Economie
Vechime în muncă 2024. Cum se calculează, potrivit noii Legi a pensiilor. Explicațiile șefului CNPP
Vechime în muncă 2024. Noua lege a pensiilor prevede trei aspecte importante pentru calcularea vechimii în muncă. Sunt luate în calcul noi perioade la stagiul de cotizare pentru pensie.
La calculul vechimii în muncă pentru pensie sunt luate în considerare:
- perioada de contributivitate
- punctele de stabilitate
- perioadele necontributive (pentru care nu au fost plătite contribuții la sistemul public de pensii, dar sunt asimilate vechimii)
Citește și Cum poţi afla ONLINE ce vechime în muncă ai acumulat şi dacă angajatorul ţi-a plătit contribuţiile pentru pensie
Aceste perioade necontributive se referă la perioade recunoscute ca vechime în muncă sau, după caz, ca stagiu de cotizare
- pentru anumite categorii de persoane, care nu au obligația plății contribuțiilor de asigurări sociale, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.
Puncte perioada contributivitate
Pentru perioada de contributivitate, calculul se face prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR).
VPR este raportul dintre valoarea punctului de pensie (81 de lei) și nivelul mediu al stagiilor de cotizare (25).
VPR va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Puncte perioada necontributivitate
Perioada de necontributivitate este formată din perioadele assimilate. De exemplu,
- perioada în care persoana a efectuat stagiul militar
- perioada în care a urmat cursuri de zi ale unei facultăți sau masterat
- perioada în care a fost în șomaj.
- perioadele de concediu de creștere a copilului de până în 2 ani
- perioadele de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă sau boli profesionale.
„Pentru aceste perioade asimilate vechimii – stagiul militar, facultatea la zi și șomajul, etc -, pentru fiecare an se acordă 0,25 puncte”, A explicat șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, pentru adevărul.ro.
De exemplu, o persoană care a efectuat stagiul militar de şase luni, facultatea de cinci ani și a fost în șomaj şase luni va primi un punctaj de 1,5.
Vezi și Vechime în muncă 2024: Noi perioade luate în calcul la stagiul de cotizare, din septembrie. Scurtează timpul până la pensionare
Puncte de stabilitate
Numărul total de puncte include punctajelor anuale, inclusiv cele aferente perioadelor de necontributivitate, dar și numărul de puncte de stabilitate.
Punctajul anual al asiguratului:
- se împarte la 12 sumele punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic
Pentru stagiul de cotizare contributiv peste 25 de ani se acordă puncte de stabilitate:
- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. Exemplu: între 25 și 30 de ani: 2,5 puncte
- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. Exemplu: între 30 și 35 de ani: 3,75 puncte
- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.
Formulă de calcul
Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte
VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.
- Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.
- Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).
- Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.
Pentru a afla data la care se pensiona, cei interesați pot consulta site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Lucica
vineri, 30.08.2024 at 13:24
Un pensionar lucreaza 6 ani dupa iesirea la pensie cu stagiu complet de cotizare si la limita de varsta. Evident ca achita toate taxele inclusiv CAS.
Cei 6 ani vor fi luati in calcul ca puncte de stabilitate?