Pasarela din Partoș, de la intrare în Alba Iulia, un obiectiv de investiții realizat de primărie cu peste 10.500.000 lei și finalizat recent, dă deja semne de degradare. Cel puțin asta susțin cei care au avut drum prin zonă și care au observat cum tencuiala proaspăt aplicată de pe stâlpii pasarelei începe să cadă. Aceiași observatori se întreabă cum administrația locală și Garda de Mediu poate permite ca gunoaiele rămase în urma lucrărilor să fie aruncate în lacul în zonă sau pur și simplu îngropate în pământ.

Publicitate

Situația ne-a fost adusă la cunoștință de un cititor Alba24, care este nemulțumit de modul în care se desfășoară lucrările la mai multe obiective de investiții în Alba Iulia. Vedeți mai jos mesajul trimis de cititorul nostru pe adresa redacției și adresat reprezentanților Primăriei Alba Iulia:

"La pasarela peste calea ferată din Partoș se pare că s-au finalizat lucrările, lucrări ce au costat foarte mulți bani și foarte mult timp, iar rezultatul este că, la nici o lună, tencuiala de pe stâlpi cade, gunoaiele rezultate de la lucrări au fost toate aruncate în lacul din apropiere sau îngropate în pământ, oare unde sunt cei de la garda de mediu, plătiți tot din banii noștri pentru a supraveghea  la binele mediului înconjurător? Oare unde sunt cei de la primărie, care au plătit lucrarea de doi bani cu miliarde de lei? Bani dați din buzunarul nostru.... Am văzut și în alte țări pasarele peste calea ferată, dar la final au fost înverzite , împădurite, la noi s-au pus betoane și pietriș, oare nu se putea pune și la noi ceva verdeață?! Oare betoanele ne dau aerul atât de necesar vieții sau copacii din jur??? De ce se vrea cu orice preț distrugerea mediului înconjurător? Ca să nu mai vorbesc de podul peste Ampoi care se tărăgănează de peste un an de zile, trec aproape zilnic pe acolo și văd 2,3 muncitori care împing câte o bucată de fier. Ca să nu mai vorbesc de lucrările din Micești sau alte zone, care se fac de mântuială, durează foarte mult timp și costă foarte mulți bani din buzunarul nostru. Oare cât timp va mai dura această bătaie de joc față de cetățean?"

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Reamintim că lucrările care au vizat reabilitarea pasajului superior peste calea ferată din Partoș au avut ca termen de finalizare luna ianuarie 2012. În devans cu o lună față de data de finalizare a lucrărilor la suprafața de rulare a pasajului, Primăria Alba Iulia împreună cu reprezentanții constructorului, respectiv ai Poliției Rutiere au considerat că este oportun ca în 22 decembrie 2011 să redeschidă circulația rutieră și pietonală pe pasaj, în condiții de semnalizare și avertizare stricte. Primăria Alba Iulia informează că valoarea contractului încheiat cu S.C. CONCEFA S.A. Sibiu este de 10.581.400 lei, din care s-au executat lucrări în valoare de 6.525.870 lei.

Publicitate

Reprezentanții Primăriei Alba Iulia nu au putut fi contactați pentru a ne oferii detalii despre perioada de garanție a lucrărilor la Pasajul din Partoș și despre responsabilii de degradarea acestuia.

Vedeți mai jos și stadiul proiectelor de modernizare la intrare în Alba Iulia dinspre Cluj și în interiorul cetății Alba Carolina, la începutul verii