Doi tineri din Pianu de Jos sunt propuși pentru arestare preventivă, după ce oamenii legii i-au identificat ca fiind principalii suspecții de comiterea unor furturi dintr-o...
Până în prezent, Instituţia Prefectului Judeţul Alba a dus la bun sfârşit acţiunile de pregătire a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 9 decembrie, respectând...
5.000.000 de lei pentru 4 luni. Aceasta este contribuția pe care municipiul Alba Iulia ar trebui să o vireze în conturile Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba...
Un bărbat dat în urmărire europeană pentru o crimă comisă în Italia a fost prins de polițiștii din Alba și a fost adus la sediul Inspectoratului...
Partidul Democrat Liberal a anunțat că primarul PDL din Mihalț, Flavius Breaz, a fost victima unui „atac în stil mafiot”, realizat de doi membri ai USL...
A doua seară a Festivalului Național Studențesc „Serbările Unirii”, aflat la a 21-a ediție, s-a încheiat miercuri cu un regal de dans, o comedie neagră a...
Joi, 29 noiembrie, la sediul Tribunalului Alba a avut loc desemnarea prin tragere la sorți a preşedinţilor care fac parte din Birourile electorale ale celor 148...
Aparent elegantul domn Ovidiu Jidveian dovedeşte că şi-a însuşit pe deplin tehnica electorală a şefului său de la Bucureşti, Victor Ponta, emul al celebrului fost premier...
Potrivit legii Guvernul USL ar fi trebuit să depună şi să susţină în Parlament proiectul de Buget pe anul 2013 până cel târziu la 15 octombrie...
Unirea Alba Iulia poate rămâne fără două din cele 11 puncte acumulate în tur, dacă până luni șefii Unirii Alba Iulia nu vor găsi aproximativ 9000...
Tentativă de fraudare a sondajului Alba24 prin voturi repetate efectuate de pe câteva clase de IP-uri ce aparțin RDS-RCS, marți seara, începând de la ora 18.00...
Traficul rutier a fost blocat, miercuri seara, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş din cauza unui accident rutier, în care au fost implicate trei maşini. Carambolul s-a...
Cea de-a XVI-a ediție a Congresului Spiritualității Românești, parte a manifestărilor dedicate Zilei Naționale, a fost deschisă miercuri, 28 noiembrie, la Alba Iulia. Ca în fiecare...
Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat, miercuri, planul urbanistic de detaliu (PUD) ce are ca scop schimbarea destinației unei clădiri, din centrală termică dezafectată în...
De la demararea campaniei electorale până în prezent, în judeţul Alba s-au înregistrat cinci incidente electorale. Acesta este anunțul făcut de IPJ Alba, care în urma...
Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Alba, 25 de adulți sunt infectați cu HIV și primesc tratament. Dintre aceștia o parte au fost infectați cu această...
„Irish Pub”, localul albaiulian care a adus conceptul de muzică live din Alba Iulia sărbătorește Ziua Națională a României într-un mare fel. Vineri, sâmbătă și duminică,...
Ziua de 1 Decembrie este importantă pentru fiecare român, iar Alba Iulia devine în această zi locul de întâlnire al celor care sărbătoresc Marea Unire. Cu...
Asociația Non-Guvernamentală „Maria Beatrice” din Alba Iulia organizează miercuri, 28 noiembrie, “Olimpiada Prietenii Mariei Beatrice”. Evenimentul se desfăşoară la Sala Mall (Alba Mall), de la ora...
Cu ocazia Zilei Naționale a României– 1 Decembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat o serie de măsuri pentru intensificarea acţiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranţă...