Eveniment
România trece în stare de alertă din 15 mai. Ce restricții vor fi ridicate, ce măsuri vor fi păstrate și ce prevede legea
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că România trece din stare de urgență în stare de alertă, din 15 mai.
Unele restricții vor fi ridicate, altele vor fi relaxate gradual, la interval de două săptămâni.
Președintele a anunțat că din 15 mai se va putea circula în interiorul localităților fără a fi necesare declarațiile pe proprie răspundere.
De asemenea, se vor redeschide saloanele de îngrijire personală (coafură, frizerie etc) și cabinetele stomatologice, dar și muzeele, însă în condiții speciale de distanțare și igienă. ”Cu toții vom purta mască de protecție în spații publice închise, în transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii”, a spus Iohannis.
Măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină.
Sportivii de performanță vor putea în condiții foarte speciale să înceapă cantonamentele, dar nu vor începe competițiile sportive decât după o perioadă suficient de lungă de pregătire. Bazele sportive nu se deschid pentru amatori.
Se va putea ieși și din afara localității, în anumite condiții, de exemplu în interes de serviciu, pentru probleme medicale sau pentru sport individual (de ex: cu bicicleta).
La intervale de două săptămâni – măsurile de relaxare vor fi revizuite: început iunie, mijloc iunie ș.a.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că nu mai prelungește Starea de Urgență și că nu va mai emite un nou decret. Acesta a anunțat și o serie de măsuri de relaxare, o relaxare care, mai spune el, se va face pas cu pas. ”Starea de urgență NU va fi prelungită, Nu voi emite un nou decret”, a declarat luni președintele Klaus Iohannis. ”Așadar, 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Din 15 mai vom intra în stare de alertă. Situația nu s-a îmbunătățit încă, deci nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem în normalitate. Din păcate, epidemia nu a trecut, azi am avut peste 300 de persoane testate pozitiv”, a adăugat acesta.
”După 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității. Dar e bine să nu exagerăm. Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem Așa numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă cam de două săptămâni. Din 15 mai vom avea la dispoziție saloanele de îngrijire personală – coafură, frizerie. Sporturile individuale vor fi permise. Rămâne interdicția că întâlnirile sunt interzise pentru mai mult de 3 persoane”, a mai spus președintele.
Starea de alertă – Ce prevede legea
Potrivit legii, starea de alertă permite autorităţilor să ia orice măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situaţii de urgenţă. Nu se restrâng însă drepturile constituţionale ale locuitorilor din zona pentru care s-a instaurat starea de alertă, aşa cum se întâmplă în cazul stării de urgenţă.
Ce este starea de alertă?
Starea de alertă se declară potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgență.
Despre starea de alertă
În localităţi, starea de alertă o declară primarul cu aprobarea prefectului. Pentru un judeţ, decizia aparţine prefectului şi trebuie aprobată de ministrul Administraţiei şi Internelor.
Zonele afectate de inundaţii, incendii sau zăpezi pot fi evacuate şi se pot acorda ajutoare de urgenţă. Pe timpul stării de alertă, se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră.
Potrivit articolului 4 din OUG nr. 21/2004, pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
– avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol
– declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă
– intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative
– acordarea de ajutoare de urgenţă
– instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată;
– solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională
– acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice
De asemenea, conform OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.
surse: hotnews.ro, legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News