Connect with us
Publicitate

Aiud

VIDEO: Torționarul cu patru clase de la Aiud. Gheorghe Crăciun a fost directorul penitenciarului în perioada stalinistă

gheorghe craciun

Publicat

Avea patru clase, dar nu avea complexe în fața lui Petre Țuțea și Petre Pandrea. Între marii torționari ai perioadei staliniste, Gheorghe Crăciun are un loc aparte. În lunga sa carieră de ucigaș, pe unde a umblat, i-a anchetat printre alții pe Alexandru Vaida-Voievod, A.C. Cuza, Emil Hațieganu sau Mircea Vulcănescu, dar și pe mulți alți deținuți politici.

A fost director al Penitenciarului Aiud în cea mai neagră perioadă a acestei instituții. Gheorghe Crăciun a organizat şi condus reeducarea în spirit ateu şi comunist a 7.000 de deţinuţi politici intelectuali. Iar pentru toţi cei care au refuzat reeducarea, regimul impus la Aiud a reprezentat cea mai crâncenă încercare.

Aiudul a devenit sub conducerea sa o antecameră a iadului, unde mii de oameni trebuiau să fie ucişi lent, în chinuri care depăşeau cu mult cea mai bolnavă imaginaţie.

”A spus cineva că am spălat creierul acolo. Păi dacă se spală creierul lui Dumitrescu Borcea sau al lui Groza și nu mai va face crime în viitor, apoi asta îi rău? Hai să zâcem pe linia spălării creierului” a spus torționarul în fața camerei.

„Din anul 1958, de când la comanda Aiudului este numit colonelul Gheorghe Crăciun, se înregistrează o rată ridicată a mortalităţii. Din totalul de 216 morţi pe o durată de 14 ani, 135 sunt numai în anii 1958-1964.

Vezi: Portretul unei eroine uitate din Munții Apuseni. Alexandra Pop, executată de Securitate într-un ”transport al morții”

În numai 6 ani, o rată a mortalităţii record, în regimul penitenciar instalat de colonelul Crăciun. Oamenii îşi sfârşeau zilele de TBC, septicemie, insuficienţă hepatică, psihoze depresive. Boli care indică mizeria, înfometarea frigul şi izolarea din temuta închisoarea”, spune Lucia Hossu Longin, realizatoarea documentarului Memorialul Durerii – Gheorghe Crăciun.

Torționarul cu 4 clase

Gheorghe Crăciun a devenit membru PCR în 1945. Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, viitorul colonel de securitate Gheorghe Crăciun s-a născut într-o familie de țărani greco-catolici cu șase copii, fiind de profesie cazangiu.

Absolvent a patru clase la școala industrială de ucenici, Crăciun a ocupat, începând cu venirea comuniștilor la putere, mai multe funcții în aparatul de represiune. A ajuns comandant la penitenciarul Aiud/formațiunea 0622 (nov. 1958 – 31 dec. 1964).

ghe

I-a anchetat, între alții, pe Alexandru Vaida-Voevod și pe Emil Hațieganu, pe Petre Țuțea sau pe Petre Pandrea. Dezvăluirile senine ale acestui personaj în documentarul jurnalistei arată o lume a terorii, dincolo de orice imaginație, și personaje care nu au ajuns niciodată să cunoască răzbunarea legii, sau măcar a istoriei.

”I-am chemat la mine pe Țuțea Petre și pe Pandrea Petre la mine și am spus gata! V-am numit consilierii mei. S-au uitat unul la altul și au râs. Știam că îs prietini amândoi, că au scris socialism în tinerețe. Pandrea a și rămas, Țuțea s-a mai schimbat… Și uite ce vreu: Să vă pun șefi pe post de consilieri la clubul național al țărăniștilor și liberalilor. Da noi n-am fost liberali și țărăniști. Nu mă interesează!” a mărturisit torționarul în fața Luciei Hossu-Longin.

Presa a preluat din surse oficiale informații despre contribuțiile lui Gheorghe Crăciun la dezvoltarea universului concentraționar comunist totalitar:

”în calitate de șef al Direcției regionale de Securitate Sibiu, Gheorghe Crăciun a anihilat mai multe grupuri de partizani din zona Făgăraș, printre care și grupul lui Nicolae Dabija și a arestat personal pe Vaida Voievod, A.C. Cuza, Emil Hațieganu, precum și persoane de etnie germană din regiune.

Gheorghe Crăciun a rămas cunoscut în istoria sistemului concentraționar comunist ca acela care a implementat la Aiud, în perioada directoratului său (nov. 1958 – dec. 1964), procedeul „reeducării târzii” sau reeducarea „nonviolentă”. O încercare inumană de a pătrunde în sufletul deţinuţilor. Şi a le condiţiona libertatea de autodemascare. Era un altfel de Piteşti.

Vezi și: Cum a murit de foame în închisoarea de la Aiud, ”creierul” primului submarin românesc. Povestea lui Gheorghe Koslinski

Potrivit DGP, în această perioadă, aici au avut loc cele mai multe decese din istoria formațiunii carcerale. În comparație cu reeducarea de tip Pitești (petrecută în intervalul 1949 – 1952), la Aiud au fost fost utilizate alte tehnici („metodele lente, șocurile psihice, picătura chinezească și mutațiile de natură să dezechilibreze psihicul deținuților”), mai puțin brutale, combinate într-un timp mai îndelungat, cu starea fizică și psihică, în cele mai multe cazuri deplorabilă, a celor încarcerați”.

Printre persoanele care au murit în închisoarea de la Aiud, în perioada în care Gheorghe Crăciun era comandant, se număra profesorul Mircea Vulcănescu, preotul Mihai Enescu, gen.(r) Alexandru Macici și mulți demnitari ai guvernelor interbelice.

Seria Torţionarii

În 2013, emisiunea „Memorialul durerii” a difuzat seria „Torţionarii” – formată din opt episoade, în care au fost prezentaţi opt „torţionari” ai sistemului represiv comunişti. Printre aceştia, s-au numărat Liviu Borcea, comandant al coloniilor de muncă de la Capul Midia; Vasile Ciolpan, director al penitenciarului Sighet, Zoltan Szabo, comandantul lagărului de la Baia Sprie sau Gheorghe Crăciun, comandant al penitenciarului din Aiud.

s

„Cu toţi aceşti călăi m-am întâlnit personal pe tot parcursul „Memorialului Durerii”. I-am filmat cu aprobarea lor şi nu cu camera ascunsă. Credeţi că erau nişte mieluşei? Nu. Mai degrabă aceiaşi zbiri, aceiaşi fuhreri de odinioară, aceleaşi brute obişnuite să vorbească fariseic despre faptul că ei şi-au făcut datoria patriotică faţă de duşmanii clasei muncitoare. Şi mai ales că au conştiinţa curată”, spunea Lucia Hossu Longin.

FOTO: Capturi după documentarul Luciei Hossu-Longin

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. pilu

    sâmbătă, 06.04.2019 at 12:52

    Ce va legati de cate clase are ? Acum e unul care are mai multe stele decat clase si e propus europarlamentar.

  2. Unu

    duminică, 25.10.2020 at 08:24

    Pilu draga colonelul Gheorghe Crăciun este mort din 2001….

  3. pilu

    duminică, 25.10.2020 at 13:44

    Nu cred ca ai inteles ca ma refeream la G.C. Sau poate m-am inselat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate