Actualitate
Turul Ciclist al României revine după o pauză de cinci ani. Prima etapă a competiției începe la Alba Iulia, pe 18 septembrie
Turul Ciclist al României, care se va relua după o pauză de cinci ani, se va desfășura în perioada 18-23 septembrie, având startul la Alba Iulia. Cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, Turul va onora acest eveniment major, vizitând toate cele 3 provincii istorice ale României, se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Ciclism.
Unul din proiectele Federației Române de Ciclism care nu și-a găsit concretizarea în ultimii ani este reînvierea Turului României, însă acest lucru e pe cale să se schimbe. Împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului, Federația pregătește revenirea Micii Bucle în calendarul național și internațional, iar anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Marius Dunca.
„Turul Ciclist al României este un proiect extraordinar la care ţin foarte mult, pentru că va îmbina sportul şi cultura în anul Centenarului. Va avea loc în luna septembrie şi am discutat deja cu cei de la televiziunea Eurosport pentru transmiterea în direct a celor 5 zile de competiţie. Sunt 100 de ani de la Marea Unire şi încercăm prin Turul Ciclist să unim regiunile României. Îmi doresc de asemenea ca la fiecare finiş al cicliştilor să organizăm şi un eveniment cultural. Vrem să implicăm Ministerul de Interne, administraţia locală, pentru că bugetul este unul foarte mare, la fel şi Ministerul Culturii, pentru că vorbim şi de evenimente culturale”, a spus Ministrul Tineretului și Sportului, pentru AGERPRES.
Competiția va face parte din calendarul UCI, având clasa 2.2 și se va desfășura între 18 și 23 septembrie.
Deși mai poate suferi minore modificări, traseul competiției va fi următorul:
- Etapa 1: Alba Iulia – Blaj – Sibiu
- Etapa 2: Sibiu – Făgăraş – Râşnov
- Etapa 3: Braşov – Târgu Secuiesc – Mărăşeşti – Focşani
- Etapa 4: Buzău – Ploieşti – Târgovişte
- Etapa 5: Circuit Bucureşti
Originile Turului României se află la începutul secolului trecut, mai exact în august 1910. Inspirată de Turul Franței, publicația autohtonă “Revista Automobilă” a pus la cale Circuitul Munteniei la care au participat 18 concurenți. Traseul a fost pe ruta București – Sinaia – Târgoviște – Butimanu – București. Odată cu venirea Primul Război Mondial s-a încheiat și povestea Circuitului Munteniei. Anii au trecut și, în 1934, ziarul “Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turul Ciclist al României. Țara noastră era a șasea din lume cu propriul tur național destinat sportivilor amatori.
Din 1950 până în 1974, Turul României a fost ținut cu regularitate, perioadă urmată de o pauză până în 1983. Din 1984 a fost din nou reluată organizarea.
Înainte de 1989, victoriile românești se țineau în lanț, rutierii autohtoni câștigând 21 de ediții. După 1989 situația s-a inversat, cicliștii români fiind mai mereu învinși, ei strângând 4 victorii până în prezent. Cel mai recent câștigător al Turului al României a fost Andrei Nechita, pentru echipa națională, în 2011.
Cea mai rapidă etapă parcursă a fost în 1974 între Pitești și Bucuresti. Cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h.
Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turul României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale.
sursa: federatiadeciclism.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News