Eveniment
VIDEO Noapte albă pentru autoritățile din Alba din cauza zăpezii: 23.000 de oameni au rămas fără curent. Ce probleme au fost
A fost noapte albă pentru autorități, în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2026, în județul Alba. De la drumari, la angajați DEER și pompieri militari au intervenit unde zăpada a cauzat probmele în județ.
Din cauza furtunii de zăpadă, la ora 05:00, din informatiile primite de la DEER - sucursala Alba, aproximativ 23.000 de utilizatori erau nealimentați de la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
De asemenea, au fost raportate probleme în 6 locații principale, unde operatorul de distribuție cu energie electrică intervine pentru remediere, au transmis reprezentanții Prefecturii Județului.

Intervenții în zona de COD PORTOCALIU (Zona Montană)
- Gârda de Sus (DC 260): Aproximativ 10-12 autoturisme rămase blocate în zona satului Munună. Situația a fost soluționată de autoritățile locale.
- Arieșeni: Un echipaj al distribuitorului de energie electrică a rămas blocat în zăpadă; deblocat de autoritățile locale.
- Vadu Moților (Sat Botești): Turiști blocați cu mașina în zăpadă; intervenție finalizată cu succes de autoritățile locale.
- Vidra & Gârda de Sus: Intervenții pentru copaci căzuți peste rețeaua electrică și cabluri căzute pe proprietăți private.
Intervenții în alte zone ale județului
- Aiud (Str. Axente Sever): Pompierii militari din cadrul Detașamentului Aiud intervin cu o autospecială (APIC) și 2 cadre pentru degajarea unui arbore căzut peste un autoturism. Din fericire, nu sunt victime.
- Sebeș (Str. Luncii): S-au raportat scântei la cablurile electrice; situația a fost transmisă operatorului de energie.
- Hăpria - Berghin (DJ 107): Grupul de 7 autoturisme blocate a fost deblocat cu succes.
- Șona & Livezile: Cabluri electrice și copaci căzuți pe carosabil, sesizări transmise spre soluționare către SVSU și DEER.
- Alba Iulia & Ocna Mureș: Numeroase sesizări privind cabluri electrice căzute pe partea carosabilă sau proprietăți private.
Care este situația la ora 9.00, în Alba
UPDATE: La ora 9.00, autoritățile județene anunță că numărul utilizatorilor nelimentați de energie electrică este de aproximativ 42.000 ultilizatori. Se intervine pentru remediere.
Aproximativ 8.000 de locuitori nu au apă potabilă din cauza lipsei de curent la pompele de alimentare, în localitățile Iclod, Șona, Biia, Sânmiclăuș, Jidvei, Feisa, Glogoveț, Valea Lungă, Lunca și Lodroman.
Siuația în zona montană (Cod Portocaliu):
Potrivit ISU Alba în Loc. Ignățești (Roșia Montană) – drum de acces blocat din cauza unor arbori cazuti pe carosabil, aproximativ 100 de persoane in zona afectată. Se intervine pentru deblocarea drumului.
- Drumuri Naționale: DN 75 (Albac și Sălciua) și DN 74 (Presaca Ampoiului) sunt blocate pe ambele sensuri de copaci căzuți. Se intervine pentru degajarea arborilor.
- Abrud: Stâlp de curent căzut pe DN 74
- Alba Iulia: Pompierii militari au intervenit pe străzile Arnsberg, Brădișor și Livezii pentru degajarea arborilor căzuți
- Aiud: arbore cazut în Pădurea Sloboda (DJ 107I) a intervenit Secția de pompieri Aiud.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News