Blaj
VIDEO: Doi tineri din Blaj, REȚINUȚI de polițiști după ce au furat băuturi alcoolice și alte produse din supermarketuri din oraș
Doi tineri în vârstă de 19 și 20 de ani din Blaj au fost reținuți de polițiști după ce au furat produse alimentare, cosmetice și băuturi alcoolice din supermarketuri.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii de investigații criminale și cei de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat o acțiune care a avut drept scop combaterea infracționalității contra patrimoniului și identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma acțiunii desfășurate de polițiștii din municipiul Blaj, 10 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție. De asemenea, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 20 - 27 ianuarie 2026, doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, din municipiul Blaj, ar fi sustras produse alimentare, produse cosmetice și băuturi alcoolice, de pe rafturile unor supermarketuri aflate pe raza municipiului Blaj, în valoare totală de 2.667 de lei.
Față de cei doi tineri, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, cei doi tineri urmând să fie prezentați magistraților mâine, 29 ianuarie 2026, cu propuneri legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News