Borza. Acesta a fost triplu campion european și de patru ori campion național la tenis la categoria lui de vârstă.
Mai trebuie amintite și pozițiile pe care au încheiat echipele din județul nostru, care evoluează în competiții interjudețene.
FC Unirea Alba Iulia a încheiat turul de campionat pe locul șase, cu 22 de puncte acumulate în 15 etape. Unirea a izbutit să adune 13 puncte pe propriul teren și nouă puncte în deplasare, având următorul golaveraj: 15 goluri marcate și 10 primite. Echipa se află la 12 puncte de un loc promovabil și la șase lungimi de pozițiile retrogradabile.
CS Volei Alba-Blaj a încheiat anul acesta pe locul 1, cu 29 de puncte acumulate și mai are de disputat încă două partide, urmând ca apoi să se dea lupta pentru marea promovare. Blăjencele au câștigat 9 partide cu 3-0 și una cu 3-1.
CS Universitatea ”1 Decembrie” Alba Iulia: Formația antrenată de Tomas Bilek a încheiat turul de campionat pe locul secund cu 27 de puncte, acumulând 12 victorii și trei înfrângeri.
HC Alba-Sebeș: Echipa de handbal reprezintă o dezamăgire după prima parte a campionatului. Trupa din Sebeș a izbutit să obțină patru succese, două remize și patru înfrângeri, situându-se pe locul 9 din 12 posibile.
CS Zlatna: Gruparea din Liga a III-a a reușit contraperformanța de a acumula doar 9 puncte în 15 partide și se află pe penultimul loc. Golaverajul echipei din Zlatna este zdruncinător și asta deoarece elevii lui Dorel Mureșan au marcat 10 goluri și au încasat, atenție, 35.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News