Omul cu idei bune de la Aiud: Ioan Holom inventează sisteme de protejare şi salvare a vieţii
În viaţa fiecăruia dintre noi poate interveni un moment în care să ne întrebăm dacă am realizat ceva....
În viaţa fiecăruia dintre noi poate interveni un moment în care să ne întrebăm dacă am realizat ceva....
Reprezentanţi ai Clubului Rotary au donat, luni, cinci echipamente anti-apnee, Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Prin intermediul...
Compania de exploatare a cuprului din Munţii Apuseni, “Cuprumin” Abrud, urmează să fie scoasă la vânzare prin licitaţie,...
Nicolae Stelian, zis "Spanac", antrenorul condamnat la 30 de ani de închisoare pentru viol şi deţinere de materiale...
Patroana Pensiunii "Gura Ursului" din judeţul Alba, acuzată că exploata minore, pe care le obliga să se prostitueze,...
Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, va fi prezent miercuri, 13 aprilie, la Universitatea „1 Decembrie 1918”...
Parcul în devenire din Sanţurile Ceţăţii a fost vizitat de peste 2.000 de persoane, în weekend, potrivit informaţiilor date...
Poliţia Rutierã Alba şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român (R.A.R.) au organizat, luni dimineaţă, în oraşul Cugir, o...
Conducerea Primăriei Alba Iulia clarifică pentru prima dată după o perioadă îndelungată de incertitudine, problema accesului locuitorilor în Cetatea Alba Carolina şi a introducerii unei eventuale taxe. Cetăţenii au primit, luni, asigurarea din partea autorităţilor locale că...
Premierul Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu intră oficial în cursa pentru şefia PDL. Cei trei şi-au făcut publice candidaturile, luni, la interval...
Albaiulienii vor avea acces, de luni, la un spaţiu elegant, dotat cu aparaturi moderne şi de cea mai înaltă calitate, destinat activităţilor de pregătire fizică....
ANAF a clarificat oficial procedura eşalonării la plată a obligaţiilor la buget, neplătite la scadenţă. Ordinul a fost...
Un tânăr de 22 de ani din Cugir a ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni,...
Mass media a reprezentat dintotdeauna un domeniu de activitate atractiv pentru tinerii aspiranţi la statutul de jurnalist şi...
Sub privirile a aproximativ 100 de spectatori, CSO Cugir a încheiat nedecis, 0-0, sâmbătă, cu Viitorul Sântimbru, un...
La doar 16 ani, Fabian Himcinschi a reușit să stârnească interesul marilor echipe din Europa. După ce a...
Sute de albaiulieni şi-au dat întâlnire, sâmbătă, în faţa Porţii a V-a a Cetăţii Alba Carolina, pentru a participa la inaugurarea Parcului din interiorul şanţurilor fortificaţiei şi a parcurge alături de oficialităţi Traseele de Sud...
Pompierii au fost nevoiţi să intervină, sâmbătă, pe strada Arnsberg din municipiul Alba Iulia, unde o femeie a rămas blocată în balconul...
Vântul puternic şi vijeliile anunţate de meteorologi încă de sâmbătă dimineaţă au făcut şi primele pagube. Acoperişul unui bloc de 10 etaje,...
Meteorologii au instituit, sâmbătă dimineaţă, o avertizare cod galben de fenomene meteo periculoase. Aceştia au anunţat că vor...
Zeci de firme din industria prelucrării lemnului şi cea a mobilei şi-au expus, vineri, produsele la târgul inaugurat în...
Unirea Alba Iulia s-a deplasat, vineri, la Sibiu, pentru a juca în „fieful” Voinței din localitate. Aflată în...
Organizaţia de Tineret Alba a Partidului Naţional Liberal s-a lovit de refuzul autorităţilor locale, la derularea rundei a...
La Cugir s-a sărbătorit vineri Ziua Colegiului Naţional ˝David Prodan˝, în amintirea istoricului şi academicianului cu acelaşi nume. La...
Reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ministrul Traian Igaş s-a deplasat, vineri, la Deva, ocazie cu care s-a oprit la Sebeş, pentru câteva ore, pentru a avea o discuţie cu prefectul Ştefan Bardan şi preşedintele...
Cugirul a fost vizitat, recent, de către reprezentanţii fundaţiei "Freunde Maria Rast" din oraşul înfrăţit Wasserburg. Delegaţia a fost condusă de Erich...
Asociaţia Peisagiştilor (AsoP) din România a trimis, vineri, o sesizare instituţiilor responsabile cu privire la aprobarea şi derularea proiectului de reabilitare a...
După o perioadă de tăcere, deputatul Clement Negruţ face declaraţii noi privind planurile sale politice, dar şi parlamentare. Acesta...
Poliţiştii au reuşit identificarea a nouă bărbaţi, suspecţi că au sustras din reţeaua subterană de telefonie, de pe raza...
Ca urmare a lucrărilor de reparaţii ce urmează să se desfăşoare pe mai multe drumuri publice din municipiul...
Vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman, a declarat vineri, în conferinţă de presă, că va onora invitaţia făcută de...
Zece tinere au fost surprinse, joi, de jandarmi, pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, în timp ce încercau...
Trei bărbaţi, din localitatea Uricani, judeţul Hunedoara au sustras motorină, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 04.58, din incinta unei societăţi comerciale de telefonie mobilă din Almaşiu Mare. Poliţiştii au fost sesizaţi printr-un...
O femeie în vârstă de 43 de ani din municipiul Şebeş, care îşi bănuia soţul de infidelitate, a pătruns ilegal, joi, în cabinetul...
Curtea de Apel Alba Iulia a judecat, joi, propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile formulată de DIICOT Alba cu privire la...
Cea de-a doua ediţie a Târgului Mobilei se va desfăşura la Alba Iulia, în perioada 8-10 aprilie 2011,...
Un bărbat a fost descoperit decedat, miercuri seara, în şanţul de pe marginea unei străzi din municipiul Aiud....
Unirea Alba Iulia merge la Sibiu, după trei meciuri fără înfrângere, iar elevii pregătiți de Gabi Stan nu...
Poarta a V-a a Cetăţii Alba Carolina va fi deschisă publicului începând de sâmbătă. În ciuda faptului că...
Curtea de Apel Alba Iulia a judecat, joi, recursurile formulate de inculpaţii din Dosarul "Prostituate pentru VIP-uri" împotriva...