Connect with us
Advertisement

Economie

UE: România nu mai îndeplinește nici una dintre condițiile pentru aderarea la moneda europeană. Patru criterii luate în calcul

euro bani

Publicat

România nu îndeplinește nici unul dintre cele cinci mari criterii (legislație plus patru criterii tehnice) cerute de Uniunea Europeană pentru aderarea la zona euro și adoptatea monedei unice, potrivit Raportului de Convergență publicat miercuri de Comisia Europeană.

Potrivit G4Media.ro, raportul se referă la cele șapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro: Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia.

Guvernările PSD au îndepărtat România de țintele stabilite de UE pentru aderarea la moneda euro prin măsurile fiscale luate mai cu seamă începând cu 2017, când a fost afectată sustenabilitatea finanțelor publice, cu efect asupra stabilității prețurilor.

Pentru aderarea la Euro există patru criterii economice de convergență:

1. Stabilitatea prețurilor
Rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate.

2. Finanțe publice solide și sustenabile
Deficitul bugetar nu poate fi mai mare decât 3 % din PIB. Datoria publică nu poate fi mai mare decât 60 % din PIB.

3. Stabilitatea cursului de schimb
Statul candidat trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (ERM II) timp de cel puțin 2 ani fără devieri semnificative de la cursul central ERM II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă.

4. Ratele dobânzilor pe termen lung
Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.

Cerințe pentru adaptarea legislației naționale:

Candidații pentru aderarea la zona euro trebuie totodată să se asigure că legislația și normele lor naționale prevăd independența băncilor lor centrale naționale și că statutele acestora respectă dispozițiile tratatelor și sunt compatibile cu statutul Băncii Centrale Europene (BCE) și cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

Sursă: G4Media.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement