Taxa radio-TV, considerată abuzivă. Vezi cum scapi de achitarea acesteia și ce categorii de persoane nu sunt obligate să o plătească
Cum scăpăm de taxa radio-TV
Potrivit avocatului Codruț Avram, toți consumatorii care refuză să mai plătească taxa radio-TV pot depune o plângere în instanță, prin care pot invoca aspectul de neconstituționalitate. Avocatul spune că aceștia vor avea șanse de câștig, în condițiile în care deja există un precedent în acest sens.
În 2013, un proprietar de fabrică de confecții din Oradea a reușit să scape de plata taxei radio-TV, după ce timp de 4 ani s-a „luptat” cu statul. „Firma noastră nu-și plătește angajații că sa se uite la televizor. Fetele mai ascultă radioul, dar nu programele SRR”, a declarat proprietarul. În urma judecății, instanța i-a dat acestuia câștig de cauză, după ce, în 2009, el a dat în judecată Guvernul, care, în urmă cu 10 ani, în 2003, a elaborat o ordonanță de urgență, prin care Electrica obliga consumatorii persoane juridice la plata lunară a unei taxe radio de 10 lei și a unei taxe TV de 50 de lei. În dosar au fost implicați Guvernul, Societatea Română de Televiziune și, în final, Electrica; ulterior au fost puse să plătească cheltuielile de judecată în acest caz.
Electrica SA face următoarele precizări, postate pe site-ul oficial www.efts.ro: „Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Brașov este una dintre societăţile mandatate să colecteze taxele radio şi TV şi să vireze contravaloarea acestor taxe în conturile beneficiarilor. Această activitate se desfăşoară în baza unui contract încheiat cu Societatea Română de Radiodifuziune, respectiv Societatea Română de Televiziune şi este reglementată prin două hotărâri de guvern şi anume HG 977/2003, respectiv HG 978/2003. Electrica Furnizare Transilvania Sud nu a instituit aceste taxe şi, drept urmare, nu le stabileşte valoarea”.
Totodată, există anumite categorii de persoane considerate a fi scutite de la plata taxei radio-TV:
1. Persoane fizice:
- familiile și persoanele singure, cetățeni români, care au dreptul la un venit minim garantat, ca formă de asistență socială
- pensionarii proveniți din sistemul pensiilor pentru agricultori
- abonații rețelelor de radioamplificare (numai pentru taxa radio);
- persoanele cu deficiențe auditive grave (numai pentru taxa radio), pe baza prezentării certificatului medical de surdo-mutism
- urmașii eroilor martiri
- veteranii de război
- persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, pâna la 6 martie 1954, din motive etnice;
- persoanele care beneficiază de drepturi în urma efectuării stagiului militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961;
- persoanele cu handicap de gradul I și persoanele care au în întretinere persoane cu handicap grav și locuiesc împreună
- persoanele care declară pe propria răspundere ca nu dețin receptoare radio și/sau TV.
2. Persoane juridice:
- unități sanitare de stat aflate în subordinea Ministerului Sănătății;
- parohii, mănăstiri, episcopii, arhiepiscopii, mitropolii, Patriarhia, cimitire și orice alte așezăminte cu caracter religios, recunoscute în România;
- unități de învațământ de stat apartinând Ministerului Educației și Cercetării (învatamânt preșcolar, școlar, gimnazial, liceal, superior);
- creșe și cămine de copii, de stat;
- aziluri de batrâni;
- unități militare;
- asociații și fundații non-profit, asociații de locatari, asociații de proprietari;
- misiunile diplomatice și membrii acestora.
surse: ampress.ro, www.srr.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (11)