Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sergiu Nicolaescu a murit. Omul de film a încetat din viață la spital, la vârsta de 82 de ani

Publicat

Sergiu Nicolaescu a încetat din viață pe 3 ianuarie, la vârsta de 82 de ani. Regizorul fusese internat în Spitalul Elias din București, unde fusese operat de peritonită, pe data de 28 decembrie. În urma operației, au apărut complicații cardiace și pulmonare severe, care au și dus la decesul regizorului.

Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de o echipă de chirurgi de la Spitalul Elias. „Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic. „Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor”, au precizat reprezentanţii spitalului.

Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste. Tot cu scurt timp înainte, acesta și-a prezis sfârșitul, în Parlament, spunând: „Mai am puţin de trăit, vă spun sincer <La revedere>!”

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist şi producător de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Osânda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Mărin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morţii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supravieţuitorul” (2008). Dacă filmul „Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creaţie de referinţă în istoria filmului românesc. Printre cele mai recente filme ale sale se numără „Ultimul corupt”, lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului „Poker” (2010).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. bono

    joi, 03.01.2013 at 11:11

    Un mare regizor si om de cultura … un mic politician … Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
    O mare pierdere pentru societate!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement