Actualitate
Românii din străinătate nu mai trimit bani în ţară pentru familii. Ce priorități au
Românii care lucrează în străinătate şi-au schimbat priorităţile. Dacă în anii trecuţi trimiteau bani în ţară pentru a-şi ajuta familia, sumele sunt folosite acum pentru investiţii, spune chiar guvernatorul BNR. Iar asta are un efect pozitiv asupra întregii economii. Doar anul trecut, aceştia au trimis în ţară aproape 3,8 miliarde de euro, cu 20 la sută mai mult faţă de 2016. În plus, Italia şi Spania nu se mai numără printre statele preferate de cei care decid să ia viaţa de la capăt peste hotare, ci ţările nordice.
Dacă înainte banii erau folosiţi pentru a ajuta rudele rămase acasă, acum unii dintre ei au gânduri antreprenoriale.
„Iniţial erau pentru a ajuta familiile din România. Cu timpul s-a constatat că sunt pentru că oamenii au vrut să facă mici investiţii, au vrut să facă casă, din patriotism, din aspiraţie, că vor reveni cândva în ţară.
Uitându-te şi mai atent la aceste cifre, constaţi că unii au remis bani pentru a începe în România mici activităţi de afaceri. Un lucru foarte bun, acelea chiar sunt investiţii, investiţii productive.
O bună parte din migranţi au plecat din sate şi probabil că vor să deschidă la întoarcerea în ţară afaceri în agricultură, ar avea un efect pozitiv extraordinar, potenţialul agricul al României este clar subvalorificat şi la fel de bune ar fi investiţiile mici, pentru că ele ar stabiliza forţa de muncă”, spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
„Ştim cu toţii că banii din străinătate de la românii de acolo nu vin numai prin sisteme bancare, ci vin şi cu autobuzele, în buzunare, poşete, asa că s-ar putea ca suma să fie mai mare. Din 53 mld cât reprezintă investiţiile străine în România, o parte sunt reinvestiţi în profit. Atunci înseamnă că banii care vin de afară sunt de la concetăţenii noştri”, explică consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Ţările nordice sunt pe lista statelor în care ar vrea să le numească – noua casă – pentru că salariile şi nivelul de trai sunt mai ridicate. În loc de Italia sau Spania, unde au plecat primii emigranţi după intrarea în UE.
3,5 milioane de români lucrează în străinătate în prezent. Ţări precum Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie sunt principalele state în care aceştia s-au stabilit.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News