Eveniment
Vreme rece săptămâna viitoare, cu ploi, vânt și ninsori la munte. Meteorologii anunță temperaturi minime de un grad Celsius

Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pe parcursul săptămânii viitoare, cu ploi și vânt în majoritatea regiunilor. La altitudini mari precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) valabilă până la data de 4 octombrie 2025.
Temperaturile maxime nu vor depăși 22 de grade, iar cele minime vor coborî pană la un grad Celsius, scrie Agerpres.
În intervalul 27 septembrie, ora 9:00 – 28 septembrie, ora 9:00, în sudul, estul și centrul țării valorile termice se vor menține sub cele specifice perioadei, iar în rest vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări și cu totul izolat ploi slabe în jumătatea sud-vestică a țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în temporare ziua în județul Caraș-Severin cu rafale de 55 – 70 km/h, iar în zona montană aferentă de 80 – 90 km/h, însă cu viteze mai mici local și în Dobrogea.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Noaptea, pe arii restrânse va fi ceață, iar izolat în depresiuni se va depune brumă.
Pentru intervalul 28 septembrie, ora 9:00 – 29 septembrie, ora 9:00, vremea va fi răcoroasă în estul, sudul și centrul teritoriului și apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporare și izolat va ploua slab în vestul, sudul și centrul țării. Noaptea nebulozitatea se va extinde treptat în toată țara și va ploua local în Banat, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Muntenia și pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 13 grade. Izolat va fi ceață.
În perioada 29 septembrie, ora 9:00 – 30 septembrie, ora 9:00, valorile termice vor scădea, astfel că în majoritatea zonelor vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la sfârșitul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări, iar în cea mai mare parte a țării, temporar va ploua, pe alocuri moderat cantitativ. La altitudini mari la munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 21 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 10 grade, ușor mai ridicate pe litoral, până spre 12 grade. În a doua parte a nopții vor fi condiții de ceață.
În intervalul 30 septembrie, ora 9:00 – 1 octombrie, ora 9:00, vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit la această dată în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări și local va ploua, în special în nordul și centrul țării. Pe crestele montane vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, izolat și trecător cu ușoare intensificări în sud-vest.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 11 grade, cu cele mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei și cele mai ridicate pe litoral.
Potrivit ANM, în intervalul 1 octombrie, ora 9:00 – 4 octombrie, ora 9:00, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă în toate regiunile.
La începutul intervalului probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai mare în jumătatea nordică a țării, apoi în cea sudică.
sursa: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News