Proiectul ”Fără Risipă” derulat de voluntari din Aiud cu sprijinul asociaţiei Societatea pentru Consum Responsabil a câştigat competiţia ”Food Waste Solution” organizată de Comisia Europeană. Iniţiativa...
Cei doi minori prinşi în flagrant de poliţiştii şi jandarmii din Blaj, imediat după ce au furat ţigări dintr-un magazin în care au pătruns prin efracţie,...
Două persoane au fost rănite, joi, într-un accident rutier petrecut pe DN74, lângă Zlatna. Un tânăr din Hunedoara, aflat la volanul unui autoturism, nu a dat...
După ce au făcut „chef” în camera unei pensiuni din Alba Iulia, au distrus bunuri şi au consumat tot alcoolul din minibar, fără să plătească, patru...
Structura anului școlar 2017-2018 a fost publicată în Monitorul Oficial. Anul școlar viitor va avea 35 de săptămâni de cursuri, cu două semestre. Cursurile vor începe...
Închisoare între şase luni şi trei ani. Atât ar risca protestatarii care, prin manifestarea lor, „au scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau...
Consilierii locali din Alba Iulia au fost chemaţi din nou în şedinţă, de data aceasta extraordinară, vineri, 3 martie, de la ora 10.00. Au avut de...
Încă din primul an, unul din trei studenţi renunţă la facultate. Un studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România indică drept principale motive...
Dealul Bucium alunecă în continuare spre maşinile care circulă cu 130 de km/h dinspre Sibiu către Orăştie, pe autostradă. O recunoaşte şi Compania Naţională de Administrare...
Din luna mai, atunci când expiră perioada în care tarifele au fost plafonate, preţurile RCA ar putea acreşte considerabil. Companiile vor reveni la tarifele de anul...
Guvernul a stabilit joi numărul biletelor de tratament balnear acordate prin unităţile de tratament balnear care aparțin Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2017. Vor...
Primăriile ar putea avea angajați care se vor ocupa de îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari, de verificările contabile ale acestora, potrivit unui proiect legislativ depus...
Se anunţă un weekend cald, cu temperaturi generoase pentru început de primăvară şi zile senine. Dar asta nu înseamnă că s-a terminat distracţia pe zăpadă la...
Pompierii din Alba Iulia au fost chemaţi să intervină, joi seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în cartierul Pâclişa al municipiului. Din primele date, a fost...
O misiune în premieră pe teritoriul României, de realimentare în aer a avioanelor F16 Fighting Falcon, a fost executată marţi, de piloţii Escadrilei 53 Vânătoare. Imaginile...
În Alba, vremea se încălzește treptat în weekend-ul care urmează. Duminică vom avea parte de un cer parțial însorit și temperaturi maxime de 16 – 18...
Iulian Coltor are 13 ani și este un copil plin de energie și afecţiune. Simpla lui prezență te bine dispune și îți umple sufletul de bucurie....
Poliţia Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul jandarmilor şi al Poliţiei Locale a desfășurat o acţiune cu efective mărite, în zona industrială a municipiului Alba Iulia, pentru...
Reprezentanţii PNL cer coaliției de guvernare PSD-ALDE alocarea sumei de 15 milioane de lei pentru construirea Monumentului Marii Uniri și a celei de 50 de milioane...
Pentru informarea şi conştientizarea populaţiei asupra măsurilor de prevenire şi a măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor agricole, a vegetaţiei...