Tertium non datur, de Silviu Purcărete, cu Pavel Bartoș, pe scenă la Alba Iulia. O comedie ușoară, într-un univers al femeilor

”Tertium non datur”, cu ”non” tăiat, un spectacol în regia lui Silviu Purcărete, este o comedie ușoară, bună pentru orice casă de cultură, centru cultural, sau teatru de provincie din țară.

O coproducție a Teatrului Odeon alături de Centrul Cultural din Bistrița care a avut premiera pe 15 noiembrie 2024, dar care ar mai avea nevoie de niște puncte bune de ”sudură” necesare în economia spectacolului.

Sâmbătă, 17 mai, spectacolul s-a jucat cu ”casa închisă” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru ”Povești” de la Alba Iulia. Cu o scenografie foarte bună și un text ușor, ”Tertium non datur”, te poartă printr-o călătorie în universul femeii. 

O călătorie pornită de la patriarhatul chinezesc, prin salonul franțuzesc îmbibat de fum gros de țigară prin care se zăresc perlele purtate la gât, prin intriga și manipularea femeilor și până la contre chiar în timpul bombardamentelor. Un text vechi, dar atât de actual.

Puncte de sudură necesare

Ideea de coproducție poate fi fix cauza pentru care au existat ruperi de ritm și text prea lungit în unele scene. Asta au explicat și o parte a actorilor prezenți la conferința de presă susținută cu câteva ore înainte de a urca pe scenă: s-a lucrat mult pe teme individuale, care apoi au fost puse cap la cap, într-un timp destul de scurt.

Dacă mai adaugi și o repetiție înainte de spectacol, dar și un Pavel Bartoș cam vizibil obosit pe scenă sâmbătă seara la Alba Iulia, cu destule scăpări de text, înțelegi ideea de ”puncte de sudură necesare”.

Unde punctează mult spectacolul? La scenografie, text și prezența unor actori buni de susținere. De asemenea se mai vede și influența teatrului de păpuși care stă la baza regizorului Silviu Purcărete.

Șifonierul locul în care femeia își alege cine este într-o zi

O scenografie clasică, cu un decor care acoperă toată scena. Atunci când crezi că piesele de mobilier pe scenă s-au învechit și că aparțin unei epoci apuse a teatrului, te poți înșela amarnic.

Un rastel plin cu haine împarte cu ușurință scena în două planuri, iar punctul de intrare pentru majoritatea personajelor este un sifonier.

Singurul element de decor care rămâne de la început până la sfârșit. Este ascuns atât de bine, fiind tot timpul la vedere, încât dacă nu ești atent nu îi oferi foarte mare importanță.

Dar prin șifoner, intră pe scenă mare parte a personajelor. Spațiul în care o femeie alege cine să fie în ziua respectivă, este și locul de intrare pe scenă, dar și elementul comun. Acea ”gaură neagră” din casa oricărei femei în care există un infint de haine și personaje este elementul scenografic comun al celor cinci povești.

Optica spectatorului

Totul stă de optica cu care privești spectacolul, iar aici vorbim de optica consumatorului de teatru din Alba Iulia. Deoarece dacă nu ”mănânci teatru pe pâine”, sau trăiești într-un oraș care nu are teatru de dramă (bine asta nu este o scuză), când citești Silviu Purcărete și Pavel Bartoș pe afiș te aștepți la ceva extraordinar.

Dar ”Tertium non datur” nu tinde spre surprinzător sau ieșit din comun, ci oferă o comedie bună, liniară, numai bună pentru o seară de sâmbătă. Genul de spectacol de la care pleci mai liniștit spre casă.

Influența teatrului de păpuși pe scena de dramă

Influența teatrului de păpuși, teatru în care a activat mult timp Silviu Purcărete se vede clar în primul act al spectacolului. Elemente de mâini pe gabit, jocul sub mască și deplasarea pe scenă, pe diagonală, te duc cu gândul la clasicul teatru de păpuși.

Totul se rezumă la femeie

Cinci piese scurte, cinci întâmplări diferite, dar care toate au un numitor comun: femeia. Chiar dacă spectacolul maschează foarte bine asta, femeia este liantul comun al celor cinci piese.

Iar universul unei femei nu este alb sau negru, vinovat sau nevinovat. Cu dialoguri inteligente, umor cu subînțeles și situații în care s-ar putea afla oricând cineva din sală, spectacolul lasă o cale care se înțelege din acel ”non” tăiat din titlu: poate fi și o a treia cale.

Ioana Bugarin, Ruxandra Maniu, Ana Maria Moldovan, Meda Victor, alături de Claudiu Bleonț, Vlad Bîrzanu, Ioan Bătinaș și Pavel Bartoș, te poartă printr-un univers controlat de femei, timp de două ore și jumătate.

Finalul spectacolului este o trezire la realitate. Cei de sus din apartamentele cochete ale anilor 39” ajung în universul de jos, în catacombe, în tuneluri, unde intriga femeilor continuă chiar și sub bombardamente.

Dar, ca de obicei, există o voce a rațiunii. Vocea care închide spectacolul ca un ”pumnal în ceafă”.

sursă foto: Anca Iacob, fotograf oficial al Festivalului Internațional de Teatru ”Povești”.