Connect with us

Eveniment

VIDEO: Trei tineri care au înșelat un vârstnic din Alba prin metoda ”Accidentul”, reținuți în urma unor percheziții

Publicat

Trei tineri au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce au înșelat o persoană în vârstă de 75 de ani din Aiud, prin metoda accidentului. Vârstnicul din Alba a fost înșelat cu suma de 15.000 de lei de cei trei tineri, doi din Constanța și unul din Galați, ajutați de o altă persoană închisă într-un penitenciar. Aceștia i-ar fi spus vârstnicului că soția și fiul său au fost victime într-un accident rutier. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 aprilie 2025, polițiștii din Aiud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Constanța, în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune, prin metoda ,,Accidentul”.

Cum au acționat escrocii

Din cercetări a reieșit că, la data de 26 octombrie 2024, doi tineri, de 18 și 19 ani, din județul Constanța și un tânăr de 19 ani, din județul Galați, împreună cu o persoană aflată în stare privativă de libertate, ar fi indus în eroare un bărbat de 75 de ani, din Aiud, căruia, sub pretextul unui accident rutier în care soția și fiul său ar fi fost victime, i-ar fi solicitat suma de 60.000 de lei, din care persoana vătămată a achitat suma de 15.000 de lei.


În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

Față de cei trei tineri, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 16 aprilie 2025, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Alba, polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Aiud, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba, precum și de cel al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

De la ce a pornit cercetarea polițiștilor

La data de 26 octombrie 2024, polițiștii din Aiud au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din Aiud, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune.

Din primele date, bărbatul, în urma unui apel primit prin rețeaua de telefonie fixă, ar fi fost înșelat cu suma de 15.000 de lei, sub pretextul că fiul său și soția acestuia ar fi fost implicați într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru îngrijiri medicale.

Cum să procedați dacă sunteți sunat de un număr suspect

  • Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare;
  • Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul;
  • Chiar dacă cel care vă sună ,,vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul,  nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere;
  • Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a primi sprijin de specialitate. Nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!

Ce trebuie să facă părinții sau bunicii care sunt sunați

  • Părinţii sau bunicii dumneavoastră trebuie informaţi şi sprijiniţi, pentru a nu deveni victimele acestor infractori!
  • Este important să dezbateţi aceste aspecte în familie, adresând seniorilor următoarele recomandări:
  • În cazul în care sunt sunaţi de un necunoscut care le pretinde bani pentru a ajuta o rudă aflată într-o pretinsă situaţie de pericol, să nu divulge date personale, ci din contră, să adreseze întrebări şi să solicite informaţii despre presupusul accident (unde s-a produs, spitalul sau secţia de poliţie unde s-ar afla ruda în cauză);
  •  Să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, indiferent de conjunctură (moment al zilei, locaţie), pentru a verifica informaţiile primite;
  • Să sune de urgenţă la numărul 112, pentru a solicita sprijinul poliţiei. Să nu facă singuri demersuri care presupun contactul cu persoana apelantă!

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement