Eveniment
Sportivii din Alba pentru care a fost intonat Imnul României. Oamenii care te fac să fii mândru că ești albaiulian
Paul Tomiță, Gicu Grozav, Ana Maria Goza, Cornel Țălnar, Iosif Sîrbu, Andrei Socaci, Mihnea Costachi, toți aceștia și încă mulți alții au în comun cel puţin două lucruri. Iubesc sportul – îl practică sau l-au practicat la cel mai înalt nivel – și toți sunt din județul Alba. Campioni mondiali, medaliați la olimpiade, jucători de națională, toți acești oameni ne dau motive să fim mândri, să ne bucurăm că au făcut performanță și au purtat numele județului și al țării la cele mai prestigioase competiții din lume.
Unii sunt contemporani, îi admirăm la televizor și le ținem pumnii în diferite ocazii, însă sunt și foști sportivi care au ajuns la un nivel la care alții doar vizează și care nu mai sunt printre noi.
Pentru că vrem ca aceștia să nu fie uitați, dar și pentru a-i evidenţia pe cei care fac încă performanţă, vă prezentăm o listă a sportivilor remarcabili din seria celor care reprezintă judeţul Alba.
Iosif Sîrbu
Iosif Sîrbu s-a născut la 21 septembrie 1925, în Șibot. A fost trăgător de tir, primul campion olimpic român în cadrul Jocurilor Olimpice de vară din 1952 de la Helsinki la proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat.
A fost și multiplu campion național și balcanic. După victoria de la olimpiadă, a fost nevoit să schimbe arma și poziția de tragere, în urma unei afecțiuni la ochiul drept; reușește, totuși, un loc 5 la JO din Melbourne – 1956.
Din motive încă neelucidate, s-a sinucis, la 6 septembrie 1964.
Singurul campion olimpic din istoria boxului românesc. S-a născut la 1 ianuarie 1929 la Cergău Mare.
A făcut parte din lotul României pentru prima oară la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952 și s-a clasat al nouălea. A doua sa participare la Olimpiadă a fost însă cu noroc. Deși a fost la un pas de a nu fi selecționat pentru Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956 pe motiv că nu era în formă, a reușit să-și înfrângă adversarul și să cucerească aurul. Mâna dreaptă îi era fracturată dinainte de meci, dar totuși a plecat acasă cu medalia olimpică la categoria semimijlocie.
De-a lungul întregii sale cariere, Nicolae Linca a disputat 306 meciuri, dintre care a pierdut doar 25. S-a stins din viață la 27 iunie 2008 și a fost înmormântat în cimitirul bisericii greco-catolice din Feisa, județul Alba.
Paul Tomiță s-a născut la 14 iunie 1914, în localitatea Pianu de Jos. Încă din copilărie visul său a fost acela de a juca golf, el părăsindu-și satul natal la vârsta de 15 ani pentru a merge la București. Aici reușește să se angajeze ca băiat de mingi și ca învățăcel al profesorului francez J.B. Lammaison, care preda golful în cadrul cercului diplomatic “Country Club”. În 1932 devine asistentul lui J.T. Baker.
În toamna anului 1937 Asociația Profesioniștilor de Golf de la Londra, prin Lordul Halifax, îi acordă tânărului Paul Tomiță titlul de profesor. Din 1938 până la pensionare, în 1975, Paul Tomiţă a servit cu credinţă, dragoste şi dăruire cauza golfului românesc, fiind profesor titular de golf la Country Club. Regele Mihai, membri ai marilor familii Cantacuzino, Ghica, Brâncoveanu, Știrbei, Bibescu, alte mari personalităţi ale vremii, precum și ambasadorii și diplomații care frecventau Country Club au moștenit de la Paul Tomiță tehnică și măiestria jocului, dar și simpatia față de acest extraordinar om.
În perioada anilor 1968-1973, la insistențele unor personalități de peste hotare și sponsorizat de Firma Dunhill, Paul Tomiță a reușit să participe la Campionate Mondiale de Golf organizate în 8 țări. În anul 1968, numărul din 5 decembrie al unei publicații britanice de specialitate avea ca titlu : “Paul Tomiță – The most remarkable character of the World Cup”. În ultimii săi ani, Paul Tomiță s-a retras în satul său natal – Pianu de Jos – și și-a petrecut până și ultimele clipe pe terenul de golf care îi poartă numele.
Ilie Cioca – 157 titluri de campion naţional
Ilie Cioca s-a născut la 21 ianuarie 1945, la Săsciori.
Component al echipelor Metalurgistul Cugir, CSU Oradea, Dinamo şi Rapid, a câştigat, în perioada 1964-1979, 25 de titluri de campion naţional şi 9 de campion balcanic la probele de 5.000 metri, 3.000 metri obstacole, 10.000 metri, 10.000 cros şi maraton.
A participat la cele mai mari turnee din Europa învingând atleţi care erau sau urmau să devină campioni europeni, mondiali sau olimpici.
În competiţiile din ţară l-a întrecut, nu o dată, pe renumitul atlet Ilie Floroiu. Cu toate acestea, nu a fost niciodată luat în lotul României pentru un campionat european, mondial sau pentru olimpiadă. O singură dată, a fost selecţionat în lotul preolimpic pentru Montreal 1974 (alături de Ilie Floroiu, Maricica Puică, Gheorghe Cefan), dar a plecat altcineva în locul său. „Cum să mă ia pe mine, că eu eram năcădău din Săsciori”, spune cu ironie amară Ilie Cioca. A câştigat în două rânduri Turul Bosforului, competiţie de mare prestigiu în lumea semimaratonului. „Pentru câştigarea acestui turneu, primeai pe-atunci, de la stat, 1.000 de lei. Cine câştigă acum Turul Bosforului primeşte 50.000 de euro şi un Mercedes”, a completat Ilie Cioca.
Din anul 1987 concurează în competiţiile atletice rezervate veteranilor. A obţinut 132 titluri de campion naţional şi 43 titluri de campion balcanic în probele de atletism. Ilie Cioca are o evidenţă riguroasă a tot ce a realizat ca atlet, inclusiv kilometri parcurşi în competiţii şi antrenamente. A fugit din 1968 şi până în prezent 197.000 kilometri, adică aproape de cinci ori lungimea ecuatorului (40.075 km). Pentru realizările sale deosebite ca atlet, dar şi ca profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a primit mai multe diplome de excelenţă.
Tânărul de 17 ani se bucură de numeroase premii naționale și unternaționale. La 16 ani și 3 luni, tânărul șahist albaiulian a reușit să obțină a treia normă de maestru internațional și va deveni primul șahist albaiulian care obține titlul de maestru internațional, penultima treaptă în clasificarea FIDE (Federației Internaționale de Șah), cea mai înaltă clasificare fiind titlul de mare maestru internațional.
Până în prezent, alți șahişti albaiulieni ca Marius Ceteraș, Dorin Șerdean, Ovidiu Lupu, Adrian Sechereș sau George Ileană au câştigat titlul de maestru FIDE, dar niciunul nu a reușit să obțină titlul de maestru internațional, care presupune realizarea de trei ori a unui barem stabilit de FIDE, în turnee care îndeplinesc anumite condiții și jucând împotriva unor adversari de un anumit nivel.
Cornel Țălnar
Cornel Țălnar s-a născut 9 iunie 1957, în Bărăbanț (Alba Iulia). Este antrenor român de fotbal. Ca jucător, a evoluat pe postul de extremă dreapta, marea parte a carierei petrecând-o la Dinamo. A jucat și pentru echipa națională a României.
În 1977 a făcut saltul la Dinamo București, unde a cunoscut consacrarea, câștigând trei titluri de campion al României și jucând 27 de meciuri în cupele europene. De asemenea, în această perioadă, a fost selecționat de șase ori în naționala României. În 1986, a ajuns la Victoria București, cu care a evoluat și în Cupa UEFA. Și-a încheiat cariera la Unirea Alba Iulia, în Divizia B.
După ce s-a retras, Țălnar și-a început cariera de antrenor în Divizia A, la Inter Sibiu, în 1995, ajungând și pe banca lui FC Brașovîn mai multe rânduri. Prima dată în 1999, când a reușit promovarea în Divizia A și apoi în ianuarie 2006. A fost și antrenor laDinamo București în mai multe rânduri. Prima dată în 1996, apoi în toamna lui 2007 când Walter Zenga a demisionat de la conducerea alb-roșilor. La începutul lui 2008 a revenit în funcția de antrenor principal interimar ca urmare a demisiei lui Gheorghe Mulțescu. La începutul sezonului 2009-2010 a fost numit principal la U Cluj, în Liga a II-a, dar nu a rezistat aici decât câteva etape. În octombrie 2009 a revenit la Dinamo, ca urmare a demisiei lui Marin Ion. După ce a încheiat doar pe locul șase sezonul 2009-2010, Țălnar a fost înlocuit cu Ioan Andone.
Nepotului lui Cornel Țălnar, Gheorghe Teodor Grozav, s-a născut în 9 septembrie 1990,la Alba Iulia.
Grozav și-a început cariera în clubul din orașul său natal, Unirea Alba Iulia, jucând primul său meci, în Liga a II-a 2007-2008. În vara anului 2009, după doi ani, în eșalonul secund, Grozav a vrut să plece la Standard Liège ca jucător liber de contract, dar a fost obligat de către UEFA să semneze încă un contract de trei ani cu clubul pentru care a evoluat ca junior.
Pe 1 septembrie 2009, și-a făcut debutul în Liga I, într-un meci câștigat 1-0 cu FC Brașov.
În 2010, Grozav a plecat în Belgia, la Standard Liège, fiind cumpărat de la Unirea Alba Iulia, care a primit 15% din drepturile jucătorului pentru un eventual transfer.
A câștigat Cupa Belgiei și titlul de vicecampion al Belgiei pentru acest club.
În 2012, Grozav a semnat un contract pe trei ani cu Petrolul Ploiești, cu care a câștigat Cupa României în 2013. Totodată, a debutat în Europa League pentru Petrolul, fiind titularizat în 5 partide din cele 6 jucate de ploieșteni în cupele europene sezonul respectiv. Grozav s reușit pe 8 august 2013 să marcheze un gol decisiv din lovitură liberă de la 18 m împotriva Vitesse Arnhem care s-a terminat 1-2, aducând prima calificare istorică a clubului prahovean în play-offul Europa League, la revenirea în cupele europene.
A marcat apoi singurul gol al Petrolului în înfrângerea de 5-1 suferită contra echipei galeze Swansea, în meciul tur din play-offul Europa League.
La sfârșitul aventurii europene a Petrolului, Grozav a plecat în Rusia, semnând un contract cu Terek Groznîi, care a oferit 2.1 de milioane€ pentru transferul său.
În 2009, Grozav a fost convocat la naționala României U21 de selecționerul de tineret Emil Săndoi, fiind primul fotbalist din Liga a II-a care a fost convocat. A jucat timp de 2 ani la naționala de tineret, timp în care a jucat în 5 meciuri și a marcat un gol.
Pe 30 mai 2012, a debutat pentru naționala mare în meciul amical cu Elveția, marcând golul câștigător, acesta fiind primul gol marcat de un jucător născut după Revoluția Română din 1989. Pe 12 octombrie 2012, a marcat singurul gol în meciul România-Turcia, terminat 1-0.
Nicolae Claudiu Stanciu s-a născut în 7 mai 1993, la Cricău. Este un fotbalist român care joacă pentru Steaua București. A debutat în Liga a II-a la 15 ani într-un meci cu Corvinul Hunedoara, terminat 4-1 și în Liga I la vârsta de 17 ani într-un meci cu Steaua București, disputat la 1 mai 2010 și câștigat de echipa din Alba Iulia cu scorul de 2-1.
În luna mai a anului 2012, după o serie de spectacole bune, el a fost inclus într-un Top 10 cu tinerii români de perspectivă.
La data de 27 martie 2013, Steaua București a anunțat semnarea pentru următorul sezon a mijlocașului de la FC Vaslui. Stanciu a semnat un contract pe cinci ani, care include o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro.
La data de 27 august 2013, Stanciu a marcat primul său gol în Liga Campionilor pentru Steaua în egalul 2-2 cu Legia Varșovia, în play-off-ul UCL, asigurând astfel calificarea clubului în faza grupelor.
El a fost selectat pentru Echipa națională Under-19 a României pentru Campionatul European de Fotbal Under-19. A jucat toate cele 90 de minute în primul meci, marcând singurul gol din înfrângerea cu a pierdut împotriva Republicii Cehe.
Debutul în națională a avut loc la 23 martie 2016, într-un meci amical cu Lituania, în care a intrat după pauză și s-a remarcat înscriind unicul gol al partidei.
Amicalul era un meci de pregătire înaintea turneului final al Campionatului European de Fotbal din 2016; Stanciu a jucat și în celelalte amicale, egalul 0–0 cu Spania, apoi meciurile cu Ucraina,Republica Democrată Congo și Georgia, marcând câte un gol în toate cele trei din urmă, ajungând astfel înaintea Campionatului European să aibă 4 goluri în 5 selecții.
Primul său meci oficial la națională a fost chiar meciul de deschidere al Campionatului European, jucat contra Franței și pierdut cu 2–1, golul României fiind înscris de Bogdan Stancudintr-un penalty pe care l-a obținut Stanciu.
Norica Câmpean s-a născut pe 22 martie 1972, în Teiuș.
Este prima atletă din Alba care a ajuns la Jocurile Olimpice.
A participat la JO de la Atlanta United States-1996, Sydney, Australia- 2000 și Atena – 2004.
Ana s-a născut la 1 iunie 1976, Cluj Napoca, judeţul Cluj, dar a trăit și locuit în Alba Iulia.
Atleta Ana Maria Groza a ajuns de trei ori la Jocurile Olimpice. Majoritatea iubitorilor de atletism îi cunosc rezultatele, au fost alături de ea în momentul în care a reprezentat România la olimpiadele de la Sydney – 2000, Atena – 2004, Beijing – 2008 și o apreciază pentru efortul și dăruința pe care a avut-o de-a lungul carierei.
Anul trecut Ana Maria Groza s-a despărțit de România și s-a mutat împreună cu soțul în Italia.
A treia atletă din Alba Iulia care reșește performanța de a se califica la Jocurile Olimpice este Ana Rodean. Ana Veronica Rodean s-a născut la 23 iunie 1984, Alba Iulia.
După o pauză de aproximativ trei ani în care a practicat probele de alergare s-a reapucat de probele de marș. Revenirea a fost una de succes, calificându-se în premieră la Jocurile Olimpice de vară de la Rio, după ce a îndeplinit baremul la Campionatul Mondial de Marș pe echipe de la Roma cu rezultatul 1:35:38.
Tenismanul Bogdan Borza
Originar din Cugir, Bogdan a reușit la 19 ani să reprezinte România la cele mai importante competiții. Potrivit Livetenis. are 44 de victorii din 79 de partide. Anul trecut a câștigat titlul de vicecampion european la dublu unde a jucat alături de Nicolae Frunză.
Andrei Socaci
S-a născut în 1966, la Sântimbru. Este un halterofil român, laureat cu medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles din 1984.
Claudiu Ciur și-a început cariera de sportiv de performanță la vârsta de 14 ani. După terminarea clasei a VIII-a la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia s-a mutat la Orșova, în anul 1994, în urma unei selecții desfășurate la școlile din România de către Dr. Profesor Benjanmin Zabet de la Clubul Sportiv Școlar Orșova, Mehedinți. A urmat liceul la Orșova, apoi Facultatea la Bacău – Profilul Educaţie Fizică şi Sport.
Patru ani mai târziu era component al Lotului Olimpic de Kaiac-Canoe și era antrenat de Ivan Patzaichin. A urcat pe culmile succesului și a ajuns Campion Mondial cu echipa României.
Destinul a făcut ca în 2006, după ce a ieșit la un gătar cu prietenii pe lacul unde concurase ultima dată și a fost văzut de un antrenor, a devenit membru al unuia dintre cele mai mari cluburi de Kaiac-Canoe din USA, Lanier Canoe and Kayak Club, ca sportiv de performanţă.
Reintrat în competiţii după o pauză de 3 ani a reprezentat acest club în competițiile interne și a fost cotat ca fiind cel mai bun canoist la acel moment în SUA.
În 2008 a venit propunerea să fie antrenorul clubului. La un an distanță a fost anunţat ca antrenor la Grupa de Canoe, atât la Lotul Naţional de Juniori cât și la Seniori. Acum antrenează în continuare Lotul Național al Statelor Unite pe care îl pregătește intens pentru Jocurile Olimpice de la Rio care vor avea loc anul viitor.
A fost legitimat ca sportiv la CSS Orşova Kaiac-Canoe (4 ani), Steaua Bucureşti (un an), Dinamo Bucureşti (4 ani).
Ovidiu Pănăzan – powerlifting
Născut în 12 decembrie 1975, este secretarul general al Federației Române de Powerlifting. Are mai multe titluri de campion național, fiind medaliat cu aur în anul 2016.
Este antrenorul lotului național de Powerlifting juniori.
Laurențiu Avram – powerlifting
Născut în data de 6 iulie 1995. Este multiplu campion național și multiplu câștigător al Openului masculin de juniori și tineret. Participant până în prezent la patru campionate europene și trei campionate mondiale de juniori. Cea mai mare performanță internațională de până acum a fost obținerea unui loc 4.
Este printre puţinii tehnicieni nutriționiști din Alba Iulia acreditat de către Ministrul Muncii. Este și student în cadrul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la două specializări: Educație fizică și sport şi Kinetoterapie și motricitate specială.
Lista sportivilor este deschisă. Contribuiți la realizarea acesteia, sugerându-ne alte nume care ne fac să fim mândri că suntem din Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Corina
vineri, 05.08.2016 at 16:45
Ioan Andone – fotbalist și antrenor
Bogdan Andone – fotbalist și antrenor
Stelian Grozav – voleibalist
Bazil Marian – mare fotbalist la Rapid și la națională
Etc etc etc.