Eveniment
FOTO-VIDEO: Tragedie la Alba Iulia. Un tânăr de 24 de ani a murit electrocutat, după ce s-a urcat pe un stâlp din zona gării CFR

Tragedie la Alba Iulia: Un tânăr de 24 de ani din Alba Iulia a murit electrocutat, după ce s-ar fi urcat pe un stâlp aflat între linia 1 și linia 2, în Gara CFR din municipiu.
Din primele informații, tragedia s-ar fi produs în noaptea de marți spre miercuri.

Se pare că tânărul ar fi consumat o sticlă de alcool și s-ar fi dezbrăcat înainte de a se urca pe stâlp. Trupul acestuia ar fi fost găsit de către o femeie care ar fi trecut linia ferată pentru a merge la muncă, în dimineața zilei de 17 septembrie 2025.
Potrivit surselor alba24.ro, ar fi vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani din oraș, Andrei F.
Zona în care a fost găsit tânărul se află la o distanță de circa 100 de metri de Gara CFR Alba Iulia, pe sensul spre stația CFR Bărăbanț.
O altă tragedie s-a petrecut în același loc, în 2018
În urmă cu mai mulți ani, în 2018, o altă persoană a murit electrocutată în același loc. Este vorba despre militarul Alexandru Orosz care a murit electrocutat, când descărca un tanc de pe o garnitură de tren. Atunci tragedia s-a petrecut cu câteva zile înainte de Ziua Națională a României, 1 Decembrie, iar tancul urma să fie folosit la parada militară.
Militarul a murit în momentul în care a ridicat antena tancului, iar acesta a făcut arc electric cu șina de tren.
Ce au spus polițiștii din Alba despre caz
În dimineața zilei de 17 septembrie 2025, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Alba Iulia au fost sesizați de către impiegatul de mișcare, din stația CF Alba Iulia, cu privire la faptul că, în Gara CFR din municipiul Alba Iulia, pe una dintre liniile de tren, se află o persoană care nu prezintă semne vitale.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr de 24 de ani, din municipiul Alba Iulia.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, reiese că acesta s-ar fi urcat pe un stâlp de electrificare, din stația CF Alba Iulia, și s-ar fi electrocutat.
Cadavrul bărbatului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspesctul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News