Actualitate
Sub 1% din angajații instituțiilor din Alba Iulia sunt persoane cu dizabilități. Vezi cât de accesibile sunt unitățile publice pentru cei cu nevoi speciale

SM Speromax Alba a elaborat un studiu în care a încercat să verifice cât de primitoare sunt instituțiile publice din Alba Iulia pentru persoanele cu deficiențe locomotorii și alte handicapuri. Studiul a fost coordonat de Corina Muntean, sociolog, în cadrul unui acord de parteneriat între Asociația Speromax Alba și Universitatea „1Decembrie 1918 ” Alba Iulia.
Prin acest studiu, s-a încercat reflectarea problemelor de care se lovesc persoanele cu dizabilități, în momentul în care vor să apeleze la o instituție publică: rampe de acces, bare de susținere, lifturi, locuri de parcare și altele.
Chestionarul de evaluare a accesibilității a fost aplicat unui număr de 22 de instituții, dintre care 2 firme de interes public (EON Gaz și Electrica). Din totalul de 51 de sedii sau puncte de lucru, doar 40 (78,43%) au rampă de acces în clădire. De exemplu, câteva nu au deloc rampă de acces în instituție (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului are două sedii accesibilizate cu rampe, din cele trei, Inspectoratul de Poliție a Județului Alba are 18 sedii accesibilizate cu rampe de acces, din cele 22 chestionate, iar la Inspectoratul Teritorial de Muncă și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia lipsesc rampele de acces.
De asemenea, din totalul de angajați ai instituțiilor chestionate, doar 0,87% sunt persoane cu dizabilități (29 din 3.224). Instituțiile studiate au, în total, 23 de locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități, iar şase dintre acestea nu dețin astfel de spații. Un număr de 13 instituții permit accesul în clădire cu câini însoțitori, niciuna nu deține covoare de ghidare pentru nevăzători, doar patru au interpreți de materiale în limbaj braille, şase au interpreți de limbaj mimico-gestual, iar 13 lucrează și cu specialiști care se deplasează la domiciliul solicitantului.
Acestea sunt instituțiile și firmele publice incluse în studiul Speromax Alba: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Alba, Casa Județeană de Pensii (CJP) Alba, Consiliul Județean Alba, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Alba, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Alba, Inspectoratul de Poliție a Judeţului (IPJ) Alba, Direcția Regională în Construcții Centru, Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Alba, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Comisariatul Județean pentru Protecția Copilului (CJPC), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, Instituția Prefectului Județului Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Tribunalul Alba, Judecătoria Alba, SC EON Energie SA, FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud SA Alba.

„Un exemplu pentru noi toți și un caz special este Societatea de Transport Public SA Alba Iulia, la care noi am venit cu un chestionar special pentru a putea identifica accesibilitatea mijloacelor de transport public din Alba Iulia. Așadar, din totalul de 80 de autobuze și microbuze deținute, 80 sunt accesibile, 64 autobuze și 16 microbuze, iar 24 dintre acestea sunt adaptate pentru scaune cu rotile sau cadre. Toate autobuzele au oprire comandată, anunțarea stației video și audio. Pe lângă facilitățile oferite în mijloacele de transport în comun, fiecare stație de autobuz este anunțată video și audio. Din totalul de 126 angajați la STP Alba Iulia, unul este persoană cu dizabilități, iar punctul de lucru STP este dotat cu rampă de acces și locuri de muncă accesibilizate”, se mai precizează în raportul Speromax Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News