Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Ziua Imnului Național al României. Militarii au cântat ”Deșteaptă-te române!” pe Vârful Moldoveanu

Publicat

s

Astăzi este ziua în care sărbătorim Imnul Național României, ”Deșteaptă-te Române”. ”Să-l onorăm şi să-l cântăm cu mândrie oriunde ne-am afla! În imagini sunt Militarii din garnizoana Zalău intonând Imnul Naţional pe cel mai înalt punct din România, Vârful Moldoveanu. Cântâm împreună?” au scris pe reprezentanții MApN pe contul de facebok al instituției.

Ziua a  fost sărbătorită și la Alba Iulia printr-o ceremonie care a avut loc luni dimineață, în Piața Tricolorului.

Au participat reprezentanţi ai unităţilor militare din Alba Iulia, ai Instituţiei Prefectului Judeţul Alba, ai Consiliului Judeţean Alba, ai Primăriei municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, dar și ai Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba (SRI), STS, ai Cercului Militar Alba Iulia, ai Asociaţiei Veteranilor de Război, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, autorități și insitituții publice din județ, dar și partide politice.

29 iulie a fost instituită, prin lege, Ziua Imnului Naţional

La 29 iulie 1848, ”Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ”’Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ”o adevărată Marsilieză românească”.

Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în al Doilea Război Mondial.

”Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, și în timpul Revoluției din decembrie 1989.

Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.

Foto: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax